Charles Leclerc
Video Reacția necontrolată a lui Charles Leclerc când a fost nevoit să abandoneze cursa. Pilotul, pe punctul de a plânge
colaj formula 1 hockenheim
Video Verstappen a câștigat Marele Premiu al Germaniei. Vettel, pe 2, după ce a plecat de pe ultimul loc. Cursă nebună, cu Kvyat pe 3
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-FC BOTOSANI, LIGA 1 BETANO (17.02.2019)
Exclusiv Luptă dură pentru Diego Fabbrini. Dinamo are un contracandidat serios în readucerea jucătorului în România
Digi Sport 1 Live
Acum
Digi Sport Matinal
Lewis Hamilton F1
Lewis Hamilton poate câștigat în MP al S.U.A un nou titlu mondial. Foto: Getty Images

Tot ce trebuie să știi despre MP de Formula 1 al Statelor Unite ale Americii. Cursa e duminică, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

18.10.2018, 20:29
  • Liga 1, etapa a 7-a, Digi Sport 1: Craiova - Astra (vineri, ora 21:00) şi Gaz Metan - FCSB (duminică, ora 21:00)

  • Fotbal, Champions League, play-off, miercuri: Olympicos Pireu - Krasnodar (22:00, Digi Sport 1), Dinamo Zagreb - Rosenborg (22:00, Digi Sport 2) și Young Boys - Steaua Roșie (22:00, Digi Sport 3)

Articol scris de Ciprian Condea

Lewis Hamilton câștigă şi Marele Premiu al Japoniei şi obţine cel de-al 6-lea său succes din ultimele 7 curse. Britanicul care se află în acest moment la un pas de a deveni cvintuplu campion mondial în Formula 1 mai are de îndeplinit doar o simplă formalitate în următoarele curse. Avansul imens de 67 de puncte pare de neîntors, iar Hamilton poate obţine matematic trofeul suprem chiar în acest weekend, cu 3 etape înainte de final. În cazul unei noi victorii a pilotului Mercedes, Sebastian Vettel are nevoie de un loc secund pentru a mai menţine “suspansul” în continuare. O nouă dublă Mercedes îi asigură lui Hamilton titlul pe un circuit pe care a triumfat de fiecare dată în ultimii 4 ani. Digi Sport vă prezintă toate calculele la titlu înspre finalul avancronicii.

Strategia proastă aleasă de Ferrari în acest sezon de Formula 1

Din păcate pentru italieni, dezastru este un cuvânt mult prea blând pentru a descrie așa-zisa "strategie" a celor de la Ferrari din ultima secvență a calificărilor din Japonia. Însă, trebuie să ne descurcăm cât mai deontologic posibil... În timp ce toate celelalte echipe ieşeau pe pistă pe pneuri de uscat, grăbindu-se să seteze un timp decent deoarece ne aflam sub ameninţarea ploii, strategii de la Ferrari decid că ar bine ca ambii piloţi ai echipei să iasă direct cu pneuri intermediare. La urma urmei, de ce să piardă timp?! Din cauza orei matinale, fanii italieni au crezut că mai au nevoie de încă o cafea atunci când şi-au văzut favoriţii echipaţi cu pneurile verzi, deşi pista nu era suficient de umedă. Noi ştiam că sunt nori negri deasupra celor de la Ferrari, dar chiar să vină taifunul aşa pe neaşteptate, la început de Q3... Curat ghinion! Nu mică le-a fost mirarea strategilor Ferrari (încă o exprimare deontologică!) să constate că au gafat din nou, iar Vettel şi Raikkonen au revenit la boxe după un tur de recunoaştere pentru slick-uri. În tot acest timp, începuse să se înteţească ploaia, iar majoritatea piloţilor apucaseră să-şi seteze un timp pe pneuri de uscat. Până când au terminat piloţii Ferrari turul de ieşire la boxe pe pneuri supersoft, deja circuitul devenise prea umed pe anumite porţiuni, iar Vettel abia reuşea să menţină maşina pe trasa ideală, fapt pentru care nu a mai fost lăsat să mai facă încă un tur şi a fost chemat la boxe, fiind nevoit să se mulţumescă doar cu penultimul loc din Q3. În timp ce Mercedes se foloseşte de Valtteri Bottas pentru a-l ajuta pe Hamilton să câştige titlul, rivalii de la Ferrari îşi folosesc strategii pentru a-l împinge pe britanic înspre titlu.

