Jurnalul unui iubitor de fotbal - ”La Decima”

05.05.2016, 22:13
decima 3

În urmă cu doi ani, nu credeam că mai poate fi posibilă într-un timp atât de scurt o finală Real Madrid – Atletico în Champions League. Numai că zeii fotbalului par să-şi întoarcă faţa şi spre băieţii lui Cholo Simeone, oferindu-le o binemeritată şansă a revanşei. Ca un preambul la ultimul act de la Milano, vă invit să retrăiţi povestea de la Lisabona din 2014 prin intermediul unor fragmente din cartea „Jurnalul unui iubitor de fotbal”…

Astăzi este mâinele pe care Real Madrid și Atletico îl așteaptă de ieri. Un ieri de dimensiuni diferite, dar cu aceleași conotații și cu un unic țel: apogeul în fotbalul elitelor din Europa. Pentru galactici, acest ieri înseamnă 12 ani, pentru Atleti, patru decenii! Însă, pentru fiecare, odiseea spre Stadionul Luminii a părut o veșnicie! Acum, cele două armade de conchistadori madrileni stau față în față la porțile gloriei pe tărâmul de unde au plecat cei mai mari exploratori ai omenirii. Dar nici Real și nici Atletico nu ar ajunge în necunoscut, ci în eternitatea destinată marilor învingători ai Planetei Fotbal!

De mai bine de un secol, Atleti a fost nevoiașul Madridului ce a privit cu jind la fastul și opulența aristocraților de la Real. Dar în fața Judecătorului Suprem în Fotbalul European, Cupa cu Urechi Mari, cele două rivale vor fi puse pe picior de egalitate timp de 90 de minute. Iar la final, doar cel mai bun cu adevărat se va putea bucura de gloria deplină și va deveni Stăpânul Absolut al Madridului.

Un oraș, două echipe, o rivalitate intensă! O finală, o ambiție, visul suprem în fotbal!

De peste 100 de ani, Real și Atletico au împărțit același cer, dar și o pasiune mistuitoare pentru supremație în Madrid. Acum, tot în Peninsula Iberică, dar la Lisabona, cele două rivale sunt înaintea unui moment unic, cum nu au mai trăit și poate nu vor mai trăi veodată: se vor duela pentru intrarea în legendă! Fie că va fi La Decima pentru „los blancos” sau Primera pentru „los colchoneros”!

Dacă Atletico va câștiga, va fi cea mai glorioasă și mai sălbatică performanță, un triumf care va fi pomenit decenii la rând de acum încolo, poate și pentru că fanii ar simți că nu mai poate fi repetat sau îmbunătățit. În schimb, dacă Real va învinge, va celebra victoria la fel de pasional ca și la precedentele nouă Cupe ale Campionilor. Însă, de îndată ce puțin praf se va așterne peste La Decima, antrenorul și jucătorii blanco vor fi sub aceeași presiune extremă pentru a cuceri al 11-lea trofeu în sezonul următor.
………………………………………………………………………….

La ședința de pregătire a albilor, l-am redescoperit pe Zinedine Zidane. Câtă eleganță, câtă charismă, cât talent și câtă personalitate arată Zizou și la opt ani după ce s-a lăsat de fotbal. Este incredibil modul în care Zidane seduce, cucerește și totodată ocrotește mingea ca pe sufletul său pereche în fiecare atingere sublimă. Toată lumea era interesată de starea de sănătate a lui Cristiano Ronaldo, care se accidentase cu o săptămână în urmă chiar înaintea meciului cu Espanyol, din ultima etapă de campionat, dar eu am avut ochi doar pentru Zidane. Parcă nici nu realizez cât timp a trecut de când l-am văzut prima oară pe un stadion: era în toamna lui 1995, când eu chiulisem de la ultimele două ore din liceu pentru a merge la România – Franța, în preliminariile EURO 1996. Atunci, îl huiduisem la greu, însă tot fără folos: a jucat senzațional, a marcat un gol fabulos, iar Franța ne-a bătut de ne-au mers fulgii: 3-1 în Ghencea. Nu realizam la acea vreme că avea să fie unica ocazie de a-l admira din tribune pe Zizou, pentru mine, cel mai mare jucător pe care l-am văzut pe viu! Și acum, arăta aceeași tehnică de vis, iar eu nu îmi mai puteam dezlipi ochii de pe el, gândindu-mă că nici Zinedine nu poate câștiga meciul pe care îl pierdem cu toții: cel cu timpul care trece peste noi. El adusese ultimul trofeu Champions League pentru Real Madrid, în 2002, la Glasgow, în finala cu Bayer Leverkusen, grație unui gol nemuritor. Și peste zeci de ani, reușita aceea va încânta galaxia blanco, însă uneori, amintirile, deși sunt cea mai prețioasă comoară, devin și primul tău inamic. Iar acum, Zidane, din postura de secund al lui Ancelotti, chiar ar fi dorit ca golul său de pe Hampden Park să fie acoperit puțin de colbul uitării datorită triumfului generației 2014 a Realului. La Decima era pe buzele tuturor fanilor Realului, iar în cei 12 ani de așteptare, visul s-a transformat câteodată și în obsesie. Granița dintre vis și obsesie poate fi foarte subțire, astfel că totul urma să se decidă pe Da Luz a doua zi. Tot atunci, avea să se clarifice și situația rucsacului meu: îl mai recuperez sau trebuie să mă resemnez.

