De ce se dopează sportivii ?

În fiecare zi citim despre sportivi care au căzut testul antidoping. Din păcate, printre ei mai sunt şi sportivi români. Evident , nimeni nu recunoaşte, nimeni nu este vinovat, alţii sunt de vină.

Se cunoaşte că se fac eforturi tot mai mari ca performanţele sportive să fie cât mai curate , să fie prinşi trişorii şi totuşi … ei încearcă.

Se spune că laboratoarele care caută substanţe ajutătoare sunt mereu cu un pas în fața celor care încearcă să le găsească pe cele care creează performanţe artificiale.

Şi totuşi de ce se dopează sportivii ? Pentru bani ? Pentru glorie ? Cu speranţa că nu vor fi prinşi niciodată şi vor rămâne nişte eroi ? Că vor rămâne în analele sportului ca deţinători de recorduri ?

Chiar nu ştiu sportivii că înghit (sau li se injectează) substanţe interzise care le dau un avantaj asupra adversarului. Merg atât de mult pe încrederea în echipa medicală? Sunt naivi sau…

Multe întrebări şi puţine răspunsuri.

Care este profilul moral al unui sportiv care câştigă o medalie ştiind că a trişat şi apoi se duce într-o şcoală sau la o grupă de copii într-un club şi le spune…ce ? Faceţi ca mine ! Adică ?

Cine este totuşi vinovatul? Sportivul care vrea performanţa şi nu o poate obţine fără substanţe interzise şi atunci cere sau acceptă să le ia ? Antrenorul care vrea şi el ceva glorie ca făcător de campioni?  Echipa medicală care trebuie să ştie când şi ce să administreze ca să rămână “curat” ? Societarea care cere “eroi” cu orice preţ ! Industria care s-a creat în jurul majorităţii sporturilor şi care, pe seama “eroilor”, îşi sporesc veniturile de miliarde ?

Despre cazul Armstrong se va tot vorbi, în atletism “campionii” cad pe capete testele şi chiar şi în base-ball “eroul” Alex Rodriguez a fost suspendat un sezon şi jumătate.

Până la urmă avea dreptate Balzac atunci când spunea : “Gloria ? Tristă marfă, costă mult şi nu durează !”