Federația braziliană, noi detalii despre starea de sănătate a lui Neymar. Selecao debutează duminică la Mondial
articol scris de Digi Sport08.06.2026, 23:22
Recuperarea după accidentarea la gamba dreaptă a atacantului vedetă brazilian Neymar ”merge bine”, a anunţat luni Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF), fără a specifica dacă acesta ar putea participa la primul meci al Selecao de la Cupa Mondială, sâmbătă, împotriva Marocului.
CM 2026 SuperLiga: FCSB - FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Botoșani, vineri, 18:30, DGS 1
Golgheterul din toate timpurile al echipei cvintuple campioane mondiale (79 de goluri) a fost supus luni unui RMN, care a dat rezultate "în parametrii aşteptaţi", potrivit CBF, notează News.ro.
Recuperarea lui Neymar decurge bine
”El va continua procesul de recuperare şi pregătire fizică elaborat de echipa medicală a echipei naţionale”, a adăugat forul de conducere într-un comunicat.
Numărul 10, accidentat la sfârşitul lunii mai, nu a mai jucat de atunci, iar prezenţa sa pe teren este incertă pentru meciul de deschidere al Braziliei împotriva Marocului, sâmbătă, la East Rutherford (New Jersey), din Grupa C.
Antrenorul Braziliei, Carlo Ancelotti, a declarat vineri că speră că Neymar, în vârstă de 34 de ani, s-ar putea întoarce la antrenamentele lotului în această săptămână.
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială
Portari: Allison, Ederson, Weverton.
Fundași: Alex Sandro, Bremer, Danilo, Douglas Santos, Gabriel Magalhaes, Ibanez, Leo Pereira, Marquinios, Wesley.
Mijlocași: Bruno Guimaraes, Casemiro, Danilo, Fabinho, Lucas Paqueta.
Atacanți: Endrick, Gabriel Martinelli, Igor Thiago, Luiz Henrique, Matheus Cunha, Neymar, Raphinha, Rayan, Vinicius.
Brazilia va juca în grupa C la Cupa Mondială. Ce adversari are și programul meciurilor
Brazilia va debuta la turneul final pe 14 iunie, contra naționalei din Maroc. Apoi, elevii conduși de Carlo Ancelotti se vor duela cu Haiti (20 iunie), respectiv Scoția (25 iunie).
Brazilia este cea mai titrată națională în ceea ce privește Cupa Mondială. În 1958, 1962, 1970, 1994 și 2002 s-a impus ”Selecao” la cel mai prestigios turneu final.
În vârstă de 34 de ani, Neymar a bifat până acum 128 de selecții la prima reprezentativă a Braziliei. În aceste meciuri, starul brazilian a reușit să marcheze 79 de goluri.
GRUPELE DE LA CUPA MONDIALĂ
- Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
- Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
- Grupa D: Statele Unite ale Americii, Australia, Paraguay, Turcia
- Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curacao
- Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
- Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Insulele Capului Verde
- Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia și (Irak – Bolivia)
- Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Congo
- Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Etichete: accidentare , neymar , brazilia , campionatul mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jude Bellingham (23 de ani) a oferit imagini greu de crezut la finalul meciului Anglia - Argentina...