Salariile din cel mai violent sport al planetei. Cât câştigă luptătorii în cuşcă?
08.03.2016, 13:34Luptele în cuşcă au explodat, ca popularitate, în ultimii 10 ani. Nu au explodat însă şi când vine vorba de banii câştigaţi de practicanţii de arte marţiale mixte (MMA). Cei mai mulţi bani îi câştigă, în prezent, luptătorii din diviziile UFC şi Bellator, însă sumele sunt derizorii în comparaţie cu boxul, de exemplu.
Fotbal U20: România - Elveția, luni, 19:00, DGS 1
Nations League: Belgia - Franța, luni, 21:45, DGS 1
Cel mai bine plătit sportiv al planetei din toate timpurile este un pugilist, Floyd Mayweather, care ţine capul de afiş de ani buni, deşi s-a retras în septembrie 2015. La penultima sa luptă, în mai 2015, când l-a învins pe Manny Pacquiao, americanul a câştigat în jur de 300 de milioane de dolari, în timp ce filipinezul Pacquiao s-a ales cu 160 de milioane.
Cei doi sunt însă cazuri speciale pentru că, în mod normal, un pugilist de top încasează mult mai puţin. De exemplu, omul care a dominat categoria grea mai bine de 11 ani, Wladimir Klitschko, a avut cea mai mare bursă a carierei de 29 de milioane de dolari, în timp ce campionii mondiali de la celelalte categorii încasează cel mult 15 milioane, dar în mod normal, câteva milioane.
Cu toate acestea, practicanţii de arte marţiale mixte câştigă burse de meci de zeci de ori mai mici, deşi sportul e considerat cel mai violent al planetei. Până în prezent, cea mai mare sumă încasată, oficial, a fost de 1,09 milioane de dolari şi i-a revenit campionului mondial la categoria pană, Connor McGregor, învins, pe 6 martie, de Nate Diaz.
Chiar şi cel mai mare sportiv din istoria MMA, brazilianul Anderson Silva, a avut cea mai mare bursă a carierei, de 665.000 de dolari. În toată cariera, un luptător de top ajunge să câştige câteva milioane de dolari. De exemplu, prietenul lui Bute, canadianul Georges St. Pierre, a câştigat în jur de 4,5 milioane de dolari în toată cariera, bani pe care Bute i-a făcut în doar două meciuri, în 2013.
Nici la feminin, sumele nu impresionează. Cea mai dominantă sportivă a planetei, Ronda Rousey, învinsă pentru prima dată în noiembrie 2015, a avut cea mai mare bursă, de 150.000 de dolari.
În schimb, în 2015, Rousey a avut venituri totale de 6,5 milioane de dolari, cu tot cu drepturile de imagine şi rolurile din filme. Femeia care a uimit lumea artelor marţiale mixte când reuşit să o învingă pe Rousey, Holly Holm, a avut recent cea mai mare bursă pe care a primit-o vreodată o femeie, 540.000 de dolari, la înfrângerea din 6 martie, cu Miesha Tate.
Din cauza riscurilor medicale, un practicant de arte marţiale mixte la nivel înalt poate lupta, cel mult, de două - trei ori pe an, la fel ca şi în cazul pugiliştilor.
Etichete: stire box , salarii box , salarii lupte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Statele Unite ale Americii intenţionează să desfăşoare baterii de apărare antiaeriană THAAD pe...