Povestea lui Savicevic, "Il Genio"

„Il Genio” Dejan Savicevic a fost cel mai important exponent al fotbalului iugoslav în anii ‘90, când a strălucit în tricoul celor de la AC Milan. Născut in urma cu 51 de ani, pe 15 septembrie 1966, la Titograd, actuala Podgorica, Savicevic este unul dintre primii jucători care au cucerit Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite și a fost atât de îndrăgit în țara sa încât formația rock The Kuguars a înregistrat o piesă pe care i-a dedicat-o în 1998, Dejo, după numele său de alint. Savicevic a început fotbalul la echipa locală, OFK Titograd, apoi a trecut la rivala Buducnost, pentru care a debutat la 17 ani într-un meci cu Steaua Roșie Belgrad, disputat în octombrie 1983. Internațional de tineret al Iugoslaviei, Dejan Savicevic a devenit om de bază la Buducnost și, în sezonul 1984-1985, a marcat 6 goluri în 29 de meciuri. Un an mai târziu, pe 29 octombrie 1986, debutează pentru naționala de seniori a Iugoslaviei în preliminariile EURO 1988 împotriva Turciei, iar în 1988, când deja devenise o țintă pentru cele două cluburi-gigant din Belgrad, Steaua Roșie și Partizan, decide că e timpul să plece din Titograd. La 21 de ani, a semnat cu campioana Iugoslaviei, Steaua Roșie, dar imediat a fost înrolat în armată. Alături de Darko Pancev, Savicevic și-a satisfăcut serviciul militar obligatoriu la Skopje, cu permisiunea de a putea juca în meciurile europene ale Stelei Roșii și pentru echipa națională. Au existat speculații atunci că cei doi jucători ar fi fost pedepsiți de Partizan, clubul armatei, pentru că au semnat cu marea rivală! În calitate de soldat al armatei iugoslave, Savicevic a debutat pentru Steaua Roșie pe 7 septembrie 1988, în meciul din Cupa Campionilor Europeni cu irlandezii de la Dundalk, iar primul său gol l-a marcat la retur, când plavii s-au impus cu 3-0. Savicevic a jucat și în celebra confruntare cu AC Milan din optimile de finală, decisă după disputarea a trei meciuri. După 1-1 în prima manșă la Milano, Dejan a deschis scorul în minutul 50 cu o execuție de excepție, dar meciul a fost întrerupt de arbitrul german Dieter Pauly peste un sfert de oră din cauza ceții dense. Partida s-a reluat a doua zi din primul minut, de la scorul de 0-0, și a fost decisă la loviturile de departajare, după 1-1 în 120 de minute. Savicevic a fost unul dintre cei care au ratat pentru Steaua Roșie la 11 metri și Milan s-a calificat în sferturi. Cu Steaua Roșie Belgrad, Dejan Savicevic a cucerit trei titluri consecutive ale Iugoslaviei, în 1990, 1991 și 1992, o Cupă a Iugoslaviei, dar mai ales Cupa Campionilor Europeni, în 1991, în fața lui Olympique Marseille. Pentru sârbi, finala de la Bari a venit și ca o revanșă pentru eliminarea din 1988 în fața Milanului, Steaua Roșie câștigând trofeul la penalty-uri. După triumful de la Cupa Intercontinentală, 3-0 cu chilienii de la Colo Colo, Dejan Savicevic este desemnat sportivul anului în Iugoslavia și termină pe locul secund în clasamentul revistei France Football pentru Balonul de Aur, după Jean-Pierre Papin.

