formula 1 red bull
Bornă istorică atinsă de Red Bull după victoria lui Max Verstappen în MP din Arabia Saudită
F1 Saudi Arabian Grand Prix 2024 Qualifying, Jeddah - 08 Mar 2024
Max Verstappen, în pole-position la Marele Premiu de Formula 1 din Arabia Saudită
Edi Iordănescu / Foto: Sport Pictures
Exclusiv După trei ani, s-a aflat adevărul despre trecerea lui Edi Iordănescu la FCSB
Digi Sport 1 Live
Acum
LIVE Stirile Digi Sport

Tot ce trebuie să știi despre Marele Premiu al Austriei. Cursa e ÎN DIRECT la Digi Sport 1, duminică, de la 15:00!

07.07.2017, 00:04

În timp ce România se topea sub căldura dogoritoare a verii, și Formula 1 fierbea în suc propriu după ultimul Mare Premiu. Principalii favoriți la titlu, Sebastian Vettel și Lewis Hamilton, și-au scos armele pe masă și au transformat lupta pentru campionat într-un adevărat război. Dacă Vettel și-a anunțat intențiile încă din timpul cursei din Baku, Hamilton și-a invitat după cursă rivalul la o "discuție" față-n față. Sau parte-n parte, cum vreți s-o luați... Cei doi păreau că-și dispută cu plăcere titlul din acest sezon până când s-a produs ruptura provocată de impresia lui Vettel că Hamilton i-ar fi pus o frână bruscă atunci când se pregăteau de cel de-al doilea restart al cursei și toți piloții rulau unul după celălalt, la o distanță foarte mică.

f1 spielberg
  • Liga 2: Corvinul - Buzău, joi, 19:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1

Pentru a păstra obiectivitatea articolului, părerile fiind foarte împărțite în legătură cu acest subiect, noi ne vom limita în a spune doar că FIA a negat acest lucru, folosindu-se de datele din telemetria monopostului lui Lewis, însă ce s-a întâmplat cu adevărat acolo nu știm nici noi, nici FIA, nici telemetria, ci doar britanicul. Vettel apoi, orbit de furie, ca un (fost) pilot Red Bull, a văzut roșu în fața ochilor și și-a “împuns” rivalul, o manevră care ne-a amintit de traficul pitoresc din București, primind o penalizare stop&go de 10 secunde care i-a năruit orice speranță la victorie și, bonus, 3 puncte pe superlicență. Clasamentul acestor puncte poate fi găsit, ca de fiecare dată, în finalul avancronicii. FIA a investigat suplimentar cazul în această săptămână. Era şi normal... Doar ştim cu toţii că “tentativa de omor” se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani...

În cea mai nebună cursă a sezonului, cine a ştiut să stea cât mai departe de “tentaţii” a avut de câştigat. Daniel Ricciardo a luat “BAKu” cu brio şi a ajuns la cea de-a 5-a victorie din carieră. Valtteri Bottas, deşi n-a căzut pe subiectul “Kimi Raikkonen”, a recuperat din mers şi i-a suflat pe ultimii metri locul 2 lui Lance Stroll. Canadianul a primit notă mică la proba de “viteză de vârf”, gâfâind serios pe final de examen, dar media finală a fost una foarte bună. Stroll a devenit primul canadian care termină pe podium în ultimii 16 ani. Dacă ne gândeam că şedinţa susţinută de Force India după cursa din Canada a fost una tensionată, nici nu vrem să ştim ce s-a întâmplat după gafa lui Esteban Ocon din Azerbaidjan. Ce evitase să facă la Montreal, a făcut pe circuitul din Baku. Intervenţiile Safety Car-ului au ajutat motoarele Honda să “respire” şi, astfel, McLaren a încheiat, pentru prima dată în acest sezon, o cursă cu ambele maşini, Alonso obţinând chiar primele puncte pentru echipă. Aleluia!

Războiul declanşat de Vettel şi Hamilton îşi dispută încă o bătălie în acest weekend, iar Digisport.ro vă prezintă în continuare avancronica Marelui Premiu al Austriei, dulce precum “Sachertorte”-ul vienez. Cursa va fi LIVE la Digi Sport 1, duminică, de la ora 15:00!

