Chivu, reperele unei cariere de excepție. Debut la Reșița în 1997, ultimul meci la Inter, în mai 2013

• SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1

• SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1

La prima echipă a celor de la CSM avea să ajungă încă de la vârsta de 16 ani, pregătindu-se din 1996 alături de seniori, pentru ca debutul pe prima scenă a campionatului României să se consume pe data de 30 august 1997, la vârsta de 16 ani și 10 luni. În timpul returului primei sale ediții ca fotbalist profesionist, Chivu a suferit însă o grea lovitură, rămânând fără tatăl său.

"Am ajuns să joc la clubul la care era tata antrenor, la CSM Reşiţa, într-o atmosferă pe care o consideram uşor ostilă şi pe care de abia mai târziu am înţeles-o. Niciodată tata n-a vrut ca eu să fiu băgat în seamă la echipă pentru că eram baiatul lui Chivu.

 Îl judecam, îl acuzam cumva atunci, în sinea mea, pentru că mă trata cu indiferenţă, se purta cu mine mai rece decât cu ceilalţi jucători. Cerea mult şi eu făceam tot posibilul să-i arăt că sunt bun. Îmi aduc aminte că am întrebat-o pe mama, după ce am mai crescut, după ce tata a murit, de ce nu mi-a spus niciodată mie, direct, că am talent la fotbal, de ce nu m-a încurajat mai mult. Cred că mi-am răspuns singur la întrebarea asta după o vreme. Răceala lui de atunci m-a îndârjit şi mai mult să arăt ce pot, m-a făcut să muncesc, ceea ce nu ştiu dacă s-ar fi întâmplat dacă eram cocoloşit şi favorizat.

Talentul fără muncă nu duce nicăieri, îmi dau seama acum. Cred ca aş fi rămas un veşnic "băiat cu potenţial" dacă n-aş fi avut ceva de demonstrat în primul rând mie şi în al doilea rând tatălui meu, dacă pe vremea când eram la Reşiţa tata nu mă trimitea cu tramvaiul acasă, în timp ce el pleca cu maşina, deşi plecam de la stadion în acelaşi timp… Ştiu şi simt că a avut mereu încredere în mine. N-a mai apucat să mă vadă mai departe de Reşiţa. Aveam 17 ani când a murit", a notat Chivu pe site-ul său personal.

Titular la Craiova la nici 18 ani 

În vara lui 1998 a fost curtat intens de Steaua și Universitatea Craiova, pentru ca la final să aleagă echipa din Bănie. Argumentul oltenilor a fost în primul rând unul de natură sentimentală, deoarece Ilie Balaci tocmai fusese instalat antrenor al “Științei”, iar acesta a reușit să o convingă pe mama lui Cristi că transferul la Craiova ar fi fost și ceea ce și-ar fi dorit tatăl său.

Chiar dacă lotul oltenilor număra pe atunci fotbaliști precum Emil Săndoi, Corneliu Papură, Claudiu Niculescu, Flavius Stoican, Cornel Frăsineanu, Ionuț Luțu și Marius Sava, puștiul venit de la Reșița s-a impus rapid în defensiva oltenilor, jucând titular aproape etapă de etapă și devenind o certitudine și la nivelul naționalei de tineret, unde mai evoluau pe atunci doi colegi ai săi de la Craiova, Tiberiu Lung și Cătălin Crăciunescu.

A bifat în primul an 26 de meciuri pentru alb-albaștri, reușind să înscrie de trei ori. Chiar dacă oltenii aveau să termine dezamăgitor sezonul, de abia pe locul 13, Chivu a continuat la Craiova, unde a apucat să mai strângă însă doar primele șase etape din ediția de campionat 1999-2000. Timpul nu mai avea răbdare, iar Chivu se pregătea să explodeze. 

Transferat de Ajax la 19 ani 

Deși începuse campionatul alături de Universitatea, Chivu a fost dorit în septembrie 1999 de Ajax Amsterdam. Olandezii îl monitorizau de mai multă vreme, dar oferta concretă i-a luat în surprindere aproape pe toți, inclusiv pe oficialii de atunci ai Universității. George Ilinca a fost cel care a negociat transferul, iar fotbalistul a plecat la Amsterdam direct din cantonamentul oltenilor.

De remarcat că trecerea la Ajax avea să se producă la puțină vreme după ce Cristi debutase și la prima reprezentativă (sub comanda lui Victor Pițurcă), acesta trecându-și în CV prima apariție sub “tricolor” pe 18 august 1999, cu ocazia unui meci Cipru – România încheiat la egalitate, scor 2-2.

Ascensiunea la Ajax avea să fie una foarte rapidă. A fost promovat imediat de Jan Wouters și, mai târziu, mai ales de Co Adriaanse, iar în pofida unui start cam “nervos”, pigmentat cu vreo două cartonașe roșii, a mers apoi numai în sus: locul 5 în primul an, cu 23 de meciuri jucate și un gol pentru “lăncieri”, apoi locul 3 (26 de jocuri, 5 goluri) și în fine campion al Olandei în vara lui 2002, cu 32 de meciuri și un gol.

Din 2001, Chivu a fost numit căpitan al lui Ajax, postură din care și-a condus echipa la cucerirea titlului.