Max Verstappen a reuşit performanţa de a da în Ferrari o dată după calificări, la interviuri, şi de două ori în cursă. Olandezul a oferit un comentariu răutăcios (dar realist...) atunci când a sugerat că lupta la titlu s-a încheiat. Vettel i-a oferit replica într-un exces de zel: "Poate pentru el s-a terminat!". Apoi, Verstappen, ca un adevărat pilot Red Bull, devine incisiv la vederea culorii roșii a celor de la Ferrari și reuşeşte să le pună beţe în roate ori de câte ori are ocazia. Pe finalul primului tur, fiind pus sub presiune de Raikkonen, Verstappen comite o greşeală în şicană şi revine pe pistă nesigur, lovindu-l pe Kimi pentru a-şi menţine poziţia. Manevra a fost considerată incorectă, iar olandezul a primit 5 secunde de penalizare, spre stupoarea acestuia, pilotul olandez dând senzaţia că nu se aştepta la o asemenea decizie.

Apoi, în turul 8, Vettel îşi continua cursa de recuperare până în momentul în care a ajuns în spatele lui Verstappen, pe locul 4. Neamţul se ambiţionează să treacă de Max, însă sfârșește prin a ajunge la coada plutonului. Practic, putem spune că Vettel se ambiționează să piardă titlul cât mai repede posibil. Nici dacă ar fi vrut, nu i-ar fi ieşit atât de bine. Pilotul Ferrari începe să se obișnuiască cu astfel de curse de recuperare, după ce și la Monza a fost nevoit să facă același lucru în urma unei alte gafe a neamțului. În duelul cu Verstappen din Japonia părerile sunt împărțite, unii dând vina pe olandez, alții pe Vettel, însă noi suntem convinşi de faptul că vina a fost clară a lui Ericsson... Marea problemă va fi începând de anul viitor, atunci când nu vom mai avea pe cine să aruncăm vina. Sau de data aceasta mai putem spune că Vettel l-a răzbunat pe Raikkonen după ce acesta fusese lovit de Verstappen anterior. În ciuda eforturilor sale, Vettel nu a reuşit să termine mai sus de locul 6, în timp ce, la vârf, Hamilton, Bottas şi Verstappen nu au avut emoţii în a-şi menţine poziţiile.

Putem scoate în evidenţă faptul că Ferrari, deşi a început acest sezon ca mare surpriză, îl încheie ca mare decepţie. Din nou... Decesul fulgerător al lui Sergio Marchionne pare să-şi fi pus serios amprenta asupra evoluţiei modeste a echipei Ferrari din cea de-a doua jumătate a sezonului. Aceasta este şi părerea fostului director tehnic al echipei din perioada lui Michael Schumacher, Ross Brawn. Conform publicaţiei germane Auto Motor und Sport, Ferrari a venit la Singapore cu un plus de 0,2 secunde faţă de Mercedes, însă upgrade-urile cu care au venit nemţii i-a adus la 0,5 secunde deasupra italienilor... Deci, un câştig total de 0,7 secunde. Într-un timp atât de scurt este cu adevărat o performanţă. Lăsând la o parte problemele şi gafele celor de la Ferrari sau ale lui Sebastian Vettel, lăsând la o parte ordinele de echipă ale celor de la Mercedes sau favorizarea excesivă a lui Lewis Hamilton, nemţii au făcut o adevărată demonstraţie despre cum se câştigă un campionat, ocazie cu care Ferrari ar trebui să-şi scoată carneţelele de notiţe, iar anul viitor să se prezinte cu lecţia învăţată.

Marele Premiu de Formula 1 de duminică se dispută la Austin, în SUA

Luna octombrie ne mai rezervă încă două Mari Premii de Formula 1, iar prima destinaţie este Austin, Texas (S.U.A.). Lewis Hamilton poate câştiga pentru a 5-a oară un titlu mondial de Formula 1 chiar în acest weekend, pe "Hamilton's land", circuitul Americilor, pista pe care Hamilton a câştigat de fiecare dată în ultimii 4 ani. Marele Premiu al S.U.A. va fi transmis în direct la Digi Sport 2, duminică seară, de la ora 21:00.

Austin, capitala statului Texas al Statelor Unite ale Americii, este al 11-lea cel mai populat oraş din ţară şi al 4-lea din Texas, după Houston, San Antonio şi Dallas. De asemenea, este a 2-a cea mai populată capitală de stat din S.U.A., după Phoenix din Arizona. Austin beneficiază de un număr impresionant de lacuri, râuri şi canale navigabile, incluzând râul Colorado (care măsoară 1.387 km şi este al 18-lea cel mai lung râu din S.U.A.), lacurile “Lady Bird” şi Travis (lacuri de acumulare pentru râul Colorado), lacul Walter E. Long (cunoscut şi ca lacul Decker), cascada McKinney şi piscina în aer liber Barton Springs.

