"San Sebastian, Hai Rapid virtual!"

De pe vremea când am făcut primii paşi pe stadioanele de fotbal mi-au rămas întipărite şi îmi răsună constant, acum mai mult ca oricând, ritmul de tobe şi o scandare apăsată, hotărâtă: „San Sebastian/Hai Rapid Real”. Mărturisesc că atunci, mic fiind şi într-o epocă în care accesul la informaţie era infinit mai greoi, cunoştinţele despre Primera se rezumau la Real Madrid, la Barca, Atletico şi cam atât. Nu prea înţelegeam eu cine e Sebastian, nu ştiam de Sociedad, dar îmi plăcea cum suna. Scris nu rimează, dar credeţi-mă că răpăitul tobelor şi glasurile ca unul creau un efect unic. A fost odată şi mă îndoiesc că se va mai auzi la fel. Măcar pentru faptul că nimic nu mai e cum era atunci. Nu mai e vocea răguşită şi autoritară a lui Mincea, nu mai e tribuna copiilor de la peluza cu gradene de fier, nu mai e farmecul ăla candid şi naiv al Giuleştiului.

Rapid a început să moară un pic câte un pic în istoria sa modernă. A murit la finala de Cupă din 95 cu Petrolul când a fost ajutată cum nu era obişnuită de „brigadă”, a fost otrăvit cu racolarea arbitrilor în reţeaua magazinelor cu nume de telefon mobil performant azi (atunci doar televizoare asamblate în România de patronul din acea vreme), a mai murit un pic când a murit Dinu Drăgan (personaj cheie la mijlocul anilor 90), Rapid nu a putut umple golul lăsat de Lucescu senior, după care în numele dragostei – de multe ori din interes- a fost sufocat de proprii suporteri. În 2012 la meciul de la Chiajna, în 2014 la sărbătoarea de 91 de ani, când s-au bătut între ei şi în toţi aceşti ultimi ani cât cei de la tribuna a doua i-au numit pe cei de la peluză „ţigani”, iar cei de la peluză pe cei de la a doua „drogaţi”. Să nu se mai mintă şi înainte de a-l acuza pe Moraru, pe Cristescu, pe Zamfir, pe Copos, pe Taher, pe Zotta, pe Sichitiu ori pe Gheorghe să se privească ei în oglindă. Niciunul dintre cei care susţin acum că au iubit pătimaş Rapidul şi că pe 20 iulie 2016 le-a murit o bucată de suflet nu au făcut tot ceea ce era omeneşte posibil pentru a nu se ajunge aici. Dezbinaţi, fără repere, comozi, pradă intereselor meschine ori doar manipulaţi au contribuit la acest faliment. Moral. Rapid a falimentat în primul rând din punct de vedere moral. Abia apoi a intrat în scenă Moraru ori alţii ca el.

Pentru mulţi rămâne aşa cum spuneam ca o boare ideea de Rapid din alte vremuri...Cu Mincea, cu sirene şi fum de locomotivă trecând prin spatele tribunei a doua, cu „Nicio masă fără peşte”, cu Nico muşcând din Hamburg din faţa tribunei a doua, cu tobele de care vă spuneam, cu trompeta lui Tudorică, cu „Rapid iubire fără sfârşit” pe un cearceaf cu vişiniu alb şi vişiniu, cu Moţu Pitiş cântând de ei sau de sfârşitul care zicea că nu-i aici.

Acum scandarea cu San Sebastian se poate termina doar cu „Hai Rapid Virtual.!”..Oamenii au întors spatele bătrânului Giuleşti şi îşi îneacă amarul pe facebook. Îşi plâng copilăria, zilele şi nopţile din deplasări, dimineţile ori dupa-amiezele de pe stadion, înjură ori blesteamă pe pereţi imaginari, între doi pokemoni vânaţi pe sub Podul Grant, la Crângaşi colţ cu Constructorilor sau pe Lacul Morii. În timp ce fanii postau, cei 4-5 jucători şi Alexa, ultimii rămaşi, îi cântau „La Mulţi Ani” lui Iulian Popa, luându-şi adio de la Rapid. Un tablou trist, dezolant, sfâşietor. Crâmpeie de viaţă care au putut fi trăite şi la moartea Craiovei, a Corvinului, a Oţelului, a Petrolului, a Reşiţei, a Clujului, a Timişoarei şi aşa mai departe. În era onlineului cine nu se updatează, cine nu se reinventează, dispare. E simplu. E cinic.

Spiritul nu are corespondent însă în spaţiul virtual şi tocmai de aceea din miile de postări de la înmormântarea Rapidului pe facebook mi-a atras atenţia un îndemn „Haideţi să umplem Giuleştiul ca altădată în ziua în care trebuia să jucăm iar în Divizia A şi să cântăm 90 de minute aşa cum numai noi o făceam!!!”. Dacă acest lucru s-ar mai putea întâmpla vreodată, dacă luni tobele ar mai bubui real, nu virtual, dacă s-ar scanda cu trimitere către Sociedad şi nu s-ar rezuma la a scrie pe reţele de socializare ar mai fi o speranţă pentru rapidişti...