Nikolic fara lipici

Nikolic fără lipici

Steaua a pierdut fără drept de apel un meci cu Ajax, dar fanii ar trebui să se simtă păcăliţi dintr-un singur punct de vedere. Acela că Stefan Nikolic bifează partidă după partidă în tricoul unei echipe pe care, în mod normal, ar trebui s-o vadă doar la televizor. Cel mai ineficient atacant din istoria modernă a Stelei şi-a probat din nou lipsa de har fotbalistic, iar o întrebare legitimă devine din ce în ce mai sonoră: de ce nu a fost adus un vârf de atac ADEVĂRAT în iarnă?

Într-o perioadă în care toate tunurile din Ghencea sunt puse pe Adi Rocha şi Mihai Costea, un alt jucător scapă miraculos de "judecată", cauţionat doar de forma dezastruoasă a colegilor. Cu început de burtă şi sfârşit de contract, terorizatul Rocha a ajuns să atingă orice balon cu tremurul unui copil pălmuit, iar "Nilă" are, aparent, alte preocupări decât scoaterea lui Nikolic din echipă. Dar Costea mezinul are totuşi mai multe goluri marcate în acest sezon decât lunganul muntenegrean (5 la 4). Surprinzător, nu-i aşa?

Am fi ipocriţi să spunem că escapda bahica intrată deja în folclorul sportiv din ţară nu ne-a influenţat părerea despre acest atacant netalentat, care a revoluţionat fotbalul modern. Din ce ne învaţă managerul său, vârful de atac din zilele noastre nici nu trebuie neapărat să marcheze. Dar cine ar trebui s-o facă? Szukala? Pintilii? Sau Râpă? Din câte se pare, Nikolic nu trebuie să înscrie nici cu capul, nici cu stângul, nici cu dreptul. Nici din 6 metri, nici din 10, nici din 16. De altfel, poate aici se vede măreţia băncii sale tehnice. Pentru că un antrenor bun ştie că nu-i poate cere unui jucător să facă ceea ce nu este capabil. Iar pentru Stefan este suficient să "creeze spaţii" pentru a fi titular într-o echipă ce şi-a propus să se ia la trântă cu Ajax şi Chelsea.

La meciul cu FC Copenhaga, umărul (?) i-a devenit util întâmplător, la o minge care s-a rostogolit chinuit în poartă, după o bâlbâială generală. A fost certificatul său de calitate la Steaua în acest sezon. Este golul ce vorbeşte de la sine despre valenţele acestui fotbalist care nu a imprimat în mintea nimănui vreo execuţie deosebită în cei trei ani petrecuţi pe tărâm românesc. A ajuns la Steaua după ce a marcat pentru Poli Timişoara chiar în meciul direct. Erau vremurile în care voievodul Becali cumpăra tot ce credea că îl poate ajuta, dar şi tot ce îl încurca de prin loturile rivale. De atunci au trecut două sezoane, iar muntenegreanul cu 4 goluri înscrise în 37 de etape supravieţuieşte în lot graţie unei duble decisive reuşite contra lui AEK Larnaca, în grupele Europa League. Cam puţin pentru un post ocupat de-a lungul anilor de golgheterii Piţurcă, Lăcătuş, Vlădoiu sau Balint.

Până când Gigi, MM şi Reghe îşi vor da seama că s-au minţit singuri atâta amar de vreme, ar fi mai bine ca aceştia să aplece curioşi urechea spre marele duşman Cornel Dinu. Care în urmă cu câţiva ani descria plastic lipsa de abilitate a unui alt fotbalist stelist aşezat în categoria celor "utili": "Bine, bine. O fi el muncitor, dar aici suntem la fotbal, nu pe şantier!" Şi, din păcate pentru Steaua, lui Nikolic i-ar sta mult mai bine în salopetă decât în echipamentul de fotbal.

PS: În cazul în care muntenegreanul va avea un aport decisiv într-o calificare miraculoasă a Stelei, această rubrică va fi eliminată de pe site