Schimbarea la față

Umilită de Norvegia în prima partidă de la Campionatul European de handbal, naționala feminină a României a renăscut contra Danemarcei. Explicația unei minuni

Aceleași jucătoare. Ungureanu, Dedu, Nechita, Chiper, Țăcălie, Bondar, Brădeanu, Băbeanu, Neagu, Perianu, Zamfir, Elisei-Ardean, Hotea, Chintoan, Pintea, Ciuciulete. Călcate în picioare, strivite, de Norvegia. Nu doar scorul, 27-19 pentru handbalistele pregătite de Thorir Hergeirsson ne-a supărat. Ci jocul, în primul rând. Prestația a fost cea care a nemulțumit. Româncele parcă ar fi fost un grup bezmetic, fără urmă de orientare. În timp și în spațiu.

Am strâns, înciudați, din dinți. Am murmurat, fiecare în sinea sa. Câțiva, cât au știut și cât au putut de sonor. Vina?! Mentalitatea, de popor plasat la margine de Balcani, de parcă asta ar fi, automat, un blam. De parcă ex-iugoslavii n-ar trăi tot pe aceleași coordonate. Slabe de îngeri. Nepricepute. Și câte și mai câte ...

Suporterii, constanta în jurul cărora se poate construi ceva. Oamenii din tribune, veniți, pe cont propriu sau în mod organizat, din toată țara. S-au bucurat de participarea ”tricolorelor” la un turneu final. Handbalul rămâne, în continuare, prezență obișnuită la masa bogaților. Ei, cei cu fulare, steaguri, trompete, tobe, cu vocile permanent la înălțime, sunt din altă lume. Au scandat ”România, România, România!” permanent. Chiar și după ce norvegiencele turnaseră plumb peste românce și le transformaseră în statui dizgrațioase.

Al doilea meci în Fonix Arena din Debrecen. Mii de români în tribune. Mai mulți ca la partida precedentă. Plini de speranță. De bunăvoință. Încrezători că minunile au loc și în secolul XXI. Dornici, parcă, să nege evidența. N-ori fi văzut?!, se întrebau cei mai mulți, că sunt aceleași jucătoare?!

Ei, bine, minunile s-au petrecut sub ochii noștri. Aceleași 16 jucătoare, au devenit, brusc, 16 handbaliste care au arătat că se pricep la ceea ce fac. Că le place jocul. Cu bune și cu rele. Cu greșeli. E drept, infinit mai puține. Și cu multe,, multe, multe reușite.

A ieșit la rampă Adriana Țăcălie. Care și-a amintit că a respirat aceleași aer timp de un an cu Bojana Petrovic-Popovic, de la care a învățat cât în 10 ani pe plaiuri mioritice. În primul rând, ca mentalitate. A învățat tot pe acolo pe unde zburdă acum Cristina Neagu, singura ”stranieră” din lot. La Buducnost Podgorica. Cele două handbaliste care au înscris, fiecare, 10 goluri.

Nu mai suduiți că a egalat Danemarca în final de partidă! Gândițiți-vă că România a revenit de la -13, cât a fost condusă de Norvegia!

Câtă lume a băgat de seamă că, la ultimul atac, antrenorul danez, Jan Pytlick, a scos portarul iar echipa sa a atacat având ... 7 jucătoare de câmp, în loc de 6, în mod obișnuit?! Tot 6 a avut și România. Doar 6.

Explicația acestei minuni?! În fiecare dintre fetele de acolo, în pregătirea, câtă a fost, până la CE, în imboldul dat de suporteri. De cei de acasă. Sunt aceleași 16 din prima zi. Fizic, chiar cu una mai puțin. Nechita, accidentată. În mințile lor și-a făcut loc altceva. Încrederea.

Victoria cu Ucraina nu este doar necesară. Jocul României trebuie să arate cel puțin ca în încleștarea contra Danemarcei. ”Tricolorele” pot să urce, ca exprimare în teren. Și să arate că întâlnirea cu Norvegia a fost un accident. Singular.