SPIELBERG, AUSTRIA

Austria face parte din categoria statelor central-europene, fiind amplasată în bazinul mijlociu al Dunării. Este o ţară preponderent alpină, 65% din teritoriul ţării fiind situat la o altitudine de peste 600m, iar restul de 35% la peste 1.000m. De altfel, Munţii Alpi se întind pe 62% din teritoriu, cu altitudinea maximă în vârful Grossglockner (3.798 m). Chiar şi aşa, austriecii folosesc aproximativ 75% din suprafaţă pentru agricultură. Austria, denumită şi Österreich (în traducere: “Tărâmul estic”), îşi concentrează aproximativ un sfert din populaţie în capitala Viena.


Una dintre cele mai interesante superstiţii în care cred austriecii spune că, înainte de a bea, aceştia întotdeauna trebuie să ciocnească paharele privindu-se direct în ochi. În tradiţia lor, acest gest care pare neînsemnat la prima vedere poate evita aducerea după sine a unei consecinţe extrem de grave pentru bărbaţi. În afară de faptul că se consideră nepoliticos, dacă cele două persoane nu fac contact vizual, se zice că 7 ani vor avea parte de performanţe nesatisfăcătoare în aşternuturi. Să nu ziceţi că nu v-am avertizat...

Un peisaj montan este exact tratamentul de care aveam nevoie în această perioadă de plină vară în care ne aflăm şi micuţul oraş Spielberg nu face excepţie de la cele spuse anterior. Situat la nord de râul Mur, Spielberg se caracterizează prin aer proaspăt, o populaţie de doar 5.100 de locuitori şi un circuit celebru. Red Bull Ring (denumit anterior A1-Ring şi Österreichring) are o capacitate de 40.000 de locuri şi este prezent în calendarul Formulei 1 din 1970 în mai multe forme şi cu mai multe perioade de pauză.

La început a fost Österreichring, între 1970 şi 1976, un circuit de peste 5,9 km şi 16 viraje. Acestuia i-a fost adăugată şicana Hella Licht din 1977 şi a rezistat în Formula 1 până în 1987. După 10 ani de pauză, circuitul a revenit în calendar ca A1-Ring, o variantă scurtată la doar 4,3 km şi 9 viraje, până în 2003. A urmat un plan de restructurare al circuitului care avea drept scop extinderea acestuia. Anumite părţi din circuit au fost demolate, inclusiv zona boxelor şi tribuna principală, dar lucrările au fost sistate şi circuitul a rămas în paragină câţiva ani buni până când a fost achiziţionat de omul de afaceri austriac Dietrich Mateschitz (fondator al echipei Red Bull Racing) care a reuşit să-l aducă la forma actuală. Eforturile sale au dat roade la data de 15 mai 2011, atunci când pista a fost oficial redeschisă, ca Red Bull Ring, iar din 2014 a revenit în Formula 1 şi sperăm să rămână acolo o perioadă cât mai lungă.

DETALII TEHNICE

Tururi: 71

Lungimea circuitului: 4,326 km

Viraje: 10

Lungimea cursei: 307,146 km

Număr de curse disputate: 28

Prima cursă disputată: 1970

Cele mai multe victorii (piloţi): 3 - Alain Prost (1983, 1985, 1986)

Cele mai multe victorii (dintre piloţii sezonului 2017): 1 - Lewis Hamilton (2016)

Cele mai multe victorii (constructori): 6 - McLaren (1984, 1985, 1986, 1998, 2000, 2001)

Acceleraţie maximă: 63% din lungimea unui tur

Utilizarea frânelor: 17% din lungimea unui tur

Schimbări în cutia de viteze: 54/tur

Consum de combustibil: 1,42 kg/tur

Cea mai lungă perioadă de accelerare: 868 m

Distanţa din grilă până la primul viraj: 318 m (pentru deţinătorul pole-ului)

Viteză maximă estimată: 310 km/h

Zone DRS: 2 (Linia dreaptă din faţa boxelor şi zona dintre virajele 3 şi 4)

Cea mai joasă poziţie de plecare a unui învingător: 14 (Alan Jones – 1977)

Câştigători cu plecare din pole position: 8 din 28 (28,57%)

