Exclusiv Nu s-a ferit de cuvinte, după ce Istvan Kovacs a arbitrat Tunisia - Japonia: ”Finala Campionatului Mondial”
articol scris de Digi Sport21.06.2026, 10:39
Pentru Istvan Kovacs, Tunisia - Japonia 0-4 a fost primul meci arbitrat la o Cupă Mondială, după ce la ediţia din 2022, în Qatar, a fost delegat ca al patrulea oficial la opt partide.
CM 2026 SuperLiga: Sepsi - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Rapid - FC Voluntari, sâmbătă, 21:30, DGS 1
A fost un joc special, cel cu numărul 1.000 din istoria Campionatului Mondial, iar centralul român l-a condus fără mari probleme. Chiar dacă e recunoscut pentru ușurința cu care scoate cartonașul din buzunar, Kovacs nu a acordat niciun avertisment în meciul disputat la Monterrey.
- FIFA a creat un tricou special pentru arbitri şi o insignă "Meciul 1.000" pe mâneca stângă.
Ionel Dănciulescu, după ce Istvan Kovacs a arbitrat meciul 1.000 de la Cupa Mondială, Tunisia - Japonia: ”Are șanse foarte mari să arbitreze finala”
Fostul atacant Ionel Dănciulescu a apreciat prestația lui Istvan Kovacs de la CM 2026 și consideră că sunt șanse mari ca Pierluigi Collina, șeful arbitrilor din cadrul FIFA, să-l delege la cea mai importantă partidă din fotbal: finala Cupei Mondiale.
”Cred că delegarea lui Istvan Kovacs nu a fost întâmplătoare (n.r. la meciul 1.000 din istoria CM), Collina i-a dat expres meciul respectiv pentru că el vine după o perioadă foarte bună. E un arbitru care a fost la cele 3 finale din Europa.
Eu cred că, dacă va arbitra încă un meci în fazele superioare ale competiției, are șanse foarte mari să arbitreze finala Campionatului Mondial. Totul depinde numai de el. El este eligibil pentru a arbitra finala, România nu e acolo. E un lucru fantastic pentru el, pentru fotbalul românesc. Așa mai ieșim și noi un pic în evidență”, a declarat Dănciulescu, la Digi Sport Matinal.
- Istvan Kovacs este singurul arbitru care a fost la centru la finalele tuturor celor trei competiţii UEFA intercluburi, Conference League (2022), Europa League (2025) şi Champions League (2025).
Istvan Kovacs, 3.000 de dolari pentru delegarea de la duelul Tunisia - Japonia de la CM 2026
Odată cu această delegare, Istvan Kovacs a devenit primul arbitru român, de la Ioan Igna în 1986, care conduce o partidă la Cupa Mondială. În urmă cu patru decenii, Igna a arbitrat meciurile RFG - Scoţia, în faza grupelor, şi Brazilia - Franţa, în sferturile de finală.
După ce la CM 2022 nu a condus niciun meci, dar a fost al patrulea oficial în 8 rânduri, Kovacs a primit în sfârșit la Mondial, iar FIFA îi va da un bonus de 3.000 de dolari, pe lângă suma de 100.000 $ pe care a primit-o pentru simpla prezență pe lista arbitrilor de la Cupa Mondială.
- O delegare în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial i-ar aduce 10.000 de dolari lui Istvan Kovacs.
Istvan Kovacs e căsătorit cu Denisa Fazakas, împreună cu care are un copil
Galerie Foto
Etichete: istvan kovacs , ionel danciulescu , pierluigi collina , istvan kovacs cupa mondiala , arbitru cm 2026 , kovacs cm 2026 , tunisia japonia , kovacs finala cupa mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare...
















































