Ochiul care plânge

Jucătorii şi antrenorii descriu fotbalul în multe cuvinte, deşi gura, la propriu, are de-a face cu fenomenul doar atunci când ascultăm scandările suporterilor... 

E un sport jucat cu picioarele şi cu creierul, dar e un fenomen din care reies întotdeauna cuvinte. Foarte multe cuvinte! Multe sunt de prisos, altele ne amuză. Cele mai multe nu-şi au rostul. E drept, un dribling frumos sau un şut ratat are efectul câtorva secunde, în timp ce o declaraţie banală rulează la tv cât e ziua de lungă. Avantaj logoreea. Şi din vorbele chinuite ale meşterilor în şort mai aflăm şi noi una, alta. Noi, cei fără de crampoane. "Va fi dificil". "Cel mai dificil". "Prea dificil". "Mai dificil". Uneori, meseriaşii "îmbracă" fotbalul în cuvinte mai iscusit decât o fac chibiţii din presă. Aceştia din urmă ar trebui să aibă agerimea necesară pentru a sublinia detaliile. Personal, am rămas impresionat de conferinţa lui Torje.

Ea anulează toate calculele pentru baraj, toate rezervările pentru Rio şi, în principiu, toate speranţele că vom ajunge şi noi mari, din nou. "Suntem mai valoroşi decât Andorra", ne spune curajos Gabi, cel descoperit de omul care, prin anii '90, se dovedea mai valoros decât Maradona, Stoichkov sau Valderrama. "Suntem mai valoroşi decât Andorra". Cuvinte care îmi răsună în minte cu ecou, de vreo două zile încoace. Dacă am ajuns să spunem asta cu voce tare, e grav. Ne facem curaj timp de-o săptămână să le dăm 3-4, când adversarii noştri au de livrat scrisori şi de gătit ciorbe prin restaurante. Am avut de prea multe ori senzaţia că am atins minimul istoric în fotbal, dar micuţul nostru mijlocaş tocmai ne arată cât de mici suntem.

Că vom avea un meci "dificil", asta ştiam deja de la Piţurcă. Am fost avertizaţi şi că Andorra e o echipă "de valoare medie", dar Piticu' a ţinut să ne liniştească înainte de această dublă dulce-acrişoară din viaţa "tricolorilor". Dacă primim gol şi nu marcăm măcar şase, cu Andorra şi Estonia, putem să acceptăm resemnaţi că nu avem ce căuta la Campionatul Mondial. Privind tabloul pestriţ, în care iarăşi avem nevoie să fim salvaţi de eroi olandezi, unguri sau turci, aş spune că sunt împărţit. Cu un ochi râd până la tâmple, măcar pentru faptul că, deşi nu prea le merităm, avem şanse de baraj până în ultima secundă a preliminariilor. Tot e ceva! Dar cu celălalt plâng în pumni. Pentru că am ajuns să fim "mai valoroşi decât Andorra".