Galerie Foto A stabilit un nou record mondial la atletism și a sărit direct în brațele iubitei!
articol scris de Digi Sport16.09.2025, 10:15
Geniul suedez al săriturii cu prăjina Armand Duplantis (25 de ani) şi-a îmbunătăţit luni, 15 septembrie, recordul mondial şi a împins limitele sportului său şi mai mult, după ce a trecut de 6,30 m la a treia încercare și şi-a asigurat titlul la Mondialele de atletism de la Tokyo.
Atletism SuperLiga: FCSB - Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Botoșani - UTA, sâmbătă, 17:15, DGS 1
- Mondialele de atletism de la Tokyo se desfășoară în perioada 13 septembrie - 21 septembrie.
Armand Duplantis, record de 6,30 de metri la săritura cu prăjina în cadrul Mondialelor de atletism de la Tokyo. A sărit direct în brațele iubitei
Galerie Foto
Armand Duplantis şi-a îmbunătăţit pentru a 14-a oară recordul mondial, pe care îl deţine de când l-a detronat pe francezul Renaud Lavillenie, cu o săritură de 6,17 m în 2020.
Într-un scenariu similar cu cel de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, unde a depăşit 6,25 m la ultima sa încercare, Duplantis a aşteptat până la a treia încercare, luni, 15 septembrie, pentru a depăşi 6,30 m, după două încercări foarte convingătoare.
Plin de bucurie, el a sărit în braţele medaliatului mondial cu argint, grecul Emmanouil Karalis (6,00 m), şi ale australianului Kurtis Marschall (locul 3 cu 5,95 m). Apoi, suedezul s-a întâlnit cu iubita sa, a îmbrățișat-o și a sărutat-o cu foc, după se poate poate observa în galeria FOTO de mai sus.
Încoronat campion olimpic pentru prima dată în cariera sa pe acelaşi stadion, gol din cauza pandemiei, în 2021, Duplantis spusese că visează să doboare recordul mondial la Tokyo.
Pe locul 4 la Mondialele de la Tokyo a fost americanul Sam Kendricks, cu 5,95 m, pe locul 5 s-a clasat francezul Thibaut Collet, 5,90 m, iar pe 6 a fost norvegianul Sondre Guttormsen, 5,90 m, conform Agerpres.
Etichete: atletism , record mondial , saritura cu prajina , armand duplantis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele rus Vladimir Putin se declară convins, după convorbirea cu preşedintele american...





































