Belgienii nu-l uită pe Mircea Rednic: ”O consecință a pregătirii lui?”
articol scris de Digi Sport03.11.2025, 12:23
Standard Liege a învins-o acasă, scor 3-1, pe Charleroi, în etapa a 13-a a campionatului Belgiei.
Belgia SuperLiga: Sepsi - FCSB, luni, 21:30, DGS 1
Supercupa Europei: PSG - Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1
Pe parcursul acestui joc, fosta echipă a lui Mircea Rednic (63 de ani), a încasat două lovituri: mijlocașii Casper Nielsen și Tobias Mohr s-au accidentat și au fost scoși prematur de pe gazon (minutele 43 și 46).
Cei doi se adaugă unei liste deja pline cu jucători accidentați la Standard Liege: David Bates (29 de ani), Alexandro Calut (22 de ani), Boli Bolingoli (30 de ani), Marlon Fossey (27 de ani), Henry Lawrence (27 de ani), Marco Ilaimaharitra (30 de ani) și Nayel Mehssatou (23 de ani).
Voetbalnieuws: ”Sunt prea multe accidentări. Este o consecință a pregătirii sub conducerea lui Mircea Rednic?”
Jurnaliștii belgieni de la Voetbalnieuws se întreabă dacă toate aceste probleme de ordin medical cu care se confruntă Standard Liege în prezent sunt o consecință a pregătirii fizice pe care Mircea Rednic a făcut-o la Standard Liege în pre-sezon.
”Casper Nielsen și Tobias Mohr sunt accidentați. Sunt prea multe accidentări. Este o consecință a pregătirii sub conducerea lui Mircea Rednic?”, s-au întrebat belgienii.
Mircea Rednic a antrenat-o pe Standard Liege în perioada iulie 2025 - august 2025, timp în care i-a pregătit pe belgieni în cinci partide (două victorii, o remiză și două eșecuri).
În prezent, Standard se află pe locul al 9-lea în campionat, cu 27 de puncte acumulate după 13 etape.
Rezultatele lui Standard Liege cu Mircea Rednic antrenor în acest mandat
- RAAL La Louviere - Standard Liege 0-2
- Standard Liege - Dender 1-1
- Standard Liege - Genk 2-1
- Royale Union SG - Standard Liege 3-0
- Standard Liege - Cercle Brugge 0-3
Clasament Belgia
Etichete: mircea rednic , belgia , standard liege , charleroi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O situaţie mai puţin obişnuită s-a petrecut duminică, 9 august, pe DN2-E85, în judeţul Buzău, unde...