A venit verdictul în noul caz "Bricheta": victorie la "masa verde"!
articol scris de Digi Sport28.04.2025, 14:08
VfL Bochum a fost declarată câştigătoare la "masa verde" în meciul cu Union Berlin, din Bundesliga, din 14 decembrie, în urma unui incident cu o brichetă aruncată din tribună, conform deciziei unei curți de arbitraj.
Bundesliga UCL: Bayern Munchen - Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 1
UCL: Fenerbahce - Roma, joi, 19:45, DGS 1
VfL Bochum a câștigat la "masa verde" meciul cu Union Berlin
Galerie Foto
Decizia de luni a confirmat hotărârea Federaţiei Germane de Fotbal (DFB) de a o declara pe Bochum câştigătoare cu 2-0.
În meciul din decembrie, încheiat cu 1-1, portarul lui Bochum, Patrick Drewes, a fost lovit de o brichetă aruncată din tribună de un suporter al echipei Union, cu puţin timp înainte de finalul meciului.
Jocul a fost întrerupt timp de o jumătate de oră şi apoi s-a încheiat fără Drewes, un jucător de câmp fiind introdus în poartă, deoarece Bochum efectuase toate schimbările.
Union a contestat decizia finală a DFB şi a adus cazul în faţa unei comisii de arbitraj.
Cele două echipe s-au întâlnit şi duminică, în meciul retur din Bundesliga, încheiat la egalitate, 1-1, la Bochum.
Pentru VfL Bochum, rezultatul mai oferă o mică speranţă că poate evita retrogradarea.
Echipa ocupă ultimul loc în Bundesliga şi ar putea retrograda pentru a şaptea oară, vineri, dacă va pierde meciul cu o altă formaţie aflat în pericol de retrogradare, Heidenheim.
Singurele speranţe ale clubului din Bochum se leagă de locul de baraj (16), de care se află la o diferenţă de patru puncte.
Clasament Bundesliga
Etichete: masa verde , union berlin , vfl bochum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier, Victor Ponta, a participat alături de delegația României la deschiderea Jocurilor...















