Neașteptat: toată România l-a pus ”la zid” după meciul din Bosnia, dar el l-a lăudat: ”Nu bun, foarte bun!”
articol scris de Digi Sport16.11.2025, 22:02
România a fost învinsă de naționala Bosniei și Herţegovinei cu scorul de 1-3, sâmbătă seara, pe stadionul ”Bilino Polje” din Zenica, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
CM 2026 Europa League: FCSB - Feyenoord, joi, 19:45, DGS 1
Conference League: Universitatea Craiova - Sparta Praga, joi, 22:00, DGS 1
Birligea (17), respectiv Dzeko (48), Bajraktarevic (80) și Tabakovic (90+4) au fost marcatorii partidei din Bosnia. Drăguș, introdus pe teren minutul 66, a văzut direct cartonașul roșu două minute mai târziu.
MM Stoica a lăudat prestația arbitrului Michael Oliver la meciul Bosnia și Herțegovina - România: ”Chiar foarte bun”
La finalul meciului, ”Tricolorii”, în frunte cu Ianis Hagi și selecționerul Mircea Lucescu, au criticat dur arbitrajul lui Michael Oliver, căruia i-au reproșat atât eliminarea lui Drăguș, cât și neacordarea unui cartonaș roșu cu câteva minute înainte, lui Tabakovic, după ce bosniacul l-a lovit cu cotul pe Marius Marin și l-a umplut de sânge.
- Citește și: Marius Avram a dat TREI verdicte clare și a avut un ”client”, după scandalul din Bosnia - România
În general, părerea oamenilor de fotbal din România a fost că Oliver a greșit în defavoarea naționalei noastre. MM Stoica, însă, nu este de aceeași părere și chiar l-a lăudat pe centralul britanic pentru deciziile luate la Zenica.
“Nu bun, foarte bun. Chiar foarte bun. Cartonașe galbene când a fost cazul. La Marius Marin toată lumea zice că e cartonaș roșu. Nu am văzut cartonaș roșu. Galben da, putea să-i dea. Dar ca să te legi că nu a dat un cartonaș galben într-o anumită fază... Mie mi s-a părut bun.
E adevărat, poate fi o discuție dacă la 1-0, la Bîrligea, când i-a pasat lui Man, iar el din poziție centrală a dat peste poartă, nu cumva e penalty. Mi s-a părut un contact acolo. În Anglia nu se dă, dar aici era Bosnia, nu Anglia. Poate aia e singura fază.
În rest nu am văzut nimic, un arbitraj părtinitor. Eu îmi spun opinia. La meciul tur, da, a fost un arbitraj sub orice critică. Dar aici nu mi s-a părut un arbitraj părtinitor”, a declarat MM Stoica, potrivit Fanatik.
În urma acestui rezultat, ”Tricolorii” nu mai au nicio șansă la clasarea pe unul dintre primele două locuri și sunt siguri că vor termina pe 3 în Grupa H. Cu toate acestea, vor merge la barajul pentru Cupa Mondială, după ce și-au câștigat grupa din Liga Națiunilor. Detalii AICI.
- Citește și: A fost antrenat de Lucescu, dar n-a ținut cont de nimic: ”Lasă, nea Mircea, pe altul mai tânăr”
VIDEO Rezumat Bosnia și Herțegovina - România 3-1
Clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026
Etichete: mm stoica , michael oliver , bosnia - romania , romania preliminarii cm 2026 , arbitru bosnia romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Danemarca a inclus pentru prima dată SUA pe lista amenințărilor din cauza pretențiilor lui Trump...