Despre națională și nevoia de baraj

Întotdeauna mi-am asumat faptul că pasiunea pentru fotbal în special și pentru sport în general, starea aceasta de microbism mi-a alimentat cumva resorturile în ceea ce fac de mulți ani încoace. Am ajuns jurnalist, pentru că mi-a plăcut fenomenul și pentru că am vrut să-l simt de cât mai aproape. Sunt conștient că navighez ca și ceilalți colegi de breaslă într-o zonă tampon, între sportivi și fanii lor și ajungem să fim contestați, poate chiar urâți când de unii, când de ceilalți, poate, în cel mai rău caz, de ambele categorii. Știu toate apelativele și tot folclorul care ne înconjoară...Dar nu despre felul în care ne respectăm și ne este respectată meseria este vorba aici. 

Patriotismul de sport este o componentă importantă în ceea ce facem noi. Ideea de apartenență la ceva, nevoia de a te identifica, de a susține, de a promova acest ceva e primordială, zic eu. Medaliile, victoriile, performanțele reprezintă motorul activității noastre și oricât de mercantil sună, ele vând cel mai bine.

Naționala de fotbal este intrată în conul de umbră și din cauza noastră. Eu unul așa o simt din interior. Necondiționatul acesta despre care vorbim atunci când vine vorba de susținere ar fi putut zugrăvi totul în culori mai puțin sumbre decât a făcut-o obiectivismul rece și critic. Ne-am lăsat duși cu toții într-o stare de antagonism, de rivailitate,de beligeranță, confundând disputa cu o persoană din anturajul primei reprezentative (fie că vorbim de un jucător, de un selecționer ori de un conducător, mereu același), cu un război cu naționala însăși. Am abuzat de cuvinte dure, de metafore contondente și am săpat campanie după campanie o prăpastie între națională și cei ce ar trebui să o încurajeze. Am alimentat sentimentul de nepăsare, de „dă-i încolo de îmbuibați”, chiar împotriva interesului nostru al tuturor. Și ne-am trezit singuri, trei entități disparate la ani lumină distanță de ce am fost odată, în nopțile anilor 90 când tot noi sau cei mai bătrâni ca noi cântam performanțele pentru care ne bucuram deopotrivă, uniți într-un sentiment de entuziasm, de euforie ce nu poate fi redat în vorbe. Cu atât mai puțin azi.

De undeva trebuie reînceput, trebuie să existe o stavilă, un baraj împotriva mitului acestuia al autodistrugerii cu care am crescut generație după generație. Chiar cred că trebuie să ne agățăm de barajul ăsta. De meciul cu Andorra, de jocul cu Estonia. Să încurajăm Olanda de la distanță, să facem ceva. Să ne gândim măcar la meciurile astea. Să ieșim din letargie, să ne bucurăm că suntem aici, că încă mai putem visa la ceva. Să transmitem emoție, dorință, să arătăm că vrem.
Dar vegetăm. Ziariști, suporteri și odată cu noi toți cei care ne reprezintă.

Prosport acordă spații ample beției lui Tamaș și face o rimă cu alcool pe prima pagină în preziua penultimului meci, Gazeta se preocupă de războiul propriului redactor-șef adjunct cu antrenorul Stelei. Departe de mine să judec politica editorială, cu atât mai mult cu cât mă urmărește sentimentul de vinovăție că atunci când eram implicat activ în presa scrisă nu am făcut mai mult în promovarea a ceea ce susțin acum. Doar constat și pun toate acestea în oglindă cu demersul colegilor suedezi de la “Expressen”. Naționala lor este oarecum în aceeași situație cu a României în sensul că se bate pentru baraj. Mă rog, e drept că vechii noștri amici din Nord depind de ei înșiși. Ideea e că, la fel ca și noi, pot fie să prindă, fie să rateze acest baraj, iar presa lor conștientizează și trăiește momentul proiectând pe zidul unei clădiri din vecinătatea hotelului în care sunt cazați austriecii, viitorii lor adversari, o primă pagină imensă cu un mesaj sugestiv: „Visul vostru pentru Mondial moare vineri”. Sunt conectați adică și îi conectează pe liniștiții și altfel fără de grijă compatrioți la eveniment. Ei, nordicii, mai puțin exuberanți decât latinii și alte bla bla-uri...

Sper în barajul acesta și în tot ce poate aduce el bun în relația asta ce pare compromisă între fani, fotbaliști și toți ceilalți. Și mai cred că odată ajunși în situația de a mai juca o dublă pentru Mondial, nu o vom mai rata pentru nimic în lume.