Despre pasiune în fotbal

Reconfortant sentiment în vremurile noastre să vezi un stadion vibrant și viu. Lecția Giuleștiului ar trebui înțeleasă de toți cei implicați în fenomen. Atmosfera de la Dinamo-Rapid e greu de transpus în cuvinte. Așa ceva se trăiește și se respiră. Cu așa ceva îți încarci pasiunea și realizezi că fotbalul e înainte de toate despre suflet și inimă, mai degrabă decât cu rezultate.

Sigur, marele merit îl au rapidiștii, gazde duminică, dar au contribuit din plin și dinamoviștii, iar discursul lui Țălnar de la sfârșit care mulțumea în calitate de adversar pentru sentimentele trăite acolo spune totul. Cu atât mai de neînțeles par acțiunile ori mai bine spus lipsa de acțiune și inițiativă a conducătorilor care s-au perindat în ultimii ani pe la Rapid. Ce capital de imagine, de simpatie, ce filon de pasiune în stare pură au ignorat! În 2005/2006 se putea naște o altă genă de rapidiști, alții decât cei care deveneau suporteri pe linie paternă, dar indiferența și nepriceperea a dus la un veritabil Giuleștiocid. Totul, de la stadion și baza de pregătire până la echipă a fost lăsat în paragină și a fost dus în insolvență, termenul elevat ce definește lipsa bunului simț în afaceri plus viață. Dintre aceste buruieni, mii și mii de oameni de toate vârstele, ocupațiile și etniile și-au strigat dragostea disperată. În sufletul adus fotbalului românesc de Giulești duminică s-a regăsit ceva din neputința Timișoarei ori a Craiovei. Astfel de echipe-stări de spirit nu au voie să moară, pentru că odată cu ele se duce și altcevaul acela pe care îl pot înțelege doar consumatorii hard de fotbal, și nu cei care vor să se afișeze cu biletul la butonieră la un meci cu o campioană a Europei. Asta e o altă discuție.

Capacitatea de regenerare și resetare a suporterului stelist. De la câteva mii în război total cu Becali acum doi-trei ani la zecile de mii care rămân joi pe afară. Faptul că printre cei care îi cer patronului să sărbătorească victoriile de azi pe mașină sunt și dintre cei care ieri îl somau să plece e un amănunt devenit insignifiant. Cert e că în decurs de câteva zile, la Rapid-Dinamo și Steaua-Chelsea suporterul bucureștean dovedește că își redimensionează dragostea pentru fotbal. Resorturile, trăirile și instinctele sunt dintre cele mai variate, dar ce e mai important e că în primăvară lui 2013, pasiunea renaște molipsitor și dacă există așa ceva fenomenul pe care conducătorii și patronii l-au sugrumat constant, nu are cum să nu meargă mai departe.