………………………………………………………………………….

Când am ieșit pe teren alături de Andrei Niculescu pentru live-ul de la Euro Fotbal, am început să simțim cu adevărat ce înseamnă această finală. Am văzut cum cei de la Atletico au ajuns la stadion foarte relaxați, și am auzit cum din autocarul lor răsunau la greu piesele formației favorite a secundului Mono Burgos, AC/DC, Thunderstruck și Highway to Hell. Dar la fel au vrut să-i intimideze și cei de la Bayern pe Real, în returul semifinalelor, și au luat patru boabe! În plus, în urmă cu un an, la Londra, echipa considerată favorită datorită pedigree-ului său de campioană a și triumfat, cu toate că a părut foarte crispată și concentrată înaintea finalei. Diego Simeone chiar declarase că, în asemenea partide, cine reușește să se îndepărteze de zgomote și de atenția celorlalți va avea câștig de cauză pentru că poate fi mai spontan, mai natural și își poate exploata la maximum calitățile. Băiatul ăsta, Cholo, chiar era pus pe fapte mari, după ce în urmă cu doar o săptămână izbutise ceea ce părea imposibilul pentru pământenii din Primera Division în comparație cu extratereștii și galacticii de la Barca si Real: să ia titlul în Spania! Iar acum, Simeone era pe punctul de a face o adevărată revoluție în fotbalul european! Capitalul de încredere de care se bucura era uriaș: Atleti impunea deja respect tuturor și era și firesc să fie așa, doar era singura echipă neînvinsă în UEFA Champions League și devenise campioană în La Liga, după ce la începutul stagiunii avea o cotă de 66 la 1, iar în ultimii trei ani vânduse jucători de 200 de milioane de euro! Și ce jucători: Diego Forlan, Kun Aguero sau Radamel Falcao!

Când am pășit pe teren, am zărit în tribună un tip în galeria lui Atletico îmbrăcat în tricoul lui Estudiantes La Plata și mi-am zis imediat: a venit aici pentru Cholo! Și el purta un tricou rojiblanco, astfel că se integra perfect în peisaj, dar nu știu dacă individul cu pricina chiar ținea și cu Atletico sau îi era doar recunoscător lui Simeone pentru primul titlu cucerit de Estudiantes după 23 de ani de așteptare. Într-un fel, Cholo a repetat cu Atletico aceeași performanță fantastică izbutită pe banca leilor din La Plata: să pună, după atâta amar de vreme, gruparea alb-roșie în fața granzilor campionatului, Barcelona și Real Madrid, în Spania, respectiv Boca Juniors și River Plate, în Argentina. Și pentru suporterii lui Atleti și pentru cei ai lui Estudiantes, Simeone era sinonimul succesului. „Plăpumarii” așteptaseră și ei 18 ani pentru a se încorona din nou campioni, de când Simeone juca pentru gruparea de pe Vicente Calderon. Tot Cholo a fost omul care a ajutat-o pe Atleti să se debaraseze de toate complexele și să se scuture de eticheta de eternă perdantă ce i se lipise de atâtea ori pe spate. Cu el pe bancă, Atletico a rupt un blestem ce o urmărea de 14 ani în derby-urile cu Real și tocmai acolo unde i-a durut cel mai tare pe „galactici”: în fieful lor, pe Santiago Bernabeu, în finala Copei del Rey din urmă cu un an. Din 1999, „los rojiblancos” nu o mai bătuseră pe eterna lor rivală, iar din mai 2013, lucrurile se schimbaseră radical: Atleti luase titlul în La Liga, fără să piardă vreun derby al Madridului, obținând un nou succes pe Bernabeu și o remiză pe teren propriu. Mai mult, Diego Pablo Simeone pare întruparea perfectă a ADN-ului fotbalului argentinian, iar acum, jucătorii săi preiau din personalitatea sa și o transpun impecabil pe teren. Chiar el spunea la conferința de presă dinaintea marii finale că echipa sa transmite perfect ceea ce el simte și că acest grup reprezintă valorile sale în fotbal. Tocmai de aceea, de-a lungul stagiunii, am avut de atâtea ori senzația că fotbaliștii lui Simeone sunt precum niște pirați care își atacă dușmanii cu cuțitul între dinți, așa cum juca și mentorul lor, călăuzit mereu de un foc lăuntric de nestins. De altfel, Tiago a subliniat foarte bine înaintea finalei diferențele dintre cele două rivale din Madrid: „Ei sunt făcuți să câștige, noi suntem făcuți să luptăm!”

