După ”dezastrul” de la Mondial, se negociază ”transferul de vis”: Virgil van Dijk!
articol scris de Digi Sport02.07.2026, 08:09
Virgil van Dijk (34 de ani) a încheiat repede treaba la Cupa Mondială 2026, unde Olanda a fost eliminată în șaisprezecimile de finală, învinsă de Maroc la loviturile de departajare.
CM 2026 SuperLiga: Corvinul - CFR Cluj, duminică, 21:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Pentru stoperul olandez poate fi o vară a schimbărilor. După eliminarea de la Cupa Mondială, în presa olandeză a apărut un zvon potrivit căruia meciul cu Maroc a fost ultimul pentru Virgil van Dijk la echipa națională, iar fundașul central poate face o schimbare și la nivelul echipei de club.
AC Milan negociază transferul lui Virgil van Dijk
Gazzetta dello Sport, citată de Soccernews, scrie că AC Milan vrea să-l transfere pe Virgil van Dijk în această vară și că negociază mutarea.
Stoperul olandez al lui Liverpool ar fi ”transferul de vis” pentru noua conducere a lui AC Milan. Zlatan Ibrahimovic, singurul rămas din vechea organigramă, crede că Virgil van Dijk este liderul de care AC Milan are nevoie, jucătorul în jurul căruia poate crea o nouă formație puternică.
Speculații despre o posibilă plecare a lui Virgil van Dijk de la Liverpool au apărut încă dinainte de Cupa Mondială, pentru că stoperul olandez vine după un sezon în care n-a avut evoluțiile cu care a obișnuit suporterii.
O problemă în calea transferului lui Virgil van Dijk ar putea reprezenta salariul olandezului, plătit la Liverpool cu aproximativ 20 de milioane de euro pe an, sumă pe care AC Milan nu o poate oferi.
Din actualul lot al Milanului, cel mai bine plătit jucător este Christopher Nkunku, francezul care are un salariu de 11,5 milioane de euro pe an.
Totuși, Milan a arătat deja în această vară că este dispusă la investiții serioase pentru a reveni în top. Primul transfer este al lui Goncalo Ramos, pentru care Milan i-a plătit lui PSG 75 de milioane de euro, cea mai mare sumă dată vreodată de clubul italian pentru un jucător.
Rafael van der Vaart, despre Virgil van Dijk: ”Am fost șocat. Pare un avion”
Virgil van Dijk a fost integralist în toate cele patru meciuri ale Olandei de la Cupa Mondială, dar Rafael van der Vaart crede că nu a fost cea mai bună decizie.
Fostul internațional olandez l-a criticat pe Virgil van Dijk pentru forma fizică.
”Trebuie să fiu sincer, am fost șocat de Van Dijk. E clar că nu arată prea bine. Mai ales când se întoarce. Pare că îi este foarte greu.
Pare un avion când se întoarce. Sper că-și va regăsi viteza pe parcursul turneului”, a spus Rafael van der Vaart, analist la televiziunea olandeză NOS pe parcursul Cupei Mondiale.
Etichete: ac milan , olanda , virgil van dijk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de...