Bayern a luat decizia finală: Michael Olise
articol scris de Digi Sport17.07.2026, 19:00
Michael Olise (24 de ani) este dorit la Real Madrid de președintele clubului Florentino Perez (79 de ani).
Bundesliga Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Bihor - Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
Mai mult, și super-starul francez al lui Bayern Munchen se pare că ar vrea să semneze cu gruparea din capitala Spaniei în acest mercato de vară.
Însă, Michael Olise mai este legat contractual de Bayern până în iulie 2029, iar nemții au luat o hotărâre clară în privința francezului.
Bayern Munchen a decis: Michael Olise NU este de vânzare în această vară
Potrivit jurnalistului Florian Plettenberg, oficialii lui Bayern Munchen au discutat despre situația lui Michael Olise în cursul zilei de vineri (17 iulie) și au luat o hotărâre clară: francezul NU este de vânzare în această vară.
Astfel, indiferent de ofertele pe care Bayern le va primi pentru atacant, bavarezii nu-l vor ceda pe Michael Olise pe durata acestei ”ferestre” de transferuri.
Mai mult, conform sursei citate anterior, Bayern vrea să forțeze o prelungire a contractului lui Michael Olise și să și-l asigure pe internaționalul din Franța pe o perioadă mult mai îndelungată de timp.
Recent, în presa din Spania a apărut informația conform căreia Real Madrid ar pregăti o primă ofertă oficială către Bayern pentru Michael Olise în valoare de 190 de milioane de euro sumă fixă de transfer plus bonusuri în valoare totală de 33 de milioane de euro.
Michael Olise, sezon excepțional la Bayern Munchen
Michael Olise a avut un sezon 2025/2026 excepțional pe plan personal la Bayern. În 52 de partide pentru bavarezi, francezul a marcat 22 de goluri și a oferit 31 de assist-uri.
- 150 de milioane de euro este cota de piață a lui Olise, potrivit Transfermarkt
Evoluțiile lui Olise au fost unele extraordinare și în tricoul naționalei Franței la Cupa Mondială 2026. În cele șapte partide jucate pentru ”Cocoșii Galici” la turneul final, Olise a oferit cinci assist-uri și a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Didier Deschamps (57 de ani).
Pentru Franța urmează Finala mică împotriva Angliei de la Cupa Mondială 2026.
- Partida Franța - Anglia va putea fi urmărită duminică (19 iulie), de la ora 00:00, în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro
Program CM 2026 - Finala mică - 19 iulie
Duminică, 19 iulie
- 00:00 - Franța vs Anglia - Miami, SUA (Meciul 103)
Program CM 2026 - Finala - 19 iulie
Duminică, 19 iulie
- 22:00 - Spania vs Argentina - New York, SUA - New Jersey Stadium (Meciul 104)
Etichete: real madrid , transfer , bayern munchen , michael olise , olise
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Doi români ajunși pe aeroportul Henri Coandă Otopeni cu o cursă care venea de pe aeroportul Luton...