Nivelul forţei de apăsare la sol (downforce): Mediu

Uzura pneurilor: Redusă

Uzura frânelor: Medie

Gradul de abraziune al suprafeţei de rulare: Minim

Cel mai rapid pit stop în 2016: 2,16 s (timp total: 21,097 s) – Williams (Felipe Massa)

Compoziţiile de pneuri nominalizate de Pirelli: ULTRASOFT, SUPERSOFT, SOFT

Presiuni minime în pneuri: 21,5 psi (pneurile faţă), 19,5 psi (pneurile spate)

Cea mai mică diferenţă dintre primii doi clasaţi: +0,050 s (Elio de Angelis vs. Keke Rosberg – 1982)

Cea mai mare diferenţă dintre primii doi clasaţi: +1 tur (Alain Prost vs. Michele Alboreto – 1986)

Probabilitatea apariţiei unui Safety Car: 65%

ALEGEREA PNEURILOR

RECORDURILE CIRCUITULUI

Record în cursă: 1:08.337 - Michael Schumacher (Ferrari, 2003)
Record absolut: 1:07.908 - Michael Schumacher (Ferrari, 2003)

MOMENTE MEMORABILE

M.P. al Austriei 1982 – Victoria la limită a lui Elio de Angelis. Cursa din 1982 a oferit unul dintre cele mai strânse finaluri de cursă din istoria Formulei 1. Pilotul echipei Lotus-Ford, Elio de Angelis, a reuşit să se impună în faţa lui Keke Rosberg pentru numai 5 sutimi de secundă. Italianul a obţinut cu acea ocazie prima sa victorie din carieră, trecând peste Rosberg la acest capitol. Finlandezul n-a trebuit să aştepte prea mult până să simtă şi el dulcele gust al şampaniei învingătorului, el reuşind victoria chiar în cursa următoare (M.P. al Elveţiei 1982).

M.P. al Austriei 1984 – Niki Lauda câştigă acasă. Cel mai frumos sentiment pentru un pilot este să termine victorios în cursa sa de casă. Lauda a reuşit acest lucru în 1984, atunci când a profitat de indecizia lui Nelson Piquet în a depăşi un pilot întârziat şi a trecut de acesta cu numai 11 tururi înainte de final. Rămâne singura victorie austriacă pe pământ natal.

M.P. al Austriei 1987 – Haosul de la start. Au fost nevoie de 2 restarturi pentru ca etapa din Austria să plece la drum. Întâi, Martin Brundle a cauzat primul steag roşu, după ce monopostul său a lovit zidul şi a ricoşat periculos înapoi pe pistă. Grila a fost formată din nou şi s-a dat restart, însă plecarea slabă a lui Nigel Mansell a cauzat un accident şi mai mare, în care au fost implicaţi 12 piloţi, iar cursa a fost oprită din nou. Abia a treia încercare a fost cu noroc şi cursa a putut să se desfăşoare în condiţii normale.

M.P. al Austriei 1997 – Jean Alesi trece peste Eddie Irvine. În teorie, depăşirile se pot face, fie pe interiorul adversarului, fie pe exteriorul acestuia. Alesi s-a gândit în 1997 la o a treia variantă: pe deasupra. N-a prea funcţionat aşa cum şi-ar fi dorit, iar Alesi şi Irvine au părăsit cursa înainte de final. Interesant este că francezul a dat apoi vina pe “victima” sa: “Ceea ce a făcut el a fost periculos şi extrem de nepoliticos”, a reclamat vehement pilotul Benetton.

M.P. al Austriei 1999 – David Coulthard gafează şi îşi răsuceşte coechipierul. Cel mai nedorit lucru pentru un pilot este un accident cu colegul de echipă, mai ales atunci când acesta se află şi într-o bătălie strânsă pentru titlu. În 1999, David Coulthard a încercat o manevră riscantă pe virajul 2 al primului tur, în încercarea de a-l depăşi pe Mika Hakkinen. Lucrurile n-au mers conform planului, cei doi au făcut contact, iar finlandezul s-a răsucit. În ciuda faptului că Hakkinen a revenit în cursă la coada grilei, finlandezul a reuşit o revenire fantastică şi a încheiat pe ultima treaptă a podiumului. Operaţiunea de limitare a daunelor a decurs perfect, dar accidentul a iscat un conflict între cei doi piloţi McLaren Mercedes. “Dacă n-ar fi fost accidentul cu David, aş fi fost cu un tur în faţa tuturor. Am fost cel mai rapid pe parcursul întregului weekend”, a tunat Hakkinen după cursă. În apărarea sa, Coulthard n-a putut decât să-şi ceară scuze: “A fost un scenariu de coşmar. Nu numai că mi-am scos coechipierul, dar am fost învins şi de rivali. Îmi pare foarte rău pentru cele întâmplate”.

