Antrenorul lui PSV nu s-a ferit și a spus de ce l-a lăsat pe Dennis Man pe bancă la meciul cu Atletico Madrid
articol scris de Digi Sport09.12.2025, 22:24
PSV are un nou meci tare în UEFA Champions League, cu Atletico Madrid, în direct la Digi Sport 3.
Champions League UCL: Inter - Arsenal, marți, 22:00, DGS 1
UCL: Bodo/Glimt - Manchester City, marți, 19:45, DGS 1
Antrenorul Peter Bosz a aliniat un prim ”11” cu multe schimbări față de formula pe care a folosit-o cel mai des în acest sezon și i-a surprins inclusiv pe jurnaliștii olandezi.
Dennis Man și Ivan Perisic, titulari în mod normal în benzi, încep meciul pe bancă, la fel ca atacantul central Ricardo Pepi, integralist în ultimele două meciuri, când a marcat de fiecare dată.
Peter Bosz a explicat de ce l-a lăsat pe Dennis Man pe bancă la PSV - Atletico Madrid
În cadrul unui interviu oferit înaintea meciului cu Atletico, Peter Bosz a fost întrebat de ce a schimbat formula de start și și-a explicat alegerile.
”Cred că Guus (n.r. Til, înlocuitorul lui Pepi) se descurcă excelent, dar principalul motiv este că Pepi a jucat două meciuri de 90 de minute, după o accidentare de lungă durată. Era riscat să înceapă iar”, și-a început Peter Bosz discursul.
Imediat, a fost întrebat de ce l-a lăsat pe bancă pe Dennis Man.
”Pentru că jucăm cu o extremă clasică în stângă, unde Ivan (n.r. Perisic) nu poate juca. Sper că poate fi (n.r. Driouech) periculos cu viteza lui. Nu am vrut să jucăm cu două extreme clasice împotriva lui Atletico Madrid, putea fi periculos”, a spus Peter Bosz, citat de Voetbalprimeur.
În locul lui Dennis Man, PSV începe în dreapta cu Paul Wanner, fotbalist complet diferit, care, de obicei, joacă în centrul terenului.
Etichete: atletico madrid , psv , peter bosz , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Planurile Republicii Moldova de a se uni cu România sunt distructive pentru statalitatea Republicii...