Demisionează după ce a promovat echipa în prima ligă!
articol scris de Digi Sport23.05.2025, 23:30
Friedhelm Funkel, antrenorul lui FC Koln, a declarat vineri că nu doreşte să rămână pe banca tehnică, chiar dacă a promovat în Bundesliga, pentru că nu simte sprijin din partea conducerii grupării.
Bundesliga Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2
Champions League: Univ. Craiova - Vitebsk, miercuri, 20:25, DGS 1
Friedhelm Funkel: ”În asemenea condiții nu are sens”
"Nu simt susţinere din partea din partea Consiliului de conducere al clubului. Mi-ar fi plăcut să rămân, dar în asemenea condiţii nu are sens.
Nu voi mai aştepta să existe o majoritate în favoarea mea. Persoanele responsabile ar trebui să mă cunoască suficient de bine.
Când începi un nou sezon, trebuie să simţi cea mai mare încredere posibilă. Din păcate, nu am simţit asta în măsura în care este necesar", a spus Funkel (71 ani), potrivit Agerpres.
Funkel a fost adus pentru ultimele două meciuri ale sezonului, iar victoria cu scorul de 4-0 împotriva echipei FC Kaiserslautern, de duminică, a făcut ca FC Koln să fie campioana ligii a doua, depăşind-o în clasament pe Hamburger SV.
După meci, tehnicianul le-a declarat reporterilor că este deschis la orice, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea de a continua pe bancă.
FC Koln nu a comentat asupra acestei chestiuni.
După ce a fost demis de Fortuna Dusseldorf în urmă cu cinci ani, Funkel a anunţat că nu va antrena alt club. Totuşi, el a revenit de atunci la FC Koln de două ori şi a pregătit-o pe FC Kaiserslautern în sezonul trecut.
Etichete: fc koln , friedhelm funkel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut noi informații despre cei doi alpiniști români care au murit în Alpii italieni. Cei doi...