Galatasaray are 3 victorii la rând și și-a descoperit noul golgheter: Burak
23.09.2012, 22:58Formaţia Galatasaray Istanbul, adversara echipei CFR Cluj în grupa H a Ligii Campionilor, a câştigat meciul de pe teren propriu cu Akhusar Belediyespor, scor 3-0 (2-0), din etapa a 5-a a campionatului Turciei, înregistrând a treia victorie consecutivă şi rămânând fără înfrângere.
Champions League: Borussia Dortmund - Barcelona, miercuri, 22:00, DGS 1
Europa League: Fenerbahce - Athletic Bilbao, miercuri, 17:30, DGS 1
Golurile au fost înscrise de Burak Yilmaz '27, '58 şi Sercan Yildirim '34.
Burak Yilmaz a fost golgheterul campionatului precedent, pe vremea când evolua la Trabzonspor, iar astăzi a reușit primele sale goluri pentru noua echipă.
Echipa pregătită de Fatih Terim a evoluat în următoarea formulă: Muslera - Eboue (Amrabat '76), Nounkeu, Cris, Riera - Hamit Altintop, Felipe Melo, Selcuk Inan, Emre Colak (Kurtuluş '67) - Burak Yilmaz, Sercan Yildirim (Aydin Yilmaz '71).
Galatasaray ocupă primul loc în clasamentul campionatului turc, cu 13 puncte, obţinând în primele cinci etape patru victorii şi o remiză.
CFR Cluj şi Galatasaray Istanbul fac parte din grupa H a Ligii Campionilor, alături de formaţiile Sporting Braga şi Manchester United.
Echipa clujeană va întâlni formaţia din Istanbul în data de 23 octombrie, în deplasare, şi la 7 noiembrie, pe teren propriu.
Tot astăzi, Braga a învins Rio Ave cu 4-1, grație golurilor marcate de Eder (45 și 69), Amorim (63) și Custodio (75 - pen.). Pentru oaspeți a replicat Fraga (53).
Etichete: galatasaray , burak yilmaz , yilmaz galatasaray , galatasararay liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut imagini de la întâlnirea de sâmbătă de la ferma de cai de la Ciolpani, dintre Călin...