Austin este unul dintre cele mai însorite oraşe din S.U.A., fiind binecuvântat în fiecare an cu aproximativ 300 de zile în care cerul este brăzdat de razele soarelui. Se spune că Austin reprezintă casa celei mai mari colonii urbane de lilieci din America de Nord, cca. 1,5 milioane de astfel de mamifere zburătoare fiind surprinse străbătând teritoriul în vârf de sezon şi oferind un spectacol aparte în fiecare seară la podul Congress Avenue. De asemenea, oraşul se mai remarcă prin cele 220 de parcuri, zonele de alergare şi mers cu bicicleta, cele peste 250 de săli de fitness şi de yoga, la care se adaugă restaurantele în care se serveşte numai mâncare sănătoasă. Acesta este şi motivul pentru care Austin a fost clasat de revista “Shape” pe una din poziţiile fruntaşe în ceea ce priveşte sănătatea şi forma fizică a locuitorilor.

În sudul oraşului poate fi găsită o Catedrală unică în lume. Este vorba despre Catedrala Gunoaielor (“The Cathedral of Junk”), alcătuită în întregime din vechituri. Vorbim de aproximativ 60 de tone de obiecte aruncate reprezentând piese de bicicletă sau auto, decoraţiuni, ceasuri, scări, semne de circulaţie, gadget-uri inutilizabile, ş.a.m.d. Totuşi, nu este aşa simplu să faceţi o vizită în “Catedrală”. Deşi aceasta este deseori deschisă, trebuie făcută o programare ca să nu ajungeţi pe “scaunul disperării”. “Catedrala” poate fi chiar închiriată pentru petreceri, nunţi, botezuri, tăieri de moţ sau alte evenimente. Da, aţi citit bine, în conformitate cu numele ei, câteva cupluri au decis să se căsătorească la această “Catedrală”. Noi am fi curioşi să aflăm care a fost urarea primită de tinerii proaspăt căsătoriţi: “Casă de ... “. :)

Se spune că americanii consumă nu mai puţin de 3 miliarde de pizza pe an. Da, este vorba de americani şi nu de italieni. Asta înseamnă că zilnic americanii mănâncă o cantitate de pizza suficientă încât să acopere o suprafaţă de 40 de hectare. În aceste condiţii, nu este de mirare că o treime din americani sunt supraponderali. Tot statistica spune că 1 din 8 americani au fost angajaţi măcar o dată în viaţă la un restaurant de tip fast-food. E un lucru bun că greutatea nu poate influenţa o căsnicie (cel puţin, teoretic...), aşa cum se întâmpla cu culoarea, de exemplu. Între anii 1776 şi 1967, căsătoriile între persoane de culori diferite era interzisă.

Actualul drapel al Statelor Unite ale Americii, steag de care americanii sunt atât de mândri încât îl afişează aproape peste tot, a fost creat de Robert G. Heft în 1958. Puştiul de doar 17 ani îl realizase pentru un proiect şcolar. Povestea spune că Robert primise iniţial calificativul “B-“ pentru proiectul său, ceea ce s-ar traduce ca un “8”. După ce a contestat nota, profesorul său a făcut un pariu, în glumă, spunând că în cazul în care creaţia lui Robert va fi aleasă ca noul steag al S.U.A., îi va modifica nota. Şi da, incredibil este faptul că acest lucru chiar s-a întâmplat. În 1959, noul design al drapelului a fost adoptat prin ordin prezidenţial. Şi da, profesorul chiar s-a ţinut de promisiune şi i-a transformat calificativul “B-” în “A+” (nota 10). Noul steag a fost fluturat pentru prima dată de Ziua Independenţei (4 iulie) în 1959.

Din 1991, Austin este considerată neoficial la nivel mondial ca fiind capitala muzicii live. Peste 1.900 de trupe şi artişti se află în oraş şi anual au loc în jur de 200 de evenimente muzicale. În acest weekend, pentru a celebra cum se cuvine cea de-a 48-a ediţie a Marelui Premiu al S.U.A., artişti precum Bruno Mars (sâmbătă) şi Britney Spears (duminică) vor susţine recitaluri pentru cei prezenţi la eveniment.

Unde s-a mai disputat Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii la Formula 1 în SUA

Dintotdeauna Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii a avut un farmec aparte, fie că s-a disputat la Sebring (1959), Riverside (1960), Watkins Glen (1961-1980), Phoenix (1989-1991), Indianapolis (2000-2007) sau la Austin (din 2012). Nicio altă ţară nu a mai găzduit curse de Formula 1 pe 6 circuite diferite. Mai mult de atât, sub alte titulaturi, S.U.A. a mai organizat şi un Mare Premiu "secundar" pe încă alte 4 circuite: Long Beach (1976-1983), Las Vegas (1981-1982), Detroit (1982-1988) şi Dallas (1984). De asemenea, în anii '50, faimoasa cursă Indianapolis 500 făcea parte din calendarul Formulei 1.

