Record absolut în noul sezon al Ligii Campionilor
articol scris de Digi Sport19.09.2024, 09:12
Noul format al Ligii Campionilor a adus și o performanță record în actualul sezon.
Liga 2: FC Bihor - FCU Craiova, luni, 16:00, DGS 1
Liga 2: Csikszereda - CSM Focșani, luni, 20:00, DGS 1
Record în Liga Campionilor: 28 goluri în primele 6 meciuri
Actualul sezon din Liga Campionilor a oferit mai multe goluri ca niciodată, mai exact 28 în primele șase partide, cu o medie de 4,66 goluri pe meci.
"Totul are o explicație, deoarece clasamentul unic și lupta pentru accederea în primele opt locuri obligă echipele să înscrie cât mai multe goluri în cazul în care există egalitate de puncte.
Media generală de goluri este primul criteriu stabilit de UEFA pentru rezolvarea egalităților la puncte, care, ținând cont că sunt opt meciuri în această primă fază, vor apărea în multe cazuri", a detaliat publicația Marca.
Acesta este motivul pentru care am văzut scoruri ieșite din comun, astfel până acum am văzut scoruri de 9-2, în Bayern - Dinamo Zagreb și 5-1 în Celtic - Slovan Bratislava.
Comparația cu sezonul trecut nu mai lasă niciun fel de loc de dubiu, când în prima rundă din Champions League s-au marcat 48 goluri în 16 partide, o medie de 3 goluri pe meci.
Bayern Munchen - Dinamo Zagreb, scor 9-2
Bayern a început ”ca din tun”, iar în minutul 16 Serge Gnabry a înscris, însă golul a fost anulat de VAR. 3 minute mai târziu, Harry Kane a deschis scorul din penalty.
Până la pauză, bavarezii au mai marcat de două ori prin Rapha Guerreiro și Michael Olise.
Dinamo Zagreb a ieșit mult mai montată de la cabine, iar în minutul 50 era 3-2, după ce croații au marcat prin Petrkovic și Ogiwara.
Bayern s-a dezlănțuit din nou, iar Harry Kane a înscris din pasa lui Joshua Kimmich, iar Michael Olise a făcut 5-2, după ce a fost servit de Musiala.
Același Harry Kane a reușit ”hat-trick-ul” dintr-un alt penalty, iar ”poker-ul” a fost reușit de englez în minutul 78.
În minutul 85, Leroy Sane a înscris și el, iar tabela a fost închisă de Leon Goretzka din pasa lui Kimmic, în prelungirile partidei.
Etichete: bayern munchen , dinamo zagreb , record goluri liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Amalia Bellantoni, femeia care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la candidatura Dianei...