Cu naționala Iugoslaviei, Savicevic a mers la Cupa Mondială din 1990 până în sferturile de finală, unde a fost eliminată la lovituri de departajare de Argentina lui Maradona. Apoi, sârbii au dominat grupa din preliminariile pentru EURO 1992, obținând biletele pentru turneul final din Suedia. Însă izbucnirea războiului în Iugoslavia a dus la excluderea naționalei din competiție și, ulterior, la destrămarea ei. În locul iugoslavilor, a fost chemată echipa Danemarcei, chiar fosta lor adversară în calificări, care a cucerit, în mod surprinzător, trofeul. 1992 a însemnat anul în care s-au deschis granițele jucătorilor exponențiali, care au făcut pasul spre campionatele puternice. Savicevic a ajuns în Serie A, cel mai puternic campionat din Europa în acea perioadă, la AC Milan, care l-a transferat pentru 12 milioane de dolari la dorința patronului Silvio Berlusconi. Dejo a debutat în Serie A pe 13 septembrie 1992, cu două zile înainte de a împlini 26 de ani, într-un meci din deplasare cu Pescara, câștigat de Milan cu 5-4. Primul său gol la Milan a venit abia pe 24 ianuarie 1993, când a adus victoria echipei sale dintr-o lovitură liberă executată impecabil. Însă, Fabio Capello nici nu l-a trecut în lotul pentru finala Champions League de la Munchen, pierdută cu 0-1 în fața lui Olympique Marseille. Cum atunci echipele aveau voie să folosească în același timp doar trei jucători străini și cum la Milan erau Gullit, Van Basten, Rijkaard și Papin, Savicevic a prins doar zece meciuri în primul sezon, ceea ce l-a nemulțumit profund, făcându-l să se gândească la un transfer la Atletico Madrid, care-l ofertase. Numai că Silvio Berlusconi, cel care i-a spus prima dată „Il Genio”, a insistat ca starul muntenegrean să rămână și Savicevic avea să joace un rol esențial în cucerirea Champions League din 1994. Slăbiciunea lui Berlusconi pentru el și susținerea arătată necontenit l-au împiedicat să părăsească echipa în momentele tensionate cu Fabio Capello.

Deși de-a lungul stagiunii, a avut din nou probleme cu antrenorul, Dejan a ieșit la rampă în finala cu Barcelona de la Atena. Mai întâi, i-a pasat decisiv lui Daniele Massaro la deschiderea scorului, apoi a venit golul-bijuterie, devenit definitoriu pentru cariera lui și o emblemă a finalelor memorabile de Champions League. Milan a învins cu 4-0 Dream Team-ul lui Johan Cruyff și Savicevic își putea savura momentul de glorie. Cu gruparea de pe San Siro, a mai cucerit Supercupa Europei, trei titluri de campion al Italiei și două Supercupe ale Italiei, însă a fost criticat de presa italiană că nu s-a autocapacitat și la meciurile cu echipele mai mici și că nu a avut constanță în evoluții pe măsura talentului său. „Fără îndoială, Savicevic este jucătorul cu care am avut cele mai multe neînțelegeri. Se antrena cu greu și abia muncea. Iar când era pe teren, toată lumea trebuia să muncească de două ori mai mult pentru el. Însă, a fost un talent excepțional și l-am transformat într-un superstar!”, l-a descris Fabio Capello. În același timp, Vladimir Cvetkovic, secretarul general al Stelei Roșii din anii ‘80 până în 2001, a spus despre Savicevic: „Era cu adevărat un geniu. Când simțea să joace, chiar așa era. Problema era că, în mod frecvent, nu simțea asta. Dar ceea ce făcea pe teren era de o frumusețe fără egal. Genul lucrurilor pe care le face astăzi Messi, dar cu mai mult stil. Savicevic era mai elegant și avea mai mult stil decât Messi astăzi!”

Dejan Savicevic a mai jucat la Milan până în 1998, când a decis să revină la Steaua Roșie Belgrad. În același an, a participat la ultimul său Mondial, în Franța, unde a ajuns în optimile de finală cu naționala Iugoslaviei. Dejo a pus punct carierei de fotbalist la Rapid Viena în 2001, după care a fost selecționerul reprezentativei Serbiei și Muntenegrului, fără succes, însă, în campaniile de calificare la Cupa Mondială din 2002 și la EURO 2004. Din vara lui 2004, la 37 de ani, a fost ales în funcția de președinte al Federației de Fotbal din Muntenegru, pe care o ocupă și în prezent, în ciuda numeroaselor controverse în care a fost implicat, la fel ca și în perioada în care era recunoscut drept „Il Genio”.