Pentru prima oară în istoria UEFA Champions League! Recordul pe care nu voia să-l stabilească: ”Nu merita asta”
articol scris de Digi Sport19.09.2024, 08:47
Paris Saint-Germain a obținut o victorie dramatică cu Girona, scor 1-0, în cadrul primei etapei din noul sezon de UEFA Champions League.
Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, miercuri, 17:30, DGS 1
Deși au atacat în valuri, parizienii nu au reușit să dea lovitura de grație până în minutul 90, când au fost ajutați de portarul oaspeților, Paulo Gazzaniga (32 de ani).
S-a întâmplat în PSG - Girona! Prima oară în istoria UCL când un portar al unei echipe spaniole își dă autogol
Nuno Mendes încercase o centrare periculoasă în careu, însă fundașul stânga al lui Luis Enrique nu lovise mingea așa cum și-ar fi dorit. Centrarea a fost una defectuoasă, iar aceasta putea fi prinsă cu ușurință de portarul Gironei.
Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, iar Paulo Gazzaniga a scăpat mingea în propria poartă. Conform statisticienilor de la Opta, este pentru prima oară în istoria UEFA Champions League când un portar al unei echipe spaniole își dă autogol.
Cu atât mai dureros pentru goalkeeperul argentinian este faptul că greșeala a venit la capătul unui meci în care apărase foarte bine.
”Gazzaniga nu merita asta”, au titrat spaniolii de la Marca. ”O greșeală pe care o va uita cu greu”, au mai scris aceștia.
Gazzaniga va avea ocazia să-și repare greșeala în următorul meci din UEFA Champions League, programat miercuri, 2 octombrie. Girona primește vizita celor de la Feyenoord.
VIDEO cu rezumatul meciului PSG - Girona 1-0
Etichete: girona , gazzaniga , psg - girona , video psg - girona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Polițistul care i-a blocat luni accesul primarului Nicușor Dan pe șantierul deschis de Daniel...