“Circuitul Americilor” sau “Circuit Of The Americas” (COTA) este un circuit construit recent, remarcându-se prin faptul că este primul circuit din S.U.A. destinat special Formulei 1, dar datorită anvergurii sale complexe, poate fi folosit şi în oricare alte competiţii motorizate, fie ele pe 2 sau 4 roţi. Campionatul Mondial de motociclism viteză (MotoGP), C.M. de anduranţă (WEC) şi campionatul australian de turisme (V8 Supercars) sunt doar câteva dintre competiţiile care şi-au rezervat câte un weekend de cursă anual pe COTA.

Modernul circuit COTA cuprinde 20 de viraje de o varietate surprinzătoare. Într-un tur de pistă piloţii trec printr-o secţiune delicată de “S”-uri, dar şi prin ace de păr, viraje lente care necesită multă precauţie, viraje rapide care exercită forţe laterale impresionante (aprox. 4 G) şi să nu uităm nici de cele două lungi zone de DRS, cea mai lungă măsurând puţin peste 1 km. De menţionat şi faptul că circuitul se bucură de mai multe viraje rapide decât Spa-Francorchamps şi mai multe viraje lente decât Hungaroring, o combinaţie care le face viaţa grea atât piloţilor, cât şi inginerilor.

DETALII TEHNICE

  • Viraje: 20 (11 de stânga + 9 de dreapta)
  • Număr de curse disputate la Austin: 6
  • Prima cursă disputată: 2012
  • Cele mai multe victorii (piloţi): 5 – Lewis Hamilton (2012, 2014, 2015, 2016, 2017)
  • Cele mai multe victorii (dintre piloţii sezonului 2018): 5 – Lewis Hamilton (2012, 2014, 2015, 2016, 2017)
  • Cele mai multe victorii (constructori): 4 – Mercedes (2014, 2015, 2016, 2017)
  • Acceleraţie maximă: 59% din lungimea unui tur
  • Utilizarea frânelor: 19% din lungimea unui tur
  • Perioade de frânare (>2G): 8
  • Cea mai mare forţă laterală: 3,9G (virajul 16)
  • Schimbări în cutia de viteze: 66/tur
  • Consum de combustibil: 1,8 kg/tur
  • Cea mai lungă perioadă de accelerare: 1,09 km
  • Distanţa din grilă până la primul viraj: 363,5 m (pentru deţinătorul pole-ului)
  • Viteză maximă în 2017: 341,2 km/h – Felipe Massa (Williams)
  • Viteză maximă estimată în 2018: 340 km/h
  • Zone DRS: 2 (Linia dreaptă din fața boxelor și linia dreaptă dintre virajele 11-12)
  • Cea mai joasă poziţie de plecare a unui învingător: 2 (Lewis Hamilton – 2012, 2014, 2015)
  • Câştigători cu plecare din pole position: 3 din 6 (50%)
  • Nivelul forţei de apăsare la sol (downforce): Medie
  • Uzura pneurilor: Ridicată
  • Uzura frânelor: Medie
  • Gradul de abraziune al suprafeţei de rulare: Mediu
  • Lungimea liniei boxelor: 415 m
  • Cel mai rapid pit stop în 2017: 2,15 s (timp total: 23,254 s) – Mercedes AMG (Valtteri Bottas)
  • Compoziţiile de pneuri nominalizate de Pirelli: ULTRASOFT, SUPERSOFT, SOFT
  • Presiuni minime în pneuri: 21,0 psi (pneurile faţă), 20,0 psi (pneurile spate)
  • Cea mai mică diferenţă dintre primii doi clasaţi: +0,675 s (Lewis Hamilton vs. Sebastian Vettel – 2012)
  • Cea mai mare diferenţă dintre primii doi clasaţi: +10.143 s (Lewis Hamilton vs. Sebastian Vettel – 2017)
  • Numărul total al depăşirilor efectuate în 2017: 44 (cu DRS: 21)
  • Oportunităţi de depăşire: virajele 1 şi 12
  • Probabilitatea apariţiei unui Safety Car: 35%
  • Probabilitate de cursă udă: 28%

ALEGEREA PNEURILOR


MOMENTE MEMORABILE

M.P. al S.U.A. 1970 – Victoria emoţionantă a lui Fittipaldi a îndreptat titlul către Jochen Rindt, post-mortem. La Watkins Glen, cu 26 de tururi înainte de final (din totalul de 108), Emerson Fittipaldi a moştenit primul loc după ce motorul Ford al lui Jackie Stewart a cedat. Astfel, brazilianul a câştigat pentru prima oară în carieră, la doar a 4-a sa cursă la care a luat startul, iar titlul de campion a fost decis matematic. Jochen Rindt, fostul său coechipier de la Lotus, devenea aşadar primul şi singurul campion mondial post-mortem din istoria Formulei 1. Cu doar două etape în urmă, acesta suferise un accident care s-a dovedit a-i fi fatal, în antrenamentele libere de la Monza, la intrarea în virajul Parabolica.