M.P. al Austriei 2001 şi 2002 – Ferrari scandalizează întreaga lume a Formulei 1. În 2002, Rubens Barrichello a dominat autoritar weekend-ul de cursă din Austria. În calificări brazilianul şi-a învins coechipierul (Michael Schumacher) cu 0,6 secunde, iar în cursă a condus din primul şi până în ultimul viraj. La ordinul echipei, Barrichello l-a lăsat pe Schumacher să treacă pe ultimii metri ai cursei, iar asta s-a întâmplat după ce şi în urmă cu un an se întâmplase un episod similar. În huiduielile spectatorilor şi a propriilor fani, Schumacher s-a impus, fiind ajutat de echipă şi coechipier, deşi poziţia sa de lider din clasamentul general al piloţilor nu era pusă în pericol de nimeni în acel moment. În semn de recunoştinţă pentru loialitatea de care a dat dovadă, neamţul l-a lăsat pe Barrichello pe prima treaptă a podiumului şi pe scaunul învingătorului la conferinţa de presă de după cursă, dar răul fusese deja făcut. Ca o consecinţă, FIA a interzis la scurt timp ordinele de echipă în Formula 1. Sau cel puţin ordinele “directe” de echipă...

M.P. al Austriei 2002 – Accidentul dintre Nick Heidfeld şi Takuma Sato. Cursa din 2002 nu s-a remarcat doar prin episodul descris anterior, ci şi printr-un accident care a demonstrat involuntar că monoposturile de Formula 1 deveneau din ce în ce mai sigure. “A fost cel mai dur impact pe care l-am avut vreodată”, a caracterizat momentul Sato. Japonezul a scăpat cu doar câteva mici vânătăi după ce a fost lovit din lateral de Sauber-ul scăpat de sub control al lui Nick Heidfeld.

M.P. al Austriei 2015 – Destinele lui Kimi Raikkonen şi Fernando Alonso se intersectează, literalmente. În 2015 n-am avut o luptă pentru victorie aşa cum ne-am fi dorit, dar măcar accidentul ciudat dintre Raikkonen şi Alonso a contribuit la spectaculozitatea cursei. Kimi a pierdut controlul monopostului său Ferrari după primul viraj, pe reaccelerare, şi l-a luat cu el pe Alonso, victimă nevinovată în aceste circumstanţe. Cele două maşini au ajuns în doar câteva secunde una deasupra celeilalte. Dincolo de latura uşor hazlie a accidentului, lucrurile puteau să fie mult mai grave, partea laterală a monopostului McLaren trecând la numai câţiva centimetri de capul lui Kimi.

M.P. al Austriei 2016 – Piloţii Mercedes încing la maximum ultimul tur. Cursa de anul trecut părea că se îndreaptă spre un duel pe muchie de cuţit pe final, dar nu ne gândeam că va fi chiar aşa... Lewis Hamilton a încercat să treacă de Nico Rosberg pe frânarea din actualul viraj 3, însă neamţul a vrut să ţină cu orice preţ de victorie, deşi Lewis venea tare pe exterior. Rosberg a virat târziu, la intimidare, sperând că Hamilton va renunţa la manevră, dar când acesta din urmă a încercat să ia virajul, cele două maşini Mercedes s-au lovit. Ambele monoposturi au suferit avarii, însă Hamilton a scăpat cel mai uşor şi a câştigat cursa, pe când Rosberg s-a târât pentru a termina pe locul 4, fiind depăşit de Verstappen şi Raikkonen. La ceremonia podiumului, Hamilton a fost huiduit de spectatorii austrieci, dar britanicul nu s-a arătat deranjat: “E problema lor, nu a mea!”. Cei de la Mercedes l-au apărat pe Rosberg, susţinând că acesta ar fi avut probleme cu frânele, prin cedarea sistemului brake-by-wire. De faptul că Rosberg nu a virat decât după contactul cu Hamilton au omis, din păcate, să precizeze... Neamţul a fost găsit vinovat de FIA şi a primit o penalizare de 10 secunde, dar care n-a contat absolut deloc în ierarhia finală.