"Un vârtej de evenimente, de situaţii, de emoţii. M-am trezit la 18 ani că eram fundaş la Ajax Amsterdam, singur într-o ţară străină, într-un oraş în care nu cunoşteam pe nimeni, locuind la hotel, departe de familia mea şi de tot ce-mi era cunoscut. Am resimţit singurătatea în prima jumătate de an la Amsterdam. Era destul de greu să-mi fac prieteni în condiţiile în care eu nu vorbeam olandeza şi ne înţelegeam doar în engleză aşa că de cele mai multe ori mă trezeam în camera de hotel încercând să-mi omor timpul jucând cărţi de unul singur sau bântuind pe internet.

M-am adaptat treptat, am învăţat olandeza la cursurile săptămânale la care ne trimitea echipa, am reuşit să mă mut la casa mea, am ajuns căpitan de echipă - fundaş central… Au fost patru ani frumoşi în care m-am îndrăgostit de oraşul Amsterdam şi de locuitori, de stilul lor de viaţă", a povestit jucătorul.

Gol cu Anglia la CE 2000 

Cu excepția suporterilor Universității Craiova, opinia publică din România n-a fost entuziasmată în primă fază de transferul lui Chivu la Ajax din 1999. Chiar dacă veștile care veneau din Olanda erau de la o săptămână la alta tot mai bune, fotbalistul și-a dobândit notorietatea după golul de poveste marcat în vara anului 2000 la turneul final al Campionatului European.

Promovat de Emeric Ienei ca titular în meciul din grupă contra Angliei, Chivu avea să deschidă scorul în minutul 22, marcând după un șut-centrare. Până la final, România avea să învingă cu 3-2 la capătul unei partide dramatice, golul victoriei fiind marcat de Ionel Ganea în minutul 89, din penalty, în timp ce printre învinși s-au numărat jucători precum Sol Campbell, David Beckham, Phillip Nevile, Paul Ince, Scholes, Owen și Alan Shearer. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

AS Roma în 2003, Inter în 2007 

În 2003, Chivu avea să plece din Olanda pentru a evolua în Serie A, sub culorile celor de la AS Roma. În patru ani petrecuți în capitala Italiei, românul avea să iasă de trei ori vicecampion.

Visul de a termina pe prima poziție în ceea ce la vremea respectivă era cel mai puternic campionat din lumea avea se va materializeze însă în sezonul 2007-2008, odată cu trecerea la Inter Milano, ca și în următoarele două sezoane.

Tot la Inter, Chivu a câștigat Champions League în 2010, antrenat fiind de portughezul Jose Mourinho, tehnician care s-a bazat mult pe serviciile sale. De altfel, în momentul numirii sale la echipă, unul dintre primele lucruri făcute de Mourinho a fost să-l viziteze la spital pe Chivu, care era accidentat. A fost începutul unei relații de prietenie cu totul speciale între cei doi.

Anul 2010 coincide însă cu un moment de cumpănă în viața jucătorului, după ce acesta a suferit o fractură craniană la un meci de campionat, fiind apoi obligat să joace mereu cu o cască de protecție. 

Retragerea de la națională

Pe fondul accidentării de la cap și a unor nemulțumiri legate de modul cum funcționau lucrurile la echipa națională, Cristi Chivu s-a retras oficial din rândurile “tricolorilor” în mai 2011. Modalitatea aleasă, o scrisoare trimisă FRF și presei, a fost însă destul de aspru criticată.

Palmaresul său sub culorile României conține 75 de meciuri (3 goluri) și două participări la CE, în anii 2000 și 2008, dar și ratarea prezenței la CM din Japonia și Coreea 2002, după dubla de baraj de tristă amintire contra Sloveniei.

Ulterior scrisorii din mai 2011, Chivu a lăsat de câteva ori să se înțeleagă că ar reveni la prima reprezentativă în anumite condiții, dar lucrurile au rămas neschimbate. 

Retragerea de la Inter 

La doar 33 de ani, Cristian Chivu se vede acum nevoit să abandoneze activitatea de jucător profesionist. Începutul sfârșitului a fost consemnat în august 2012, când jucătorul lui Inter Milano a suferit ceea ce la început s-a crezut a fi o accidentare banală. O fractură a unui deget de la piciorul drept, și se părea că revenirea pe teren avea să fie rapidă.

A urmat însă o operație ratată, apoi o recuperare forțată și revenirea pe gazon în decembrie același an. Fotbalistul a continuat apoi să evolueze relativ constant, dar cu dureri foarte mari la piciorul drept și cu infiltrații de calmante la fiecare joc. Ultima sa apariție a fost consemnată în mai 2013.

Chivu a zburat pe 21 august 2013 în Statele Unite pentru o nouă operație, agățându-se de speranța că-și va putea duce la capăt contractul cu Inter, scadent în vara acestui an și cu posibilitate de prelungire până în 2015. După o recuperare făcută la sânge, fotbalistul a făcut o nouă verificare la clinica nord-americană unde a suferit intervenția, dar verdictul a fost implacabil.

Capăt de drum pentru unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului românesc care au urmat perioadei Generației de Aur. Cu o carieră prodigioasă în spate și cu trofee la cel mai înalt nivel, Chivu părăsește lumina reflectoarelor lăsând totuși regretul că ar fi putut și, mai ales, ar fi meritat mai mult.

La toate cele de mai sus adăugați și faptul că de acum fostul mare jucător Cristian Chivu a fost desemnat de trei ori fotbalistul român al anului (2000, 2002 şi 2009), pentru ca în 2002 să fie inclus în echipa anului întocmită de UEFA.

Etichete: cristi chivu , chivu naționala , retragere chivu , chivu craiova , cristian chivu reperele unei cariere de exceptie , chivu se retrage din activitate , chivu cariera , chivu probleme medicale , chivu debut

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News