M.P. al S.U.A. de Vest 1983 – În ciuda unor calificări dezastruoase, McLaren realizează dubla. La Long Beach, ambii piloţi McLaren Ford au avut mari probleme în calificări din cauza pneurilor Michelin, iar John Watson şi Niki Lauda au terminat abia pe poziţiile 22, respectiv 23. Probleme au părut a fi rezolvate la ora cursei, pneurile comportându-se foarte bine în regim de cursă, iar asta i-a ajutat mult pe piloţii McLaren să urce loc după loc. În final, John Watson a câştigat, fiind urmat la 28 de secunde de Niki Lauda. Deşi a încheiat la 1 minut şi 13 secunde de lider, francezul Rene Arnoux a completat podiumul pentru Ferrari. A fost o cursă cu un număr record de abandonuri. Doar 9 piloţi din 28 au reuşit să încheie cu bine cursa.

M.P. al S.U.A. 1990 – Duelul entuziasmant dintre Ayrton Senna şi Jean Alesi. În turul 34 al cursei desfăşurate la Phoenix, Jean Alesi conducea liniştit ostilităţile din postura de lider, dar pe urmele sale venea tot mai tare legendarul Ayrton Senna. Şi părea că ne îndreptăm către un duel cu final previzibil: o depăşire simplă a lui Senna. Alesi a avut însă grijă să-i facă viaţa grea brazilianului. În virajul 1, Senna s-a încumetat să depăşească, dar Alesi i-a răspuns apoi surprinzător pe interiorul celui de-al doilea viraj şi a revenit pe primul loc. Puţin probabil că Senna s-ar fi aşteptat la o asemenea contracarare a manevrei sale din partea lui Alesi. În turul următor, brazilianul de la McLaren a încercat din nou exact aceeaşi manevră, însă de data asta a venit cu lecţia învăţată şi a blocat interiorul pe al 2-lea viraj, astfel încât Alesi să fie silit să rămână în spatele său. Nu pentru mult timp... În virajul 3, francezul de la Tyrrell îl ia din nou prin surprindere pe Senna care uitase interiorul liber şi încearcă să revină. Cei doi merg bară la bară până în virajul 4, atunci când Senna îl blochează din nou pe Alesi, de data aceasta, definitiv şi se impune în final.

M.P. al S.U.A. 2002 – Piloţii Ferrari, despărţiţi de numai 0,011 secunde. Michael Schumacher a ţinut să-i întoarcă favoarea colegului său de echipă, Rubens Barrichello, după ce acesta din urmă l-a lăsat să câştige în Austria într-o manieră extrem de controversată. În S.U.A. s-a întâmplat la fel, însă cu rolurile inversate. Schumi a încetinit pe ultimii metri ai cursei de la Indianapolis şi, cu o precizie de chirurg, i-a dat lui "Rubinho" exact acei centimetri de care avea nevoie pentru a face schimb de locuri în clasamentul final al cursei. A fost cel mai strâns finish din era modernă a Formulei 1 şi unul dintre cele mai strânse din istorie.

