Mircea Lucescu a spus ce crede despre Guardiola, după City - Real 2-3: "Incredibil!"
articol scris de Digi Sport12.02.2025, 15:38
Mircea Lucescu (79 de ani) a urmărit meciul Manchester City - Real Madrid, scor 2-3, din turul play-off-ului pentru optimile Champions League.

Nations League: Italia - Germania, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Turcia - Ungaria, joi, 19:00, DGS 1
Între selecționerul României și Pep Guardiola există o relație de respect reciproc, iar de fiecare dată când s-au întâlnit într-un meci direct, au fost surprinși discutând cu zâmbetul pe buze la marginea terenului.
Mircea Lucescu, de părere că Pep Guardiola a schimbat prea mulți jucători la Manchester City
"Il Luce" nu s-a ferit să îl critice pe Guardiola și a avut o părere sinceră când a fost întrebat unde crede că a greșit antrenorul spaniol, care a recunoscut chiar el că se simte depășit de situație și nu știe cum să repare problemele din acest sezon.
"Ce greșeli am văzut la City pe final și câte meciuri a pierdut Guardiola în felul ăsta în ultima vreme... Incredibil!
Parcă era statuia deznădejdii, nu mai știe nici el ce să creadă. Prea multe schimbări. Guardiola a construit o echipă, avea jucători legați de filosofia lui și de modul său de a interpreta jocul.

A adus alții noi, dar durează până se integrează. Cred că a schimbat prea mult în ultima perioadă. Real are jucători mai buni decât ai lui Guardiola.
Guardiola și-a construit jocul pe fotbaliști care să se adapteze ușor la ideile lui, la spiritul lui, la filosofia lui. La Madrid, Florentino Perez a mizat pe valori.
E greu pentru Guardiola. Apărarea lui nu se poate ridica la nivelul atacului lui Real. Acolo s-a făcut diferența", a declarat Lucescu, potrivit Golazo.
Pep Guardiola, ținta numărul 1! Cele mai tari glume apărute după Manchester City - Real Madrid
Galerie Foto
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester City - Real Madrid 2-3:
Etichete: manchester city , real madrid , pep guardiola , mircea lucescu , city - real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Unul dintre influencerii vizați de perchezițiile de astăzi, despre care se presupune că ar fi făcut...