A rupt contractul cu FCSB în 2023, iar acum e la retrogradare în Europa
articol scris de Digi Sport24.10.2025, 21:51
Radu Boboc (26 de ani) a rupt contractul cu Gigi Becali (67 de ani) și FCSB în iarna anului 2023.
Fotbal UEL: Celtic - Stuttgart, joi, 22:00, DGS 1
UEL: PAOK - Celta, joi, 22:00, DGS 1
După ce a primit puține șanse la formația ”roș-albastră” (a jucat 10 meciuri) și ulterior a fost tras pe ”linie moartă”, fundașul dreapta a mai jucat în România pentru FC Voluntari și ”U” Cluj.
De la începutul acestui sezon, Boboc joacă în prima ligă a Poloniei pentru Termalica Nieciecza, însă situația în care se regăsește echipa nu este deloc confortabilă.
Radu Boboc, la retrogradare cu Termalica Nieciecza în Polonia
Termalica, cu Radu Boboc titular (a jucat până în minutul 68), a remizat acasă, scor 1-1, cu Zaglebie Lubin, în etapa a 13-a din Ekstraklasa.
După acest rezultat, formația românului se află pe locul al 17-lea al ierarhiei, penultimul, direct retrogradabil, cu 10 puncte. Însă, Piast Gliwice, ultima clasată, care are șapte puncte, are trei meciuri mai puțin disputate față de Termalica.
Radu Boboc a jucat constant pentru Termalica în acest start de sezon: a evoluat în 12 partide, fără să contribuie decisiv la marcarea vreunui gol.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Boboc, potrivit Transfermarkt
Radu Boboc fusese transferat de Gigi Becali la FCSB în august 2022 de la Farul în schimbul sumei de 200.000 de euro. Însă, fundașul nu l-a convins pe ”latifundiarul din Pipera” și a fost tras pe ”linie moartă” de Gigi Becali. Imediat, Boboc a decis să se despartă de gruparea bucureșteană.
Cifrele lui Radu Boboc
Clasament Polonia
Etichete: polonia , retrogradare , gigi becali , fcsb , radu boboc , termalica nieciecza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat că patru piloţi de avioane F-16 care au fost trimişi...