Alex Mățan a ratat un penalty în Grecia, iar echipa lui a pierdut! Nota primită
articol scris de Digi Sport28.02.2026, 21:43
Panetolikos, echipa lui Alex Mățan (26 de ani), a pierdut la limită pe terenul celor de la Atromitos, scor 0-1, în runda cu numărul 23 a primei ligi din Grecia.
Fotbal SuperLiga: UTA Arad - FC Botoșani, sâmbătă, 17:15, DGS 1
SuperLiga: FCSB - Oțelul Galați, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Fotbalistul român a fost integralist și a ratat o lovitură de la 11 metri, în repriza secundă.
Alex Mățan, notat cu 6,5 pentru prestația din Atromitos - Panetolikos 1-0
După ce Makana Baku a deschis scorul pentru gazde în minutul 41, Alex Mățan a avut ocazia să relanseze partida în partea secundă a jocului, dintr-un penalty.
Doar că, în minutul 76, mijlocașul român a ratat și a irosit o șansă crucială în economia confruntării de pe ”Peristeri”.
Pentru evoluția contra celor de la Atromitos, Alex Mățan a primit calificativul 6,5 din partea statisticienilor de la Sofa Score, o notă în media echipei.
Dintre toți fotbaliștii aflați pe teren, Luka Gugeshashvili (8,4) a fost cel mai bine notat, în timp ce Youssouph Badji (5,9) a primit cel mai mic calificativ.
Pe ”Peristeri”, Alex Mățan a expediat 3 șuturi, a avut un procentaj de 87% al paselor precise, a atins balonul de 42 de ori, a pierdut posesia de 8 ori și a câștigat 3 dueluri.
În urma acestui rezultat, Panetolikos a rămas pe locul 10 în clasament, cu 21 de puncte strânse în 23 de runde, în timp ce Atromitos a urcat pe poziția a 8-a, cu 27 de puncte acumulate în 23 de etape.
- 2.000.000 de euro este cota de piață a lui Alex Mățan, conform Transfermarkt.
- 3 goluri și 3 pase decisive sunt cifrele lui Alex Mățan din actualul sezon.
Clasamentul primei ligi din Grecia. Alex Mățan, pe locul 10 cu Panetolikos
Etichete: grecia , panetolikos , alex matan , nota alex matan , penalty ratat alex matan , penalty alex matan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Criticile aduse NATO și aliaților de către Donald Trump accelerează discuțiile despre un „pilon...