Foto O româncă a dat lovitura în Las Vegas: ”Fața mea arată groaznic, dar mă simt incredibil”
articol scris de Digi Sport04.06.2025, 14:26
Alice Ardelean (33 de ani) a învins-o pe Rayanne dos Santos într-o gală UFC organizată în Las Vegas și a obținut prima sa victorie în cea mai importantă promoție de MMA din lume.
Alte sporturi SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Botoșani - Rapid, luni, 20:30, DGS 1
După două înfrângeri în primele două lupte în UFC, Ardelean a trecut de brazilianca în vârstă de 29 de ani care i-a fost adversară și ”și-a îndeplinit visul”.
- 10 succese și 7 eșecuri este bilanțul general al luptătoarei din România.
Galerie Foto
Alice Ardelean a obținut prima sa victorie în UFC: ”Sunt mândră de mine”
Galerie Foto
”Fața mea arată groaznic, dar mă simt incredibil. Prima mea victorie în UFC. Este visul fiecărui luptător, iar al meu a devenit realitate. Am avut o mulțime de dubii, mai ales după ultima mea luptă (contra Melissei Martinez).
Am spus: `Gata, am terminat cu asta. E prea dureros`. Apoi m-am gândit: `Știi ce? Mai am o șansă, încă un meci. O să dau totul`. Așa că am lucrat pe toate planurile, de la cel mai mic detaliu.
Mi-am spus că e ultima mea șansă, dacă nu câștig nici de data asta, poate nu sunt suficient de bună pentru UFC și trebuie să accept asta. Astea au fost gândurile mele, am dat totul și sunt mândră de mine”, a declarat Alice Ardelean, citată de Daily Star.
În urmă cu 2 ani, Alice Ardelean câștiga mai mulți bani din alt domeniu decât din sport: ”Demnitatea nu-ți plătește facturile”
În urmă cu câțiva ani, Alice Ardelean lucra ca agent de pază. Viața i s-a schimbat total în 2022, în momentul în care și-a deschis un cont pe o platformă pentru adulți, unde ceea ce postează poate fi văzut doar în baza unui abonament lunar.
Astfel, a ajuns să nu mai aibă grija zilei de mâine și câștiga mult mai mulți bani pe internet decât din activitatea sportivă.
”Desigur, sunt foarte criticată, îmi spun că nu am demnitate, dar demnitatea nu-ți plătește facturile. Unde e demnitatea când lucrezi de la 8 la 17 toată viața, până mori?
Unii oameni au mintea închisă. Înainte de asta, nu puteam să-mi permit să mă antrenez cum trebuie, acum am între 4 și 6 sesiuni de pregătire în fiecare zi”, a declarat Alice Ardelean, în 2023.
- Ardelean încasa 10.000 de lire sterline (aproximativ 11.300 de euro) lunar din jobul său ”secundar”.
Etichete: ufc , alice ardelean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultatele oficiale ale votului pentru Primăria Capitalei, comunicate de Biroul Electoral, îl...


























































