Fără milă! L-a caracterizat într-un SINGUR cuvânt pe Bellingham, după ce i-a pocnit soțul pe teren, la Anglia - Argentina
articol scris de Digi Sport17.07.2026, 22:01
Jude Bellingham (23 de ani) a fost protagonistul unui episod reprobabil la finalul meciului Anglia - Argentina 1-2, din semifinalele Cupei Mondiale 2026. Starul lui Real Madrid l-a pălmuit pe Valentin Barco (21 de ani), în timp ce sud-americanii sărbătoreau victoria.
CM 2026 Cupa României: Poli Timișoara - Dumbrăvița, 17:30, DGS 1
Supercupa Europei: PSG - Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1
După ce Bellingham l-a pocnit peste cap pe jucătorul argentinian, s-a iscat o adevărată încăierare între fotbaliștii celor două echipe. Ulterior, a ieșit la iveală și motivul pentru care englezul a reacționat în acest mod: a fost iritat încă din timpul jocului că Barco s-a bucurat ostentativ la golurile ”Pumelor”.
Galerie Foto
Yaz Jaureguy, soția lui Valentin Barco, l-a numit ”inutil” pe Jude Bellingham, după incidentul de la finalul meciului Anglia - Argentina 1-2 din semifinalele CM 2026
După acel episod, a apărut și reacția soției lui Valentin Barco, modelul Yaz Jaureguy (28 de ani). Aceasta a postat pe rețelele sociale o imagine din momentul în care Jude Bellingham l-a lovit pe partenerul său, alături de mesajul: ”E mai bine să vorbești pe teren”.
De asemenea, Jaureguy l-a caracterizat pe mijlocașul englez prin cuvântul ”muerto”, care mot-a-mot se traduce ”mort”, însă, potrivit The Sun, în acest context ar fi mai degrabă ”inutil”.
Criticată de unii dintre cei aproape 150.000 de urmăritori, Yaz Jaureguy a șters postarea inițială și a revenit cu un mesaj: ”Nu știam că acum nu mai poți sărbători goluri, dar poți susține o persoană violentă”.
- Valentin Barco e cotat la 40 de milioane de euro de Transfermarkt și este legitimat la Strasbourg.
Galerie Foto
Jude Bellingham a reacționat, după înfrângerea Angliei în fața Argentinei în semifinalele Cupei Mondiale
Bellingham a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale și a distribuit un poem dedicat naționalei Angliei, după ce echipa sa a pierdut în semifinalele CM 2026.
”Mi-a fost greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce am trăit în meciul cu Argentina și în ultimele săptămâni, dar acest mesaj surprinde perfect ceea ce simt.
Vă mulțumesc pentru susținerea incredibilă de acasă și tuturor celor care au cheltuit bani munciți din greu pentru a veni în Statele Unite ale Americii și a ne susține.
Să nu lăsăm ca unitatea și dragostea pe care le-am văzut în țara noastră să dispară odată cu această campanie. Când suntem uniți, putem realiza lucruri mărețe... Și vom reuși! Vă iubesc”, a scris Jude Bellingham, pe Instagram.
Spania - Argentina, marea finală de la Cupa Mondială 2026! Mai jos, programul
Marți, 14 iulie, prima semifinală
- 22:00 - Franța vs Spania, Dallas, SUA (Meciul 101), 0-2
Miercuri, 15 iulie, a doua semifinală
- 22:00 - Anglia vs Argentina - Atlanta - SUA (Meciul 102), 1-2
Duminică, 19 iulie, finala mică
- 00:00 - Franța vs Anglia - Miami, SUA (Meciul 103)
Duminică, 19 iulie, finala
- 22:00 - Spania vs Argentina - New York, SUA - New Jersey Stadium (Meciul 104)
Etichete: jude bellingham , anglia argentina , valentin barco , semifinala cm 2026 , palma bellingham , sotie barco , yaz jaureguy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Șoferul care a produs tragedia de la Brașov, de pe strada Mureșenilor, după ce a intrat cu mașina...

