ŞTIAŢI CĂ...

Austria a avut în Marele Circ 17 piloţi, dintre care doi campioni mondiali: Jochen Rindt (1970) şi Niki Lauda (1975, 1977, 1984). În afară de aceştia, doar Gerhard Berger a mai obţinut victorii în Formula 1, iar în total cei trei piloţi au reuşit să adune 41 de succese. Singurul austriac care a câştigat în cursa de casă este Niki Lauda în 1984. Christian Klien este ultimul austriac care a concurat în competiţie, în 2010.

Trei austrieci şi-au pierdut viaţa concurând în Formula 1, şi anume, Jochen Rindt (M.P. al Italiei, 1970), Helmuth Koinigg (M.P. al Statelor Unite, 1974) şi Ronald Ratzenberger (M.P. al statului San Marino, 1994).

Red Bull Ring este circuitul aflat la cea mai mare altitudine din calendar după Autodromo Hermanos Rodriguez din Mexic, 700 m deasupra nivelului mării. Este circuitul cu cel mai rapid tur de pistă, deşi, ca lungime, este doar al 4-lea.

Max Verstappen a înregistrat 4 abandonuri în ultimele 6 curse, iar Red Bull Racing este echipa cu cele mai puţine tururi parcurse în 2017, mai puţine chiar şi decât McLaren Honda, 685 dintr-un maxim de 974. Ştim, şi noi am rămas la fel de şocaţi... Force India se află la polul opus în această statistică, cu 956 de tururi parcuse.

CURSA PRECEDENTĂ - 2016

Pole Position: Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 1:07.922

Podium:

1. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) 1:27:38.107
2. Max Verstappen (Red Bull Racing) +5.719
3. Kimi Raikkonen (Scuderia Ferrari) +6.024

Cel mai rapid tur: Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 1:08.411 (turul 67)

CLASAMENT GENERAL PILOŢI

1. Sebastian Vettel (Scuderia Ferrari) – 153p
2. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 139p
3. Valtteri Bottas (Mercedes AMG) – 111p
4. Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) – 92p
5. Kimi Raikkonen (Scuderia Ferrari) – 73p
6. Max Verstappen (Red Bull Racing) – 45p
7. Sergio Perez (Force India) – 44p
8. Esteban Ocon (Force India) – 35p
9. Carlos Sainz (Toro Rosso) – 29p
10. Felipe Massa (Williams Racing) – 20p

CLASAMENT GENERAL CONSTRUCTORI

1. Mercedes AMG – 250p
2. Scuderia Ferrari – 226p
3. Red Bull Racing – 137p
4. Force India – 79p
5. Williams Racing – 37p
6. Scuderia Toro Rosso – 33p
7. Renault Sport F1 – 21p
8. Haas F1 – 18p
9. Sauber Ferrari – 5p
10. McLaren Honda – 2p

PUNCTE DE PENALIZARE

1. Sebastian Vettel – 9p
2. Carlos Sainz Jr. – 8p
3. Sergio Perez – 5p
- Kevin Magnussen – 5p
- Esteban Gutierrez – 5p
- Daniil Kvyat – 5p
- Jolyon Palmer – 5p
8. Nico Hulkenberg – 4p
- Esteban Ocon – 4p
- Nico Rosberg – 4p
11. Romain Grosjean – 3p
- Stoffel Vandoorne – 3p
13. Felipe Nasr – 2p
- Felipe Massa – 2p
- Jenson Button – 2p
- Lewis Hamilton – 2p
- Pascal Wehrlein – 2p
18. Max Verstappen – 1p

*La 12 puncte de penalizare primite în decursul a 12 luni calendaristice, pilotul respectiv va primi o suspendare de o cursă.

PROGRAM TV

Vineri, 7 iulie 2017
DIGI SPORT 2 11:00 Formula 1 – Antrenamente 1
DIGI SPORT 2 15:00 Formula 1 – Antrenamente 2

Sâmbătă, 8 iulie 2017
DIGI SPORT 2 12:00 Formula 1 – Antrenamente 3
DIGI SPORT 2 15:00 Formula 1 – Calificări
DIGI SPORT 2 16:35 Formula 2 – Cursa principală
DIGI SPORT 2 18:10 GP3 – Cursa principală

Duminică, 9 iulie 2017
DIGI SPORT 2 10:10 GP3 – Cursa de sprint
DIGI SPORT 2 11:20 Formula 2 – Cursa de sprint
DIGI SPORT 1 15:00 Formula 1 – Cursa

ALTE INFORMAŢII

McLaren Honda va primi cea de-a 3-a specificaţie de motor din acest sezon în Austria, iar şeful Honda, Yusuke Hasegawa, se aşteaptă la o creştere importantă în competitivitate. Noul motor “minune” marca Honda a fost testat de Fernando Alonso în antrenamentele din Baku, însă după ce acesta a cedat, s-a optat revenirea la specificaţia veche, preferând să se continue dezvoltarea. Hasegawa, pentru site-ul oficial al Formulei 1: “Din testele efectuate putem confirma că s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte puterea. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem performanţele noastre din Austria”. Cu toţii ardem de nerăbdare... Eric Boullier a adăugat că îmbunătăţirile motorului Honda, coroborate cu actualizările efectuate la şasiu, ar trebui să ajute echipa să urce în clasament pe Red Bull Ring, care nu se bazează chiar atât de mult pe putere, spre deosebire de Montreal şi Baku. Recomandarea noastră este să pariaţi cât mai repede pe McLaren Honda, acum cât încă mai sunt cotele mari... :)

Force India a demarat procedurile de schimbare a numelui, dorindu-se adoptarea noului nume începând cu sezonul viitor. “Force One” se pare că este numele ales pentru a rebrandui echipa. Purtătorul de cuvânt al actualei Force India, Otmar Szafnauer, a declarat: “Eliminarea cuvântului <<India>> din nume pare o mişcare logică. Am avut un Mare Premiu al Indiei, acum nu mai avem. Am avut sponsori indieni la un moment dat, acum nu mai avem niciunul. Uneori, având <<India>> în nume, limitează oportunităţile, în special în ceea ce priveşte sponsorizările, aşa că vom încerca să ne extindem puţin orizonturile”. Forţa fie cu ei!

Robert Kubica este numele din ce în ce mai vehiculat pentru o revenire în Formula 1. Polonezul a oferit câteva declaraţii surprinzătoare în această săptămână pentru o publicaţie britanică: “Dacă m-aţi fi întrebat acum ceva vreme cât de mult cred, sincer, că pot reveni în Formula 1, m-aş fi pus undeva pe la 10-20% şanse. Deoarece timpul trece – îmbătrânesc. Formula 1 evoluează atât de rapid încât unii oameni mai uită de acest aspect. Pentru că sunt foarte realist şi vreau să îmi menţin picioarele pe pământ, aş zice acum 80-90%”. Renault a confirmat recent că Robert Kubica va fi testat suplimentar pentru a decide dacă este capabil de o revenire. Oricum, mai modest decât Jolyon Palmer nu prea are cum să fie...

Hamilton şi Vettel îşi continuă războiul în Austria, britanicul fiind singurul pilot de pe grilă care a câştigat o cursă pe Red Bull Ring. Colegii lor de echipă, Valtteri Bottas şi Kimi Raikkonen, au războiul lor civil, iar piloţii Red Bull Racing şi Force India sunt întotdeauna pregătiţi să intervină în forţă. Vremea se anunţă a fi plăcută şi caldă la Spielberg în acest weekend, fără şanse de ploaie. Marele Premiu al Austriei va avea loc duminică, 9 iulie, de la ora 15:00, în direct la Digi Sport 1. Antal Putinică şi Florin Ion vă aşteaptă “pe” Grila De Start cu o oră înainte de start, dar şi după cursă.

Notă: Articolul conţine pasaje de pamflet care trebuie tratate ca atare.

