Oficial OUT! Schimbare în lotul Argentinei, chiar în prima zi a Cupei Mondiale
articol scris de Digi Sport11.06.2026, 21:35
Leonardo Balerdi (27 de ani), fundaș al celor de la Marseille, s-a accidentat în cursul zilei de vineri, 5 iunie, iar până acum s-a încercat recuperarea acestuia.
CM 2026 Rugby: Fiji - Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Rugby: Africa de Sud - Scoția, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Totuși, stoperul nu a putut să fie refăcut și astfel a fost nevoit să părăsească lotul Argentinei pentru Cupa Mondială.
Leonardo Balerdi a fost înlocuit în lotul Argentinei de Marcos Senesi
Chiar în ziua de deschidere a Cupei Mondiale, naționala Argentinei a anunțat că Leonardo Balerdi a fost înlocuit în lotul condus de Santiago Solari de către Marcos Senesi (29 de ani).
Totul a fost anunțat de către Federația din Argentina pe rețelele sociale:
- 3 selecții are Senesi pentru naționala Argentinei, echipă pentru care a debutat în 2022.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Marcos Senesi, potrivit transfermarkt.com.
Balerdi, cu o cotă de piață de 18 milioane de euro pe transfermarkt, jucase 36 de meciuri pentru Marseille în toate competițiile în 2025/2026, timp în care reușise un gol și un assist.
Argentina, în grupa J la Cupa Mondială
Până la turneul final, Argentina are programate două partide de pregătire cu Honduras (7 iunie) și Islanda (10 iunie).
Repartizată în grupa J, Argentina le va întâlni în grupele Cupei Mondiale pe Algeria (17 iunie), Austria (22 iunie) și Iordania (28 iunie).
Lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial:
Portari: Emiliano Martinez (Aston Villa), Geronimo Rulli (Marseille), Juan Musso (Atletico Madrid)
Fundași: Gonzalo Montiel (River Plate), Nahuel Molina (Atletico Madrid), Lisandro Martinez (Manchester United), Nicolas Otamendi (Benfica), Cristian Romero (Tottenhman), Facundo Medina (Marseille), Nicolas Tagliafico (Lyon), Marcos Senesi (Bournemouth)
Mijlocași: Leandro Paredes (Boca Juniors), Rodrigo De Paul (Inter Miami), Exequiel Palacios (Bayer Leverkusen), Enzo Fernandez (Chelsea), Alexis Mac Allister (Liverpool), Giovani Lo Celso (Betis Sevilla), Valentin Barco (RC Strasbourg)
Atacanți: Lionel Messi (Inter Miami), Nicolas Paz (Como), Thiago Almada (Atletico Madrid), Nicolas Gonzalez (Atletico Madrid), Giuliano Simeone –(Atletico Madrid), Lautaro Martinez (Inter Milano), Julian Alvarez (Atletico Madrid)
Etichete: argentina , cupa mondiala , marcos senesi , leo balerdi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a avertizat Rusia să nu folosească arme nucleare ca răspuns la atacurile ucrainene asupra...