Unde sunt ai noștri?
10.01.2015, 14:58
Vă aduceți aminte vremurile când toate emisiunile sportive de la noi aduceau informații despre stranieri din campionatele tari din Europa iar ziarele aveau și ele cel puțin două pagini dedicate? Aceștia sunt stranierii, la început de 2015, în primele 5 campionate din Europa (Spania, Italia, Anglia, Germania, Franța):
Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Vlad Chiricheș (Tottenham), Florin Gardoș (Southampton), Dragoș Grigore (Toulouse), Constantin Nica (Cesena), Ștefan Radu (Lazio), Alexandru Maxim (Stuttgart), Mihai Roman (Toulouse, accidentat de un an și jumătate), George Pușcaș (Inter, nu a debutat), Florin Andone (Cordoba, tocmai a debutat cu gol).
Cu totul, sunt 11 jucători, cu care ai termina foarte repede orice buletin de știri dar n-ai termina, în schimb, un prim 11 decât dacă i-ai pune pe cei doi portari să joace la mijloc, prin rotație. Dintre toți aceștia, doar trei sunt titulari. Este probabil, anul cu cei mai puțini jucători români în aceste cinci ligi, din anii 90 încoace.
Ce s-a întîmplat? Cum, dintr-o țară care vindea frecvent spre vest, am ajuns o piață rarisimă chiar și în celelalte puncte cardinale? De ce Albania are mai mulți jucători în Italia și Germania iar sârbi, croați, greci vedem aproape la fiecare echipă?
Noi nu mai avem fotbaliști de dat
Aria de selecție este sufocată de condițiile extrem de precare de antrenament și de piața europeană, liberă. Oricine preferă un jucător din liga a doua portugheză în dauna celui mai bun junior. Pentru că, atunci când promovezi un tânăr jucător, nu ai cum să obții, aproape niciodată, rezultate imediate. Iar rezultatul imediat este refrenul preferat în campionatul nostru. Și atunci, de ce să investești în juniori? Răbdarea este un concept pe care poporul român, măcar fotbalistic, nu l-a asimilat.
Fotbalul românesc nu s-a schimbat, a bătut pasul pe loc!
Fotbalul românesc nu a scăzut neapărat în calitate la nivel general. În vest însă, pătrundem din ce în ce mai greu, la nivel individual. De la an la an, ne separă din ce în ce mai multe de fotbalul modern, profesionist, sănătos financiar, cu jucători care au ajuns să se antreneze la cu totul alți parametri și cu planuri ample de management pe 4-5 ani. Nu regresia fotbalului nostru ne separă, ci progresia prea rapidă a celorlalți cu care, măcar într-o mică măsură, încercăm să ținem pasul.
Fotbalul de afară, la noi nici la țară!
Fiecare fotbalist bun care a plecat din România după revoluție a bătut mingea în copilărie în fața blocului sau pe maidane, la țară. Fenomenul a avut o strânsă legătură cu echipa națională. S-a răspândit permanent până când tricolorii și-au cam terminat perioada de apogeu. La începutul anilor 2000 a început declinul iar porțile desenate cu cretă pe peretele blocului sau cele delimitate de două bețe înfipte în pământ, au început să dispară. Mingea "de 35" a fost înlocuită de FIFA.
A fost o perioadă inevitabilă în care unui copil de gimnaziu sau de liceu i se oferă o gamă mult mai largă de alegeri pentru activități recreative. Așa a devenit fotbalul, în ultimii 10 ani, de la o alegere dintr-o sută, la o opțiune dintr-o mie. Mai puțini copii pasionați, mai puțini juniori la cluburi; mai puțini juniori, mai mică posibilitatea de a selecta pe cineva. Astfel, la vârsta când alții sunt deja idoli, la noi sunt încă fotbaliști care își așteaptă debutul în prima ligă. Antrenorii specializați pe juniori sunt din ce în ce mai puțini, li se acordă resurse din ce în ce mai puține și, atunci, nu prea au ce mai oferi. Juniorii cu adevărat talentați sunt deja recrutați de cluburile mari fără să fi jucat vreun minut la profesioniști. Sunt luați, practic, aproape de la 0. Doar cu talentul nativ.
Ligue 1, ultimul paradis pierdut
În țările cu campionatele puternice, fenomenul a suferit aceeași "comprimare". Numai că, în paralel, tocmai pentru a compensa, fotbalul a devenit un sector foarte bine pus la punct, de nișă. Cu cât interesul a devenit mai scăzut, la nivel social, cu atât a devenit mai specializat și perfecționat, astfel încât să atragă și mai mult și să contracareze multitudinea de opțiuni.
Cu cât atrage mai mult, cu atât sistemul unui club este mai complex și diversificat. Pentru fotbalistul român care pleacă în Franța din România, tot ce i se întâmplă încă de la primul antrenament este complet diferit. Își dă seama că trebuie să forțeze fizic mai mult decât coechipierii săi și îi este aproape imposibil să se adapteze.
Nu face față la indicații pe care ceilalți le stăpânesc ca pe abecedar. Pe scurt, simte pe pielea lui ce i-a lipsit încă de la vârsta de 16-17 ani. De la Daniel Niculae încoace, doar Bănel Nicoliță a mai făcut față mai mult de un sezon în Franța. Ligue 1 este un campionat cu reguli stricte, dar utile. O ligă care își valorifică din plin talentele și le cultivă cu răbdare. Ca în orice campionat, pregătirea fizică este absolut ireproșabilă la orice nivel iar singura șansă pentru un român să ajungă la potențialul său maxim în acest campionat este să joace acolo cam de la vârsta de 16 ani, măcar.