Etichete: formula 1 , austria , preview , marele premiu al austriei , spielberg


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut ce era, de fapt. Ce a pățit o femeie
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut ce era, de fapt. Ce a pățit o femeie

O femeie din Peru a ajuns de urgență la spital, după ce ar fi înghițit un os. Medicii, însă, au...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Romania V Greece - International Friendly, Bucharest - 25 Mar 2022
OUT de la echipa națională pentru EURO! ”Orice om sănătos la cap l-ar lua în lot, dar eu l-am scos”

"A fost cel mai bun!" Columbienii au remarcat un singur jucător român, după amicalul de la Madrid
Screenshot 2024-03-26 at 22.07.30
E gata: Ianis Hagi pleacă de la Alaves! A anunțat unde va juca sezonul viitor
Screenshot 2024-03-27 at 17.00.01
Ianis Hagi, răspuns tranșant pentru Edi Iordănescu după golul înscris în România - Columbia 2-3
Provocarea zilei: găsește reprezentantul României din fotografia virală
Screenshot 2024-03-27 at 18.44.14
Recomandările redacției
Edi Iordănescu / Foto: Sport Pictures
Exclusiv După trei ani, s-a aflat adevărul despre trecerea lui Edi Iordănescu la FCSB

Video Liviu Ungurean ”Bocciu” și ceilalți doi ultrași ai Rapidului rămân în arest
bocciu
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
VERSTAPPEN Max (ned), Red Bull Racing RB20, portrait during the Formula 1 Rolex Australian Grand Prix 2024, 3rd round of the 2024 Formula One World Championship from March 22 to 24, 2024 on the Albert Park Circuit, in Melbourne, Australia
”Pleacă Rrahmani în vară?” Cristiano Bergodi a răspuns fără să stea pe gânduri
Screenshot 2024-01-26 at 17.19.41
Citește și
”Au început negocierile”. Mercedes i-a găsit înlocuitor lui Lewis Hamilton
Lewis Hamilton file photo
Video Au rămas la vestiare? Adversara României de la EURO a încasat cel mai rapid gol din istoria fotbalului internațional
austria gol
"Am avut metastaze la plămâni și la coloană". Teodora, fiica lui Mihai Stoica, despre dificila perioadă când a luptat cu cancerul
"Am avut metastaze la plămâni și la coloană". Teodora, fiica lui Mihai Stoica, despre dificila perioadă când a luptat cu cancerul
CSA Steaua, top secret! Măsură fără precedent luată de MApN
CSA Steaua, top secret! Măsură fără precedent luată de MApN
Surpriză uriașă: Dinamo a renunțat la varianta Târgoviște! Unde vor evolua „câinii” până la finalul play-out-ului
Surpriză uriașă: Dinamo a renunțat la varianta Târgoviște! Unde vor evolua „câinii” până la finalul play-out-ului
Adevărul despre scandalul dintre Rebel Wilson și Sacha Baron Cohen. Ce a scris actrița despre starul din „Borat” în cartea ei de memorii
Adevărul despre scandalul dintre Rebel Wilson și Sacha Baron Cohen. Ce a scris actrița despre starul din „Borat” în cartea ei de memorii
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro
În ce orașe va întârzia pensia în luna aprilie? De ce se întâmplă acest lucru
În ce orașe va întârzia pensia în luna aprilie? De ce se întâmplă acest lucru
Simona Halep, veste total neașteptată. Ce i se pregătește fostului lider mondial
Simona Halep, veste total neașteptată. Ce i se pregătește fostului lider mondial
"Ați mai văzut așa ceva?" Surpriză mare la Miami: o rusoaică a învins o favorită și s-a calificat în semifinale
&quot;Ați mai văzut așa ceva?&quot; Surpriză mare la Miami: o rusoaică a &icirc;nvins o favorită și s-a calificat &icirc;n semifinale
Ce a decis Justiția europeană în cazul pilotului rus: tatăl său face parte din ”cercul” lui Vladimir Putin
FotoJet (3)

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Momentul în care un elefant furios lovește un camion de safari plin de turiști, în Africa de Sud. Imaginile sunt virale
Momentul în care un elefant furios lovește un camion de safari plin de turiști, în Africa de Sud. Imaginile sunt virale