M.P. al S.U.A. 2005 – “Eşec, numele tău e Michelin!”. Unul dintre cele mai memorabile momente din întreaga istorie a competiţiei s-a consumat în 2005, la Indianapolis. Şi nu în sensul pe care ni l-am fi dorit... Antrenamentele de vineri au relevat o mare instabilitate în pneurile Michelin. Ralf Schumacher (Toyota) a suferit un grav accident în fatidicul viraj 13, pneul stânga-spate cedând sub presiunea exercitată asupra sa. De teama apariţiei unui eventual al doilea impact, fratele lui Michael a renunţat la întregul weekend de cursă şi a fost înlocuit de urgenţă cu Ricardo Zonta. În acelaşi viraj, Ralf a avut un alt accident şi cu un sezon în urmă, ceea ce l-a făcut pe neamţ să fie precaut. Virajul 13 de pe Indianapolis exercită o încărcătură mult mai importantă pe pneul stânga-spate decât un viraj obişnuit, fiind abordat la o viteză ridicată. Îngrijorarea creştea mai ales din cauză că nu mai puţin de 7 echipe din 10 aveau pneuri Michelin. Francezii au avut intenţia de a aduce alte seturi de pneuri pentru clienţii săi (folosite şi în Spania), dar s-a descoperit în ultima clipă că şi aceste pneuri aveau aceeaşi problemă. Cauza acesteia era un mister total pentru Michelin. Ei au avertizat că în cazul în care maşinile nu erau încetinite printr-un fel sau altul în virajul 13, pneurile nu puteau rezista mai mult de 10 tururi. S-au luat în calcul mai multe propuneri. Se putea aduce o altă specificaţie de pneuri, dar s-a considerat că s-ar fi încălcat regulamentul. Se putea modifica desenul circuitului, adăugându-se o şicană, dar exista pericolul ca rezultatele finale să nu fie luate în considerare de FIA. Absolut toate variantele propuse au picat. La startul cursei, toate maşinile s-au aliniat pe grilă, conform procedurii standard, dar după turul de încălzire, echipele cu pneuri Michelin (BAR Honda, McLaren, Red Bull Racing, Renault, Toyota, Sauber şi Williams) s-au retras in-corpore la boxe, spre stupoarea tuturor, iar pe grilă au rămas doar cele “încălţate” de Bridgestone (Ferrari, Jordan şi Minardi) şi cursa a pornit cu doar 6 maşini. Diferenţa enormă dintre aceste echipe era evidentă. Ferrari n-avea cum să rateze dubla, doar ordinea piloţilor rămânând a fi stabilită. Aşa cum era de aşteptat, Schumacher a terminat în faţa lui Barrichello. Piloţii Jordan şi-au disputat un loc pe podium, Tiago Monteiro învingându-l pe Narain Karthikeyan (indianul ratând podiumul carierei sale), iar pe ultimele două locuri (dar aducătoare de puncte) au fost piloţii Minardi, Christijan Albers şi Patrick Friesacher (cu cele mai bune clasări din carierele lor). Pentru a compensa acest eşec total, Michelin le-a oferit spectatorilor banii înapoi pe bilete şi au distribuit gratuit încă 20.000 de bilete pentru cursa din 2006.

M.P. al S.U.A. 2006 – Accidentul urât al lui Nick Heidfeld. La un an după cele povestite anterior, Formula 1 revenea la Indianapolis cu gândul de a şterge cu buretele toată impresia nefastă lăsată în urmă. De data asta, pneurile n-au mai reprezentat o problemă, ci startul. 7 maşini au fost implicate într-un carambol după primul viraj. Mark Webber l-a răsucit pe Christian Klien care l-a luat cu el şi pe Franck Montagny. Apoi, Juan Pablo Montoya şi-a atins coechipierul de la McLaren, Kimi Raikkonen, pe favoritul local, Scott Speed, şi pe Jenson Button, a cărui roată dreapta-faţă a fost luată în plin de Nick Heidfeld. Monopostul Sauber BMW al acestuia s-a răsturnat de 3 ori ca urmare a acestui contact. Cel mai şifonat pilot din acest incident, Heidfeld a declarat după cursă: “N-ai timp să reacţionezi. Odată ce eşti în aer, nu mai ai nimic de făcut. Greşeala mea a fost că nu trebuia să-mi ţin mâinile în zona căştii, ci în zona pieptului. Am realizat asta abia la ultima răsucire”. Toţi piloţii au scăpat teferi, dar din spusele lui Heidfeld putem bănui că accidentul nu s-a lăsat fără urmări. Din fericire, acestea au fost superficiale.

M.P. al S.U.A. 2015 - Războiul şepcilor. Rivalitatea dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg i-au transformat rapid pe cei doi piloţi din prieteni buni în inamici. O mostră care ne confirmă cele spuse s-a petrecut în 2015, însă nu în timpul cursei, ci după fluturarea steagului în pătrăţele, în camera de protocol, atunci când Hamilton i-a aruncat şapca lui Rosberg, iar neamţul nu a fost de acord cu acest gest, aşa că a ripostat. Această bătălie puerilă a şepcilor s-a petrecut chiar sub privirile lui Paddy Lowe care părea că îi este tot mai greu să-şi ţină în frâu "copiii".

M.P. al S.U.A. 2017 - Verstappen, pilotul zilei. Plecat de pe locul 18 al grilei de start, Verstappen a fost foarte aproape să urce pe podium. Olandezul ne-a oferit pe ultimii metri ai cursei o doză din ceea ce este în stare și, în ciuda orei târzii, ne-a ridicat în picioare trecând de Kimi Raikkonen cu o manevră de geniu, așa cum i-a transmis Christian Horner imediat după trecerea liniei de sosire. Din păcate pentru fanii olandezului, favoritul lor s-a trezit "dat afară" din sala de protocol, exact înainte de a urca pe podium. Acesta a primit o penalizare de 5 secunde, îndelung contestată mai ales de către Red Bull Racing și de Jos Verstappen, tatăl său, dar comisia de disciplină a considerat că Max a depășit limitele pistei. Raikkonen a fost readus pe treapta a treia a podiumului în urma acestei decizii dure, dar care a fost corectă până la urmă. Verstappen rămâne totuși de apreciat pentru că a avut nebunia și ambiția de a încerca să obțină mai mult decât acel loc 4 cu care mulţi alţi piloţi s-ar fi mulţumit din start.

