Ce au scris ucrainenii de Vladislav Blănuță, după al 3-lea meci la Dinamo Kiev
articol scris de Digi Sport22.09.2025, 19:32
Vladislav Blănuță (23 de ani) a bifat al 3-lea meci la Dinamo Kiev, grupare la care a ajuns în perioada de mercato a verii, în schimbul a 2,6 milioane de euro.
Fotbal SuperLiga: Petrolul - Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1
Serie A: Lazio - Como, luni, 21:45, DGS 2
După ce a fost titular în meciul din Cupa Ucrainei cu Oleksandriya, 2-1, Blănuță a început de pe banca de rezerve meciul din campionat, cu aceeași echipă, scor 2-2.
Vladislav Blănuță a jucat o repriză în meciul de campionat cu Oleksandriya, scor 2-2. A avut mai multe ocazii de a marca
Atacantul român a fost introdus la pauză, în locul lui Guerrero și chiar a avut mai multe șanse de a marca, însă nu a făcut-o.
"În repriza a doua Vladislav Blănuță a avut câteva ocazii de a marca: mai întâi s-a aflat în fața porții, dar s-a încurcat și n-a reușit să profite de oportunitate. Apoi, servit foarte bine de Ogundana, Blănuță a șutat, însă n-a avut cea mai bună execuție.
A mai existat un moment important cu el în prim-plan: nu a reușit să înscrie, iar înainte de acțiune fusese semnalizat ofsaid oricum. Prin urmare, chiar dacă ar fi trimis mingea în poartă, golul nu ar fi fost validat", au scris jurnaliștii ucraineni.
Sosirea lui Blănuță la Dinamo Kiev nu a fost una deloc bună. Vârful a fost acuzat de ucraineni că a distribuit materiale pro-ruse pe TikTok, în trecut, dar conflictul părea că a fost stins după ce fotbalistul a precizat că este de partea Ucrainei în războiul cu Rusia. Lucrurile nu stau, însă, așa!
La meciul precedent, cu Obolon Kiev (2-2), Vladislav Blănuță a început pe banca de rezerve, iar suporterii lui Dinamo Kiev au aruncat cu obiecte spre fostul internațional U21 român, au scandat împotriva acestuia și l-au numit ”diavol” și ”vatnik”, un cuvânt folosit de ucraineni pentru pro-ruși, ”cel mai urât lucru pe care poți să-l zici cuiva”.
Un ucrainean cu informații legate de Dinamo Kiev e convins că formația din capitala Ucrainei va renunța la serviciile lui Blănuță în perioada de mercato din iarnă, pentru că fanii echipei nu vor înceta atacurile la adresa jucătorului.
- Blănuță are dublă cetățenie, română și moldovenească.
Transferul lui Vladislav Blănuță de la FCU Craiova la Dinamo Kiev s-a realizat pentru suma de 2,6 milioane de euro, plus 300.000 sub formă de bonusuri.
Atacantul încasează un salariu anual de 520.000 de euro la noua sa echipă. Blănuță a semnat până în 2030 cu campioana Ucrainei.
Galerie Foto
Etichete: ucraina , dinamo kiev , vladislav blanuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Documente confidențiale ale Ministerului danez de Apărare arată că SUA, în mod informal și fără a...