*

Fluierul de start al olandezului Bjorn Kuipers, un descendent al unei adevărate dinastii de arbitri, aduce cu el și uluiala tuturor în privința înlocuitorului lui Xabi Alonso, marele absent al Realului. Ancelotti a încercat să surprindă prin titularizarea lui Sami Khedira, germanul care nu era nici măcar la jumătate din potențialul său după ce a fost accidentat mai bine de șase luni la o partidă a naționalei Germaniei. Toată lumea se aștepta ca Asier Illaramendi să fie trimis în teren din primul minut, dar Don Carlo a crezut că este inspirat cu această mutare, ce avea să se dovedească la fel de proastă ca și cea de la El Clasico din octombrie 2013, de la Barcelona, când a început cu Sergio Ramos la închidere. Nici Diego Simeone nu a fost mai sclipitor și l-a titularizat pe Diego Costa, deși atacantul lui Atletico nu era refăcut complet, mai ales că nu rezistase nici pe Camp Nou, în urmă cu o săptămână, mai mult de un sfert de oră. Acesta avea să fie un pariu pierzător al antrenorului argentinian, care parcă a vrut să-l răsplătească pe Costa pentru toate eforturile de a fi apt la ora finalei, după ce acesta a tras tare și la antrenamentul din urmă cu o zi, unde s-a pregătit separat. În schimb, Arda Turan nu a putut fi recuperat și nu a prins nici banca de rezerve. Încă o bilă neagră pentru Simeone, care nu se putea baza tocmai pe omul care pune cel mai bine în practică ideile sale. Turcul a îmbrățișat pefect mantra lui Cholo și devenise unul dintre arhitecții acestui Atleti învingător, însă acum echipa trebuia să se descurce și fără el. După doar nouă minute, Diego Costa i-a lăsat locul lui Adrian Lopez, ceea ce a însemnat o schimbare irosită prematur de Cholo.

Destinul i-a surâs, totuși, lui Atletico în minutul 36, când Diego Godin a deschis scorul după o greșeală a lui Casillas. Era încă o reușită specialitatea casei pentru fundașul uruguayan: din corner, cu o lovitură de cap, așa cum mai făcuse și în urmă cu o săptămână la finala pentru titlu din Primera, cu Barcelona, și la fel cum avea să facă și la Cupa Mondială, când golul său contra Italiei a calificat naționala celestă în optimile de finală. La două luni după finală, Simeone avea să spună că Diego Godin este jucătorul fundamental al echipei sale și unul dintre cei mai importanți din istoria lui Atleti: „Îl iubesc și îi doresc tot ce e mai bun în lume. Sper să putem colabora mult timp de acum încolo! Și Miranda, David Villa, Falcao sau Diego Costa au avut un rol esențial în ascensiunea clubului, dar omul-cheie este, fără discuție, Godin!”

Era scenariul perfect pentru Atletico: să fie în avantaj la pauză și să joace așa cum a făcut-o de atâtea ori în acest sezon: apărare de fier, contondență maximă la fiecare duel, sacrificiu, agresivitate și contraatacuri tăioase. Alb-roșiii păreau însuflețiți și mai tare de spiritul fostului lor mare jucător și antrenor, Luis Aragones, care decedase pe 1 februarie, dar era atât de aproape acum de oamenii lui Simeone. Și asta pentru că Atletico a dorit să apară la această finală cu chipul lui Aragones imprimat pe tricouri, însă, cum UEFA nu a permis acest lucru, „plăpumarii” au recurs la un truc: și-au desenat imaginea acestuia pe interior. Astfel, Luis Aragones era lipit pe pielea fiecărui jucător, precum un tatuaj sau o hologramă a sufletului.
În minutul 59, Ancelotti decide să riște totul, văzând că nimic nu merge în favoarea Realului: îi scoate din teren pe Khedira și pe Fabio Coentrao și îi introduce pe Isco și Marcelo. Portughezul primise rolul de titular în megaproducția de pe Da Luz pentru prestația impecabilă din dubla cu Bayern din semifinale, dar nu s-a simțit deloc în apele sale, deși evolua tocmai pe stadionul Benficăi, unde fusese un idol până în urmă cu doi ani. Mister Carlo miza total pe cartea ofensivei, rămânând fără niciun închizător de meserie pe gazon. Dar nici nu mai avea nevoie de vreun distrugător sau recuperator la centrul terenului pentru că Atletico făcuse pasul înapoi, așteptând atacurile rivalilor. De la mijloc în sus, Realul arăta așa: Isco, Modric, Di Maria – Bale, Benzema, Cristiano! Dar tocmai cei mai scumpi fotbaliști ai Planetei erau de nerecunoscut! Omul de 100 de milioane de euro, Gareth Bale, a fost doar o umbră a jucătorului decisiv din finala Copei del Rey, cu Barcelona, deși acesta spunea la conferința de presă de la Munchen că tot ce e mai bun pentru el și pentru Real abia urmează să vină! Cât despre Ronaldo, faptul că nu era la capacitatea maximă din punct de vedere fizic și-a spus clar cuvântul asupra evoluției sale din finală. Dacă ar fi fost vorba de orice alt jucător, sunt convins că Ancelotti l-ar fi înlocuit deja, însă cum fără Cristiano, nu există Paradis, CR7 a rămas pe teren.
După aceste mutări, Realul începe să împingă liniile spre poarta lui Thibaut Courtois, iar Diego Simeone, simțind pericolul, apelează la cel mai de nădejde ajutor din toate timpurile al lui Atleti, publicul! Ca un șef de galerie, Cholo cere susținerea fanilor, precum un prunc care se întinde după sânul matern pentru a fi hrănit cu firul de lapte al vieții. Răspunsul vine imediat: suporterii „plăpumarilor” devin mai vocali, mai fierbinți și transmit o energie vibrantă aparte, pe care o simți și tu ca spectator neutru, printr-un cordon ombilical invizibil, care-i alimentează cu speranță și un spirit combativ unic pe jucătorii lui Atletico.

Injectați cu entuziasm, băieții lui Cholo strâng rândurile, scrâșnesc din dinți și încep să creadă cu adevărat că momentul lor a venit, în sfârșit! De-a lungul timpului, istoria lui Atleti s-a scris ca o poveste de cum ar fi fost dacă?! Au fost atâtea momente în care gruparea colchonero a fost urmărită de blesteme. În 1959, a fost eliminată de rivalii de la Real Madrid în semifinalele Cupei Campionilor într-un al treilea meci de baraj. Dacă atunci ar fi existat regula golului în deplasare, Atletico ar fi jucat finala! Apoi în 1974, după un gol al lui Luis Aragones, a fost la un minut de a cuceri cel mai important trofeu continental în ultimul act cu Bayern Munchen, însă a fost egalată de Schwarzenbeck, iar la rejucare, bavarezii s-au impus cu 4-0. Toate aceste neîmpliniri și suferințe au definit-o pe Atletico, al cărui imn este extrem de sugestiv în acest sens: Que manera de vivir! Que manera de vivir! Que manera de ganar! (Ce mod de a trăi! Ce mod de a suferi! Ce mod de a câștiga!)

Acum, Atleti aproape că atingea cerul! Marca de eternă perdantă parcă nici nu existase, iar fiesta rojiblanco se pregătea să înceapă. Simeone spunea: „În fotbal, trenul vine o singură dată! Dacă nu te urci în el, l-ai ratat definitiv!” Și ce sentiment trebuie să fi trăit argentinianul la ultima fază a meciului, în minutul 90+3, când Sergio Ramos a plutit imponderabil pentru o clipă, apoi a lovit crunt, cu forța unui meteorit, care, o dată la patru decenii, zguduie din temelii Planeta Fericirii lui Atletico. Lovitura de cap a toreadorului Realului are puterea unui dragon trezit după 40 de ani dintr-un somn adânc și care mistuie pe loc toate visele și speranțele alb-roșiilor. În 1974, Schwarzenbeck era cel care interzicea dreptul la fericire lui Atleti, acum, Ramos poartă numele fulgerului care lovește de două ori în același loc: în sufletul „plăpumarilor”. Ce final de sezon a prins fundașul andaluz! Trei goluri în semifinala cu Bayern și acum reușita care avea să schimbe destinația Urecheatei! La Orejona face cale întoarsă din drumul spre Plaza Neptuno și o cotește rapid către Cibeles. Aproape că toți știam din acel moment că destinul i-a întors iarăși spatele lui Atletico.

În fotbal, ca și în viață, nimic nu este întâmplător! Foarte rar, unele lucruri au loc, pur și simplu, accidental. Cei de la Real au forțat până în ultima clipă intrarea în prelungiri pentru că istoria i-a învățat de atâtea ori că o dată cu încrederea deplină în forțele proprii, vine și abilitatea de a-și croi propriul destin și de a-și scrie legenda personală. Nu a fost pentru prima dată și cu siguranță nici pentru ultima oară când albii smulg victoria din abisul înfrângerii. De mult timp, am convingerea că marii campioni sunt născuți într-o zodie generoasă și sunt făcuți dintr-un aluat special, iar totul se așază de așa natură încât destinul le surâde aproape tot timpul. Un gol marcat în ultimul minut, o victorie la lovituri de la 11 metri, un titlu olimpic cucerit la o miime de ecundă, o cursă câștigată la fotografie, toate acestea nu sunt doar simplele roade ale hazardului. Gena de campion nu se găsește oriunde și oricum! Universul a conspirat la izbânda unor oameni care poartă în ei ADN-ul victoriei, iar campionii se recunosc dintr-o privire. De aceea, echipele mari sunt mari! Pentru că au în spate o legendă care tinde spre infinit, iar poveștile trebuie spuse până la capăt.

Simeone părea să fie un Cinderella Man pentru Atletico, vrăjitorul care ar putea clădi o temelie glorioasă din cenușa viselor spulberate în atâta amar de vreme. La fel ca și boxerul James Braddock, eroul filmului întruchipat admirabil de Russell Crowe, gruparea rojiblanco ar fi fost cea mai umilă campioană a Europei din istorie. Însă, și de această dată, Cenușăreasa a fost alungată în toiul balului, tocmai în momentul când era gata să-l seducă pe prințul frumos și strălucitor. Vraja s-a rupt aproape de miezul nopții, numai că acum, Cenușăreasa și-a pierdut ambii pantofi și a rămas desculță, fără nicio șansă de a mai fi descoperită de prințul iubit sub hainele ei ponosite de zi cu zi.

„În fotbal, ca și în viață, poți avea totul astăzi și nimic, mâine! Orice ar fi, trebuie să mergi mai departe.”, avea să declare după meci Diego Simeone, parafrazând sezonul lui Atletico. În urmă cu o săptămână, era stăpânul lumii, după ce luase titlul în La Liga în fața Barcei și a Realului, iar acum era un nimeni, după ce pierduse totul într-o secundă blestemată.

92:48! Acesta va deveni codul lacrimilor infinite ale lui Atleti! 92 de minute și 48 de secunde! La aceste cifre al cronometrului, timpul parcă a stat o clipă în loc și a fost martorul dezastrului total pentru alb-roșii. Este momentul în care Ramos a pulverizat cu lovitura sa de cap toate visele de preamărire ale „plăpumarilor”, ducând meciul în prelungiri.

Acolo, Atletico rezistă eroic 15 minute, dar se dezintegrează în următorul de sfert de oră în care Realul a înscris la foc automat ca o mitralieră ce nu a irosit niciun glonț. De nerecunoscut până în minutul 110, galezul de 100 de milioane de euro, Gareth Bale, împinge mingea în poarta lui Courtois după o șerpuire uluitoare a lui Angel Di Maria și pune pecetea pe a zecea Cupă a Campionilor din istoria Realului! De aici încolo, putea începe recitalul „galacticilor”! Se face imediat 3-1 după o acțiune de toată frumusețea a lui Marcelo, care își amintește instantaneu în euforia celei mai importante reușite a carierei de începuturile sale în fotbal. Simte că este momentul să-i mulțumească bunicului său, care a insistat să nu renunțe la sport, când avea 15 ani și când voia să descopere bucuriile adolescenței și să se distreze cu prietenii lui. Își sărută brațul drept plin de tatuaje ce îi sunt dedicate în totalitate mentorului său și nu uită nici de mama sa, o profesoară care l-a dus prima oară pe un stadion pe când avea opt ani! Acum toate insistențele familiei sale erau pe deplin răsplătite, iar Marcelo a vrut să arate că nu uită de unde a plecat! Realul mai trage o salvă de tun tocmai prin mareșalul său, Cristiano Ronaldo, care își ia revanșa pe Da Luz la zece ani după tristețea ratării titlului continental cu naționala Portugaliei. Se termină 4-1, dar dacă s-ar mai fi jucat vreo zece minute nu cred că exagerez spunând că Atletico ar mai fi încasat vreo două goluri.
După 12 ani, Realul își reînnoia jurămintele de dragoste față de Cupa pe care a sedus-o și a cucerit-o încă de la nașterea ei și de care a legat-o întotdeauna o poveste specială. În unele momente, a fost lăsat cu ochii în soare tocmai când se pregătea să o îmbrățișeze, însă acum trecutul nu mai conta. La Decima ajungea, în sfârșit, pe Santiago Bernabeu alături de celelalte nouă surate urecheate!
*
Finala de la Lisabona avea să marcheze o bornă unică în istoria rivalității din Madrid. Atletico și Real nu s-au iubit niciodată și, cu siguranță, nu se vor iubi până la sfârșitul timpurilor, dar nicicând starea de beligeranță nu a fost mai puternică decât a devenit după momentul 24 mai 2014. De atunci, rivalii au devenit inamici, iar orgoliile s-au transformat în ură. Fiecare duel care a trecut după finala de pe Da Luz a fost privit ca o mică răzbunare de fanii rojiblanco pentru a cicatriza cât mai repede o rană sângerândă. Deși în sezonul următor, Atletico a bătut-o pe Real pe oriunde a prins-o, în Supercupa Spaniei, în La Liga sau în Copa del Rey, stabilind un nou record de invincibilitate în istoria de peste 110 de ani a derby-ului madrilen, durerea „plăpumarilor” este cu atât mai mare cu cât nu s-au impus tocmai când trebuia. Fiecare triumf ce a urmat finalei de la Lisabona a fost privit ca o răzbunare crâncenă, dar cu cât mai jucătorii lui Simeone mai înfigeau un pumnal în trupul Realului, cu atât rana provocată la sfârșitul lui mai 2014 supura tot mai tare. Și asta pentru că victoria Realului este eternă, iar durerea lui Atleti este nemuritoare, ca un blestem peste timpuri. A fost meciul care trebuia câștigat cu orice preț pentru că el va dăinui peste generații și îi va bântui pe cei de la Atleti până în ultima clipă. Cu o săptămână înaintea finalei, citisem un interviu acordat cotidianului AS de către toreadorul Julian Lopez, cunoscut drept El Juli și mare fan Atletico, care spunea că există tauri ce îți marchează cariera, iar Atleti era în fața taurului vieții sale. „La asta visează toți toreadorii: la cea mai critică situație posibilă pentru a da totul! Victoriile obținute facil nu au aceeași importanță! „, mai declara el, fără să știe atunci că meciul de la Lisabona avea să marcheze în cel mai dureros mod posibil întreaga existență a planetei rojiblanco după cea mai neagră corrida din istorie.
Dacă lucrurile stau exact aşa cum a spus Francois Jacob, fost laureat al premiului Nobel pentru medicină, că noi, oamenii, suntem făcuți dintr-un amestec ciudat de acizi nucleici, de amintiri, vise și proteine, de celule, lacrimi și cuvinte, atunci cu siguranţă că lacrimile au avut un procent nemaiîntâlnit la o fiinţă umană în noaptea de 24 spre 25 mai 2014 în trupurile tuturor celor care respiră doar pentru Atleti.