ŞTIAŢI CĂ...

  • În cursa din 2013, Red Bull Racing a stabilit un record greu de doborât. Mecanicii echipei austriece au realizat cea mai rapidă oprire la boxe din istoria Formulei 1. A fost nevoie de doar 1,92 secunde pentru ca cele 4 pneuri să fie înlocuite cu altele noi, lucru ce părea imposibil acum câţiva ani. Williams a reuşit să le egaleze performanţa în M.P. al Europei din 2016, deşi măsurătoarea neoficială a echipei britanice arăta un timp de 1,89 secunde.
  • Sebastian Vettel a punctat în toate cele 7 Mari Premii ale S.U.A. pe care le-a disputat. El şi-a făcut debutul în Formula 1 acum 11 ani, în 2007, la Indianapolis, atunci când a încheiat pe locul al 8-lea la volanul monopostului BMW Sauber.
  • Lewis Hamilton a câştigat în M.P. al S.U.A. de 5 ori din cele 6 curse disputate. Doar în 2013 nu a obţinut victoria, atunci când Sebastian Vettel s-a impus. Neamţul deţine recordul de cele mai multe tururi rapide în cursă, tot 5 din 6.
  • Dacă Hamilton va câştiga duminică, îi va egala recordul absolut al lui Ayrton Senna de victorii obţinute în ani consecutivi. Brazilianul a triumfat în 5 ani consecutivi în M.P. al statului Monaco, între 1989 şi 1993. Hamilton a mai avut o asemenea şansă în acest an la Silverstone, dar a ratat-o.
  • Doar în 2013, Red Bull Racing a încheiat cu ambele monoposturi în top 5.
  • Dacă Mercedes se va afla pe primul loc 43 de tururi, va fi doar a 5-a echipă din istoria Formulei 1 care va atinge borna de 5.000 de tururi conduse din postura de lider, după Ferrari, McLaren, Williams şi Lotus.
  • Daniel Ricciardo are o serie neagră în calificări pe care o poate încheia în acest weekend. Australianul a fost depăşit de coechipierul său, Max Verstappen, în ultimele 11 sesiuni de calificări.
  • Şi Kimi Raikkonen are o serie negativă de care şi-ar dori să scape. Pilotul Ferrari nu a mai câştigat o poziţie în primul tur al unei curse de 37 de etape. Ultima oară când Kimi făcea acest lucru a fost la M.P. al Emiratelor Arabe Unite din 2016.
  • Desenul circuitului Americilor a avut ca sursă de inspiraţie şi unele porţiuni din alte circuite precum: Silverstone, Hockenheim şi Istanbul Park.

REMEMBER - M.P. AL S.U.A. 2017

CLASAMENT GENERAL PILOŢI


LUPTA PENTRU TITLU


CLASAMENT GENERAL ECHIPE

PUNCTE DE PENALIZARE

1. Romain Grosjean – 9p
2. Max Verstappen – 8p (+1p după M.P. al Japoniei)
3. Marcus Ericsson – 7p
4. Sergey Sirotkin – 6p
- Lance Stroll – 6p (+2p după M.P. al Japoniei)
6. Sergio Perez – 5p
7. Brendon Hartley – 4p
- Nico Hulkenberg – 4p
- Pierre Gasly – 4p
- Valtteri Bottas – 4p
11. Sebastian Vettel – 3p
- Kevin Magnussen – 3p
- Fernando Alonso – 3p (+1p după M.P. al Japoniei)
- Kimi Raikkonen – 2p
- Daniel Ricciardo – 2p
- Carlos Sainz – 2p
- Esteban Ocon – 2p (+2p după M.P. al Japoniei)
18. Stoffel Vandoorne – 1p
*La 12 puncte de penalizare primite în decursul a 12 luni calendaristice, pilotul respectiv va primi o suspendare de o cursă.

PROGRAM TV



ALTE INFORMAŢII

George Russell va fi noul pilot Williams începând din 2019. Aşadar, primul nume anunţat de Williams nu este nici Robert Kubica, nici Esteban Ocon (care este tot mai aproape de a rămâne fără loc în Formula 1), ci liderul din Formula 2, George Russell. Tânărul pilot britanic de 20 de ani va ajunge astfel în Formula 1 după ce a câştigat titlul mondial al seriei GP3 la sezonul său de debut, anul trecut, iar acum este foarte aproape de a repeta performanţa şi în Formula 2, acolo unde are un avans de 37 de puncte faţă de Alexander Albon, înainte de etapa finală de la Abu Dhabi.

