CamOra de poveste. Străinul care se face român și care mai are un vis: să cânte imnul în tricoul naționalei
27.04.2020, 09:59
”Eu ma simt roman. Famelia mia este aicii...”. Am auzit rostită această afirmație de foarte multe ori. Hai, nu de foarte, dar de multe. Și în româna asta stâlcită.
Categoria aparte a stranierilor veniți aici, în România, și îndrăgostiți pe viață de țara noastră. E un sentiment așa de, nu știu cum să îl definesc, de plăcere, să îi auzi pe alții lăudând lucruri, obiceiuri și oameni pe lângă care tu ești tentat să treci grăbit, fără a le mai aprecia justa valoare.
Se stabilesc aici, prind rădăcini, asta şi datorită soțiilor pe care le întâlnesc la noi, familiilor care îi adoptă, a copiilor care se nasc aici. Că vorbim de Zenga, Renzo Rossi, Caparco, Pedrazzini, Roberto Romeo, Geraldo, Eric, Camora...
Exemplele sunt nenumărate. Chiar în timp ce scriu îmi vine să compun ca pe vremuri la ziar un prim 11 al stranierilor îndrăgostiți pe viață de România, de „mititeii” și „zarmale”. E apanajul presei scrise, dar poveștile se spun atât de bine și în online.
Camora, căpitanul echipei virtuale a stranierilor îndrăgostiți iremediabil de România
Nu cred că s-ar simți nedreptățiți prea mulți dacă l-aș „pune” căpitan al acestei echipe virtuale pe Mario Camora, cel ce îndepliește acest rol și la campioana României, CFR Cluj. Traseul lui în fotbal și în viață plus intersecția cu țara noastră se pliază perfect pe subiect.
„Mie, România mi-a dat totul. E țara mea și învăț ca să îmi iau cetățenia și să fiu oficial unul de-ai voștri”. Nu este o declarație de dragoste, sau, mă rog, poate fi, dar înainte de toate reprezintă mărturisirea sinceră a celui mai selecționat jucător din istoria campioanei (după ce a detronat un alt portughez, pe Ricardo Cadu).
Mario Camora a montat termopane alături de tatăl său vitreg pentru a-și lua primele ghete de fotbal
Am avut ocazia la stadion să îi văd familia, pe cel mic l-am salutat inclusiv într-o emisiune atunci când Mario a intervenit prin skype și îi știu povestea.
Plecat dintr-un mic orășel portughez, renumit mai ales pentru păstrarea obiceiurilor cu corride decât prin fotbal, cu o copilărie marcată de plecarea tatălui natural, de sacrificiile mamei sale, îngrijitoare la un cămin de bătrâni, de relația cu tatăl vitreg (cel pe care l-a considerat adevăratul părinte și pe care l-a pierdut prematur). De munca fizică la căratul și montatul termopanelor pentru a avea bani de ghete. Sună cunoscut, nu? Culio fusese zidar până să aibă revelația fotbalului.
A venit în 2011 și este fotbalistul care a îmbrăcat de cele mai multe ori tricoul CFR-ului
Camora a ajuns în România în 2011 și, după cum ne spune, nu mai vrea să plece. A trecut la CFR prin perioade bune și mai puțin bune. Cu mărire, un prim titlu cucerit în 2012, meciuri în Europa, "era un vis să fiu pe teren alături de cei pe care îi vedeam numai la televizor și pe playstation". Dar și decădere, cu purgatoriul insolvenței. Acum este din nou sus și se mândrește că este liderul celei mai constante echipe din fotbalul nostru.
"Avem un grup extraordinar, suntem toți aici, ca o familie. Români, străini, nu contează. Nu se simte, nu se fac diferențe. Eu tot spun că sunt mai mult român, deci... Chiar și în această perioadă comunicăm mult, vorbim...
Eu stau într-un complex rezidențial relativ închis și, sigur, copiii noștri se văd, ne vedem și noi, respectând normal regulile de distanțare. Ne e dor unora de alții, de fotbal, de atmosfera vestiarului, de stadion, de tot. Mai avem puțin de așteptat și vom reveni. Mai puternici".
Da, Mario Jorge Malino Paulino "Camora", eşti unul de-ai noştri
Aici bănuiesc că se referă mai ales la echipa sa. Și mai știm un lucru de la el că după ce își va fi luat cetățenia va face tot ce depinde de el să fie selecționat la națională: " Eu îmi doresc, visez la asta, nu am ascuns. Ar fi o încununare a tot ce mi s-a întâmplat.... Important e să fim sănătoși".
Spațiul e limitat și cuvintele uneori fără forță când e vorba de a vorbi despre oameni și destine. E până la urmă povestea fiecăruia și a tuturor. Cu o copilărie, pe alocuri chinuită și care ne-a privat de multe din cele pe care azi suntem bucuroși să le oferim copiilor noștri, dar pe care n-am schimba-o pentru nimic în lume, cu cariere mai mult sau mai puțin de succes, majoritatea fără expunerea publică a lor, a fotbaliștilor. Momente în care ne regăsim, pe care le împărtășim și pentru care învățăm să ne bucurăm.
Da, domnule Mario Jorge Malino Paulino cunoscut şi drept Camora, eşti unul de-ai noștri. Iar perioada asta cred că ne învață să conviețuim mai frumos și mai empatic atunci când apropierea socială va fi iar permisă. Asta nu se reglementează prin ordonanțe de niciun fel, se simte.