*
A fost o noapte lungă și frumoasă, totodată! După nebunia de la zona mixtă, unde am stat la doar câțiva centimetri de jucătorii Realului care treceau la câțiva centimetri de mine cu bucuria imensă întipărită pe chipuri, am văzut cum Florentino Perez a făcut o adevărată baie de mulțime când s-a oprit să vorbească cu jurnaliștii spanioli. Președintele Realului nu iese prea des în presă, dar când o face, toți ziariștii aproape că îi sorb fiecare cuvințel care-i iese pe gură. La fel a fost și acum, mai ales că își atinsese, în sfârșit, visul pe care și-l stabilise încă de la întoarcerea sa ca șef suprem pe Santiago Bernabeu.
Carlo Ancelotti își îndeplinise promisiunea făcută în prima zi când a ajuns la Madrid. Atunci când a vizitat sala de trofee a clubului i-a spus lui Florentino că lipsește o cupă pe care va încerca să o aducă el în acest sezon. Italianul s-a ținut de cuvânt, iar prima răsplată a venit chiar la întâlnirea cu jurnaliștii după finală, unde aproape că a fost luat pe sus de șapte dintre jucătorii săi, în frunte cu Sergio Ramos. Aceștia au oferit, poate, cea mai neașteptată manifestare la o conferință de presă: au cântat imnul Realului și au făcut o adevărată baie de șampanie! Bucuria blanco era nețărmurită!
………………………………………………………………………….
Tocmai ce realizam că se termina apoteotic un nou sezon plin de iluzii, vise, bucurii, dezamăgiri și experiențe unice, cu siguranță mai speciale decât cele din urmă cu un an și mai puțin spectaculoase decât cele din stagiunea ce va să vină! Sunt în avionul de întoarcere spre casă și încep să mă dezmorțesc, știind că nu mai este mult până urmează să aterizăm la București. Privesc prin hubloul avionului și văd cum cerul își zămislește încă o dată copilul său, preferat, soarele, care trimite săgeți sângerânde în toate direcțiile. Este o nouă zi. Sfârșitul nopții de mai marchează și un nou început. Unde voi fi mâine? Ce îmi va rezerva oare noul sezon? Sunt întrebări la care nici nu mă chinui să caut vreun răspuns. În asta constă, până la urmă, farmecul celei mai frumoase meserii din lume. Știu doar că acolo unde se va învârti o minge, așa cum Pământul se rotește în jurul Soarelui, voi fi și eu …

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

O femeie a fost condamnată la cel puțin 17 ani de închisoare pentru uciderea unei adolescente în...

Descarcă aplicația Digi24

  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Digi Sport Special
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Liga Digi Sport
  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Digi Sport Special
  • 13:45 Etapa 5 Superliga: Rezumatele Etapei
  • 14:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • 111111

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL: FCU 1948 CRAIOVA - FC VOLUNTARI, CUPA ROMÂNIEI BETANO - SFERTURI DE FINALA (03.04.2024)

    FOTBAL: Voluntari - FCU Craiova, 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC BOTOȘANI - SC DINAMO 1948 SA, SUPERLIGA SUPERBET (18.12.2023)

    FOTBAL: Botoșani - Dinamo, 19:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • racheta-tenis

    TENIS: WTA Madrid, Ziua 1, 18:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • Chelsea v Arsenal, Premier League, Football, Stamford Bridge, London, UK - 21 Oct 2023

    FOTBAL: Arsenal - Chelsea, 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depășește orice imaginație

ali-hebaiti8

Foto Au apărut imaginile! Tehnologia a dat verdictul la cea mai controversată fază din Real Madrid - Barcelona

gol-barca4

Exclusiv Gigi Becali a spus numele jucătorului căruia îi plătește "salariu degeaba" de 3 ani la FCSB

gigi

Foto Victoria Beckham, cărată în spate până la mașină de David la 02:30, după petrecerea la care a avut loc ”surpriza anului”

becks

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media