Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea a câştigat duelul românesc de la Nurnberg. Adversar accesibil în sferturile de finală

22.05.2019, 20:48
  • SuperLiga: Dinamo - Voluntari, vineri, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Real Sociedad - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 2

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nurnberg. Românca a câştigat duelul românesc cu optimi, cu Laura Ioana Paar, cu 6-4, 6-7 (6), 6-0.

Cîrstea (29 de ani, 93 WTA) a obţinut a doua sa victorie într-o zi, în două ore şi nouă minute, după ce în prima parte a trecut de belgianca Kirsten Flipkens, a cincea favorită, cu 7-6 (6), 6-2, într-o oră şi 44 de minute.

În duelul cu Paar (fostă Andrei), ajunsă în premieră pe tabloul principal al unui turneu WTA, Cîrstea s-a desprins în primul set la 3-3 şi a câştigat cu 6-4.

În actul secund, Paar (30 de ani, 301 WTA) a condus cu 2-0, Cîrstea s-a impus în cinci game-uri la rând, dar nu reuşit să încheie conturile şi a ratat două mingi de meci la 5-4. Cele două au ajuns în tie-break, unde Laura Paar s-a impus cu 8-6.

Cîrstea a dominat categoric setul decisiv, adjudecat cu 6-0, în 28 de minute.

Târgovişteanca câştigase singurul său duel cu Laura Andrei în 2006, la Bucureşti, cu 6-2, 6-4, în optimile unui turneu ITF din capitala României.

Sorana Cîrstea, singura româncă rămasă pe tabloul de simplu de la Nurnberg

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 4.980 de euro şi 60 de puncte WTA şi va juca în sferturi cu sârboaica Nina Stojanovic (22 de ani, 247 WTA), venită din calificări. Stojanovic a învins-o în optimi pe Sara Sorribes Tormo (Spania), cu 6-1, 0-6, 6-3.

Paar, care n-a urcat în clasamentul WTA mai sus de locul 280 (15 iulie 2013), a venit din calificări şi va primi un cec de 2.742 de euro şi 48 de puncte WTA.

În primul tur la dublu, Andreea Mitu şi rusoaica Alexandra Panova au fost învinse miercuri de cuplul Sharon Fichman (Canada)/Nicole Melichar (SUA) cu 6-3, 4-6, 10-6, în primul tur al probei de dublu de la Nurnberg.

Etichete: sorana cirstea , wta nurnberg , sorana cîrstea nurnberg , laura paar


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Germania avertizează că Rusia produce mai multe arme decât are nevoie în Ucraina: „Ajung în depozite. Putin ar putea avea alte planuri”

Rusia produce deja mai multe arme și echipamente militare decât are nevoie pentru războiul său împotriva Ucrainei și își umple depozitele, a declarat ministrul german al Apărării Boris Pistorius, potrivit Kyiv Independent.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Foto Un fotbalist celebru și soția lui s-au lăsat filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Exclusiv A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Exclusiv ”Transferul” nemaiîntâlnit pregătit de Gigi Becali: ”Îi dau 500.000 € pentru 6 meciuri!”

Exclusiv Gigi Becali i-a decis soarta lui Ștefan Târnovanu, după gafa din meciul cu Sepsi: ”Cum să ieși așa? Ai doi metri”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Clasamentul play-off-ului SuperLigii, după etapa a 6-a: cum poate sărbători FCSB titlul în runda următoare

Cum a descris Ștefan Baiaram jocul oaspeților, după ce CFR a bătut-o pe Universitatea Craiova la ea acasă

Foto Olimpiu Moruțan a rupt tăcerea chiar de ziua lui, după accidentarea horror care îl lasă acasă la EURO

”17.000.000€”. Marius Șumudică a vorbit despre lovitura reușită într-un an și jumătate

Citeşte şi

Video Sorana Cîrstea - Alexandra Eala 6-3, 6-7 (6-8), 6-4. ”Sori” e în turul 3! Irina Begu - Madison Keys 6-7 (3-7), 6-7 (6-8)

Lovitura de proporții care se pregătește în tenisul românesc

PEROZPlină de viață și cu zâmbetul ei inconfundabil, Meg Ryan a fermecat publicul din Barcelona. Actrița, spectaculoasă într-o rochie șic

FILM NOWLogodnica lui Jason Statham, imagini în costum de baie la câteva zile dupa ce a împlinit 37 de ani. „Ești magnifică!”

Motivul pentru care Florinel Coman poate refuza prima de 500.000 de euro oferită de Gigi Becali: „Vor fi riscuri mari” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Sorana Cîrstea, meci dramatic la Madrid împotriva unei filipineze. Urmează confruntarea cu liderul WTA? citeşte ştirea pe ziare.com

Schimbare în Codul Rutier din România: Când este permisă depășirea pe drumurile publice de către șoferi citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mădălina Ghenea, trup de zeiță în costum de baie, pe balconul unui apartament din Italia. Fanii, impresionați: „Ești incredibilă!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mădălina Ghenea, trup de zeiță în costum de baie, pe balconul unui apartament din Italia. Fanii, impresionați: „Ești incredibilă!”

Digi World

Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii

Digi Animal World

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”