Sergio Perez a fost confirmat la Racing Point Force India pentru 2019. Mexicanul primeşte o veste excelentă înainte de etapa sa de casă de săptămâna viitoare şi va rămâne la echipa Force India şi în sezonul următor. Perez va efectua cel de-al 9-lea său sezon în Formula 1, cea mai bună clasare a sa la final de sezon fiind locul 7 pe care îl poate obţine în acest an pentru a 3-a oară consecutiv. Aşadar, rămân doar 3 locuri neocupate deocamdată până la aflarea tuturor celor 20 de piloţi ce se vor afla pe grila sezonului 2019, sezon care va fi transmis în direct de Digi Sport.

Mercedes: Hamilton | Bottas (confirmaţi)
Ferrari: Vettel | Leclerc (confirmaţi)
Red Bull Racing: Verstappen | Gasly (confirmaţi)
Renault: Ricciardo | Hulkenberg (confirmaţi)
McLaren: Sainz | Norris (confirmaţi)
Sauber: Raikkonen | Giovinazzi (confirmaţi)
Haas: Magnussen | Grosjean (confirmaţi)
Toro Rosso: Kvyat (confirmat) | ? (zvon: Wehrlein, Sirotkin sau Albon)
Force India: Perez (confirmat) | ? (zvon: Stroll)
Williams: Russell (confirmat) | ? (zvon: Ocon sau Kubica)

ZVON. Italienii de la Gazzetta Dello Sport lansează o ipoteză surprinzătoare în această săptămână. Ferrari ar putea renunţa la serviciile lui Sebastian Vettel la finalul următorului sezon. Conform sursei citate, Vettel ar putea să mai aibă doar o singură şansă de a câştiga titlul cu Ferrari, cea de anul viitor, în caz contrar, italienii ar putea activa o clauză a contractului său care le permite încetarea înţelegerii cu un an înainte de expirare. Maurizio Arrivabene, actualul şef al Scuderiei, a ţinut să-l asigure pe neamţ că beneficiază de întregul sprijin al echipei în ciuda eşecului care se profilează în acest an: “Sunt convins că mai devreme sau mai târziu el va readuce titlul aici”. Vettel se află acum aproape de finalul sezonului 4 alături de Ferrari, perioadă în care a strâns 12 victorii în 78 de curse. Prin comparaţie, Fernando Alonso a reuşit să câştige după 4 sezoane de 11 ori (77 de curse). În schimb, Charles Leclerc, viitorul coechipier al lui Vettel de la Ferrari, a ţinut să sublinieze faptul că nu vine la Scuderie pentru a fi pilotul nr. 2. Din păcate pentru simpaticul pilot monegasc, nu prea depinde de el, însă am fi curioşi să vedem cum ar proceda italienii dacă Leclerc se va afla anul viitor, mai mult sau mai puţin întâmplător, mai aproape de titlu decât Vettel.

Dacă în bătălia pentru campionat lucrurile par deja decise, Valtteri Bottas fiind mai aproape de Sebastian Vettel decât este neamţul de Lewis Hamilton, cea mai interesantă bătălie pare a se da pentru locul 7. Acolo lupta este mai strânsă ca niciodată. Sergio Perez, Nico Hulkenberg și Kevin Magnussen sunt toți la egalitate, iar Fernando Alonso cu al său McLaren este (printr-o minune) la doar 3 puncte de ei. Cine se va impune în această luptă pentru titlul neoficial de campion al “Formulei 1.5”? Aflăm în Marele Premiu al S.U.A., duminică seară, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 2.

Notă: Articolul conţine pasaje de pamflet care trebuie tratate ca atare.

Etichete: formula 1 , lewis hamilton , sebastian vettel , avancronica f1 , f1 austin texas , marele premiu al americii
Digi24
Scuza penibilă a unui bărbat care a violat-o pe iubita prietenului său. După agresiune i-a trimis un SMS
Scuza penibilă a unui bărbat care a violat-o pe iubita prietenului său. După agresiune i-a trimis un SMS

digi24.ro
Sondajul zilei

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Digi World
O aplicatie Android iti goleste bateria telefonului. Cum poti remedia situatia
O aplicatie Android iti goleste bateria telefonului. Cum poti remedia situatia
Digi Animal World
Tantarii din Florida raspandesc un virus rar ce afecteaza creierul
Tantarii din Florida raspandesc un virus rar ce afecteaza creierul
Digi Life
Este versiunea reala a celebrei Rapunzel. Cum arata tanara care nu s-a mai tuns de 15 ani
Este versiunea reala a celebrei Rapunzel. Cum arata tanara care nu s-a mai tuns de 15 ani
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digisport.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, m2digisportro, cookie_poll_id_XXX
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Disqus disqus.com Vezi politica de confidenţialitate
mp_17b27902cd9da8972af8a3c43850fa5f_mixpanel, Disqusauth, sessionid,_utmb, disqus_unique, testCookie
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale