Jovo Lukic a intrat în istoria României, după ce a marcat la Cupa Mondială
articol scris de Digi Sport13.06.2026, 07:24
Jovo Lukic (27 de ani) își va aminti toată viața de partida Canada - Bosnia și Herțegovina 1-1, prima pentru golgheterul SuperLigii la Cupa Mondială.
CM 2026 SuperLiga: FCSB - Botoșani, luni, 21:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Atacantul celor de la "U" Cluj a reușit să marcheze primul gol al partidei, în minutul 21, cu o lovitură de cap din fața porții selecționatei din Canada. Scorul final al partidei Canada - Bosnia 1-1 a fost stabilit în minutul 78 de Cyle Larin.
Jovo Lukic este primul străin care evoluează în România și marchează la Cupa Mondială
Galerie Foto
A fost primul gol al lui Jovo Lukic la prima reprezentativă a Bosniei și Herțegovinei, dar și primul după o secetă de 12 ani pentru această selecționată, la Cupa Mondială.
Nu au fost, însă, singurele cifre impresionante stabilite de Lukic în acest meci!
Vârful bosniac este primul jucător străin din istoria campionatului României care marchează la un turneu final al Cupei Mondiale, notează statisticianul MisterChip, pe contul său de X.
Ultimul jucător din prima divizie din România care a marcat la un Mondial a fost Ilie Dumitrescu (57 de ani) în 1994, contra Argentinei.
Bosnia va juca în continuare la Cupa Mondială contra selecționatelor din Elveția (18 iunie, 22:00) și Qatar (24 iunie, 22:00).
- Toate partidele de la Cupa Mondială vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și din aplicația Digi Sport, disponibilă în Google Play și App Store.
PROGRAMUL COMPLET al Cupei Mondiale 2026 | 48 de echipe la start și 104 partide la cea de-a 23-a ediție a World Cup
Jovo Lukic a fost golgheterul SuperLigii României în sezonul trecut
Jovo Lukic a impresionat prin evoluțiile avute la U Cluj, vicecampioana României. După un sezon ratat la Universitatea Craiova, Lukic s-a simțit extraordinar în tricoul ardelenilor și a reușit să marcheze nu mai puțin de 18 goluri în SuperLigă, iar astfel a câștigat titlul de golgheter.
De asemenea, în cadrul anchetei DIGI BEST de la finalul sezonului 2026-2027, Jovo Lukic a fost desemnat drept cel mai bun transfer făcut în SuperLiga României, în această stagiune.
Jovo Lukic a avut și o creștere impresionantă a cotei sale. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Lukic valorează acum 2,2 milioane de euro. În vara anului trecut, cota lui Lukic se ridica la 500.000 de euro.
Lotul Bosniei Herțegovina la Cupa Mondială 2026
- Portari: Nikola Vasilj (St Pauli), Martin Zlomislic (Rijeka), Osman Hadzikic (Slaven Belupo)
- Fundași: Sadin Kacolasin Sead Kolasinac (Atalanta), Amar Dedic (Benfica), Nihad Mujakic (Gaziantep), Nikola Katic (Schalke 04), Tarik Muharemovic (Sassuolo), Stjepan Radeljic (Rijeka), Dennis Hadzikadunic (Sampdoria), Nidal Celik (Lens)
- Mijlocași: Amir Hadziahmetovic (Hull City), Ivan Sunjic (Pafos), Ivan Basic (Astana), Dzenis Burnic (Karlsruher SC), Ermin Mahmic (Slovan Liberec), Benjamin Tahirovic (Brondby), Amar Memic (Viktoria Plzen), Armin Gigovic (Young Boys), Kerim Alajbegovic (RB Salzburg), Esmir Bajraktarevic (PSV Eindhoven)
- Atacanți: Ermedin Demirovic (VfB Stuttgart), Jovo Lukic (Universitatea Cluj), Samed Bazdar (Jagiellonia Bialystok), Haris Tabakovic (Borussia Moenchengladbach), Edin Dzeko (Schalke 04)
- Selecționer: Sergej Barbarez
Etichete: cupa mondiala , superliga , bosnia , jovo lukic , record lukic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de...





