Bulgarii s-au plâns de ”trucul urât al românilor”, înainte de Universitatea Craiova - Levski!
articol scris de Digi Sport29.07.2026, 11:43
Universitatea Craiova și Levski Sofia se vor întâlni miercuri, 29 iulie, de la ora 20:30, pe stadionul ”Ion Oblemenco”, în manșa secundă a turului doi preliminar din UEFA Champions League.
Champions League SuperLiga: Petrolul - Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Rapid, duminică, 20:30, DGS 1
Cu doar câteva ore înaintea partidei, presa din Bulgaria a relatat despre un incident petrecut în apropierea hotelului unde este cazată delegația oaspeților.
- Confruntarea Universitatea Craiova - Levski va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Presa din Bulgaria i-a ”taxat” pe fanii Craiovei! Suporterii olteni ar fi aprins artificii la hotelul unde au fost cazați jucătorii lui Levski
Publicațiile din Bulgaria au susținut că mai mulți suporteri ai Universității Craiova, în jurul orei 4:00 dimineața, au organizat un foc de artificii în fața hotelului în care este cazată formația din Sofia, în încercarea de a perturba odihna jucătorilor pregătiți de Julio Velazquez.
Spectacolul pirotehnic a durat câteva minute, iar bulgarii au catalogat episodul drept un ”truc urât al românilor”, în contextul în care Levski pornește cu avantajul victoriei din tur, scor 1-0.
Universitatea Craiova speră să întoarcă rezultatul din prima manșă și mizează pe sprijinul propriilor suporteri.
Până în prezent, clubul a vândut aproximativ 11.000 de bilete, iar alte 11.000 de locuri sunt ocupate de abonați. Oficialii se așteaptă ca la ora de start să fie prezenți în jur de 25.000 de spectatori.
Atmosfera din Bănie poate reprezenta unul dintre principalele atuuri ale echipei antrenate de Filipe Coelho, care are nevoie de o victorie pentru a continua parcursul în Champions League.
Levski vine fără galerie la duelul cu Universitatea Craiova
Formația bulgară nu va avea parte de susținerea propriilor suporteri în România.
UEFA a sancționat clubul din Sofia cu disputarea unui meci în deplasare fără spectatori, după incidentele și scandările rasiste de la partida cu Borac Banja Luka, din primul tur preliminar al competiției.
Chiar dacă mai mulți fani ai lui Levski au cumpărat bilete în sectoarele rezervate gazdelor, Universitatea Craiova a anunțat că a identificat respectivele tichete și le-a anulat. Clubul a precizat că toate codurile QR au fost invalidate, iar accesul pe stadion va fi permis doar persoanelor aflate pe listele oficiale UEFA.
Ce va urma pentru Universitatea Craiova în Champions League: Omonia Nicosia sau Kairat Almaty
Miza confruntării este uriașă. Dacă va elimina Levski Sofia, Universitatea Craiova va întâlni în turul al treilea preliminar câștigătoarea dublei dintre Omonia Nicosia și Kairat Almaty.
În prima manșă, formația cipriotă s-a impus cu 1-0.
În cazul unei eliminări, campioana României își va continua parcursul european în turul al treilea preliminar din UEFA Europa League, unde o așteaptă finlandezii de la KuPS.
Totul se va decide însă pe ”Ion Oblemenco”, într-o partidă care se anunță încinsă atât în teren, cât și în tribune.
VIDEO rezumat Levski - Universitatea Craiova 1-0
Etichete: liga campionilor , universitatea craiova , levski , suporteri craiova , hotel craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Peste zece autocare cu turişti au venit, în acest weekend, la Festivalul Borşului Lipovenesc de la...