La primul său meci din carieră la Cupa Mondială, Erling Haaland a scris doar trei cuvinte
articol scris de Digi Sport16.06.2026, 12:05
Erling Haaland (25 de ani), unul dintre cei mai buni jucători din lume, va juca miercuri, de la ora 01:00, împotriva Irakului, primul său meci la o Cupă Mondială.
CM 2026 Supercupa României: Universitatea Craiova - ”U” Cluj, duminică, 20:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, duminică, 22:30, DGS 1
Toate meciurile de la Cupa Mondială 2026 vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Așteptarea a luat sfârșit! Erling Haaland va juca primul său meci la Cupa Mondială
După o pauză de 28 de ani, Norvegia a revenit la Cupa Mondială. Pe lângă cea din 2026, nordicii mai au trei participări în istorie la turneul final, în 1938, 1994, 1998.
Cea mai bună performanță este calificarea în optimi de finală, obținută în 1938 și 1998.
Erling Haaland, care a câștigat titlul și UCL în anul 2023, a fost mare favorit la Balonul de Aur în acel an, însă absența de la Cupa Mondială din Qatar a cântărit enorm.
Argentina a câștigat Campionatul Mondial din 2022 și a trimis Balonul de Aur în colecția lui Leo Messi.
Entuziasmat pentru prima prezență la Mondial, Erling Haaland a scris pe rețelele sociale: ”No more waiting”, care se traduce prin ”gata cu așteptarea”.
- 200 de milioane de euro valorează Erling Haaland.
- 52 de partide, 38 de goluri și nouă pase decisive sunt cifrele lui Erling Haaland în acest sezon.
În această vară, Erling Haaland a fost dorit insistent de Enrique Riquelme, contracandidatul lui Florentino Perez la președinția lui Real Madrid.
Omul de afaceri a pierdut alegerile electorale, iar transferul, care era puțin probabil că s-ar fi realizat, nu s-a mai întâmplat.
Președintele lui Dortmund a spus că Erling Haalnd va ajunge la Real Madrid în viitor
Erling Haaland, fost jucător la Borussia Dortmund, a rămas în relații foarte bune cu gruparea din Germania.
Nemții l-au transferat pe norvegian de la Salzburg în anul 2020 pentru suma de 20 de milioane de euro și a impresionat rapid întreaga lume prin capacitatea sa de a înscrie goluri.
Hans Joachim Watzke, președintele lui Dortmund, a declarat că Haaland iubește foarte mult clubul Real Madrid și a anunțat că va juca pentru ”Galactici” în aproximativ doi-trei ani.
De asemenea, acesta mai spus că nu există nicio șansă ca atacantul să plece de la Manchester City în această vară.
”Știu foarte bine ce părere are Erling Haaland despre Real Madrid și vă pot spune că admiră foarte mult acest club și că și-ar dori să joace pentru Real în viitor.
Totuși, în sezonul viitor, va continua la Manchester City, fără niciun dubiu.
Haaland iubește Real Madrid, dar nu va veni în această vară. Cred că va ajunge acolo peste doi sau trei ani”, a declarat Hans Joachim Watzke.
Lotul Norvegiei la Cupa Mondială
Lot Norvegia
- Portari: Egil Selvik (Watford), Orjan Nyland (Sevilla), Sander Tangvik (Hamburg)
- Fundași: Kristoffer Ajer (Brentford), Fredrik Bjorkan (Bodo/Glimt), Henrik Falchener (Viking FK), Sondre Langas (Derby County), Torbjorn Heggem (Bologna), Marcus Pedersen (Torino), Julian Ryerson (Dortmund), David Moller Wolfe (Wolves), Leo Ostigard (Genoa)
- Mijlocași: Thelo Aasgaard (Rangers), Fredrik Aursnes (Benfica), Patrick Berg (Bodo/Glimt), Sander Berge (Fulham), Oscar Bobb (Fulham), Jens Petter Hauge (Bodo/Glimt), Antonio Nusa (RB Leipzig), Andreas Schjelderup (Benfica), Morten Thorsby (Cremonese), Kristian Thorstvedt (Sassuolo), Martin Odegaard (Arsenal)
- Atacanți: Erling Haaland (Manchester City), Jorgen Strand Larsen (Crystal Palace), Alexander Sorloth (Atletico Madrid)
- Selecționer: Stale Solbakken
În a șasea zi de la CM 2026 sunt programate meciurile:
- Franța - Senegal, 22:00
- Irak - Norvegia 01:00
- Argentina - Algeria, 04:00
- Austria - Iordania, 07:00
Etichete: norvegia , manchester city , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Începând de vineri, toate autoturismele noi vândute în Uniunea Europeană trebuie să fie echipate cu...