Home | Fotbal | Cupa Mondiala 2010 | Stiri

Maradona preia ”pumele” încă 4 ani?

de Gabriel Mihailovici 18:47 | 15-07-2010 | 7 Comentarii A A A

Federaţia Argentiniană de Fotbal (AFA) îi va propune lui Diego Armando Maradona să rămână la conducerea tehnică a echipei naţionale până la Cupa Mondială din 2014.

“AFA îi va propune să rămână la conducerea tehnică a naţionalei Argentinei”, a precizat purtătorul de cuvânt al forului, Ernesto Cherquis Bialo, care a menţionat că oferta îi va fi făcută lui Maradona de preşedintele forului, Julio Grondona, în cadrul unei reuniuni programată pentru săptămâna viitoare.

Cherquis Bialo a precizat că Grondona îi va cere lui Maradona un bilanţ al activităţii sale şi un proiect pentru a-i prelungi contractul pe patru ani.

Potrivit presei locale, Grondona îi va cere lui Maradona să se separe de unii dintre colaboratorii săi, printre cei vizaţi fiind secundul său, Alejandro Mancuso.

După participarea la CM din Africa de Sud, unde Argentina a fost eliminată în sferturi, Maradona s-a retras la reşedinţa sa de la Ezeiza şi nu a discutat despre o eventuală demisie, evocată la un moment dat.

Medicul personal al fostului mare jucător a declarat, marţi, că selecţionerul este extrem de afectat după eliminarea Argentinei de Germania, scor 4-0, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, însă nu se droghează.

SURSA: MEDIAFAX







7 comentarii to “Maradona preia ”pumele” încă 4 ani?”

  1. imre says:

    maradona si acum joci bine footbal

  2. Bogdan says:

    =)) Ce gluma faci omu.
    Maradona e un antrenor de TOATA STIMA sa se lase.

  3. romeo says:

    maradona are nevoie de argentina cum are nevoie argentina de el
    Deoare daca va face performanete cu argentia va putea mai antrena la echipa mari ex:BARCA-REAL

  4. RealMadrid says:

    Realu e cel mai bun!!!

  5. leonard says:

    maradona si hagi -genii ca jucatori, slabi ca antrenori. pele de ce nu a antrenat oare?

  6. george says:

    poi eu zic ca maradona poate ca ar revenii sti dar degeaba stii de ce revine doar ca sa arate ca un jucator foarte bun si geniu ca el nu poate fi si un antrenor exemplar ca exemplul lui gheorghe hagi

Comenteaza




2012-05-17 19:52:40-->