Concluzia lui Mario Camora, după ce CFR Cluj a fost eliminată din Conference League în fața propriiilor suporteri
articol scris de Digi Sport23.02.2023, 22:21
CFR Cluj nu a obținut decât o remiză pe teren propriu împotriva celor de la Lazio, scor 0-0, în cadrul play-off-ului pentru optimile Conference League.
SuperLiga: FC Botoșani - Rapid, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: FCSB - FC Buzău, duminică, 21:00, DGS 1
Astfel, ardelenii au părăsit competiția, deoarece italienii s-au impus pe Stadio Olimpico, scor 1-0.
Galerie Foto
Mario Camora, mândru de prestația CFR-ului cu Lazio
La zona mixtă, primul venit din tabăra ardelenilor a fost Mario Camora (36 de ani). Căpitanul CFR-ului s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale, însă dezamăgit că parcursul european s-a oprit în februarie.
"S-a făcut un meci bun, părerea mea, echipa a avut atitudine foarte bună. Dacă dădeam gol în prima repriză, putea fi alt meci. Dar, per total, eu zic că echipa a făcut un meci bun. Noi am avut încredere până la final, am încercat toți să dam gol.
Dar să nu uităm cu cine am jucat. Eu zic că am ieșit cu capul sus și acum ne concentrăm pe campionat. E păcat, dar nu avem ce să facem. Noi, acasă, jucăm mai bine de obicei. Le mulțumim și suporterilor, a fost un stadion plin.
Ne ajută foarte mult. Păcat, echipa a dat totul. O bornă frumoasă pentru club (n.r. meciul 100 în cupele europene), sperăm ca la anul să facem mai multe meciuri", a spus Camora.
CFR Cluj - Lazio 0-0. Campioana României, eliminată din Conference League
La meciul 100 al lui CFR în cupele europene, campioana României a început curajos și a ratat două ocazii în primele 11 minute. Italienii au dat replica în minutul 17, când Scuffet a respins din vinclu mingea trimisă de Luis Alberto.
Cea mai mare ocazie a ardelenilor a avut loc în minutul 21, când Krasniqi l-a făcut pe Dan Petrescu să cadă în genunchi. Până la pauză, Basic a irosit și el o șansă pentru Lazio.
Repriza secundă a început tot cu o ocazie a lui CFR, când șutul lui Krasniqi a fost blocat de Casale. La poarta cealaltă, Luis Alberto a vrut să înscrie direct din corner, dar Malele a respins de pe linia porții.
Cea mai mare ocazie a meciului a avut loc în minutul 63 și i-a aparținut lui Lazio, care a avut 4 șuturi în 4 secunde, dar portarul ardelenilor a fost erou.
Până la final, trupa lui Dan Petrescu a rămas în 10 oameni, după al doilea cartonaș galben primit de Muhar. Ultimele șanse i-a aparținut lui Yeboah, respectiv Basic, iar CFR Cluj - Lazio s-a terminat 0-0.
Etichete: cfr cluj , lazio , mario camora
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Judecătorii Curții Constituționale au respins, sâmbătă, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile...