"Ar trebui să-l întrebi pe el ce a mâncat de Crăciun". Nici Luis Enrique nu știe ce s-a schimbat la Dembele în 2025
articol scris de Digi Sport12.02.2025, 12:10
PSG a învins-o pe Brest, scor 3-0, în meciul tur al play-off-ului pentru calificarea în optimile UEFA Champions League.

Nations League: Italia - Germania, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Turcia - Ungaria, joi, 19:00, DGS 1
Echipa lui Luis Enrique a deschis scorul în minutul 21, prin penalty-ul transformat de Vitinha. Ousmane Dembele a fost omul meciului, după ce a marcat o dublă (minutele 35 și 66).
Luis Enrique, despre debutul de sezon foarte bun al lui Ousmane Dembele: "Când jucam PlayStation, el era genul de jucător pe care îl alegeai atunci când aveai nevoie de cineva care să schimbe cursul jocului"
Ousmane Dembele, atacantul lateral al celor de la PSG, a început anul 2025 într-un mod surprinzător chiar și pentru cei mai optimiști dintre fani. Starul francez nu a fost întotdeauna pe placul lui Luis Enrique, iar de multe ori antrenorul catalan a preferat să-l țină pe bancă și să-l introducă în cea de-a doua repriză.
Atât în campionat, cât și în competițiile europene, Dembele a impresionat în 2025. Francezul a înscris de 15 ori în acest an, iar în ultimele 11 meciuri disputate a reușit să marcheze 18 goluri.
"Ar trebui să-l întrebi pe el ce a mâncat de Crăciun. Este un jucător plin de încredere.

Când jucam PlayStation când eram copil, el era genul de jucător pe care îl alegeai atunci când aveai nevoie de cineva care să schimbe cursul jocului.
Era deja bun sezonul trecut, dar în 2025 este și mai bun. Poți vedea cum colegii lui de echipă îl caută și îl găsesc mereu. Are o atitudine impecabilă", a spus Luis Enrique.
Adus la PSG în 2023 pentru suma de 50 de milioane de euro, Dembele a fost un transfer important pentru cel mai important club din Ligue 1. În 2017, Barcelona plătise 135 de milioane de euro celor de la Borussia Dortmund pentru același jucător.
- 55 de milioane de euro este cota de piață a lui Ousmane Dembele, conform transfermarkt.com
VIDEO cu rezumatul meciului Brest - PSG 0-3:
Etichete: psg , brest , luis enrique , ousmane dembele , video brest psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Unul dintre influencerii vizați de perchezițiile de astăzi, despre care se presupune că ar fi făcut...