Meciul serii în Europa: în minutul 90+5, erau OUT! S-au mai marcat PATRU goluri până la final
articol scris de Digi Sport12.08.2026, 00:35
Cel mai spectaculos meci al serii de marți, 11 august, în cupele europene a avut-o protagonistă pe Brann Bergen, fosta adversară a celor de la U Cluj. Norvegienii s-au calificat în play-off-ul Conference League, după ce au trecut dramatic de Apollon Limassol.
Conference League SuperLiga: Petrolul - Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Rapid, duminică, 20:30, DGS 1
După ce ciprioții s-au impus cu 1-0 în turul din Norvegia, Brann a deschis scorul la Limassol prin Ingasson (16) și a egalat situația la general. În minutul 86, Ljubic a punctat pentru Apollon, iar Brann era eliminată din Europa, dar ”nebunia” abia avea să înceapă.
Apollon Limassol - Brann Bergen 2-4, după prelungiri. În minutul 90+5, norvegienii erau eliminați, dar au revenit și s-au calificat în play-off-ul Conference League
Lucrurile s-au schimbat în minutul 90+6, când Holm a readus-o pe Brann Bergen în avantaj și a trimis partida în prelungiri. Imediat după startul primei reprize a timpului suplimentar, gazdele au făcut 2-2, prin Weissbeck (92), însă ultimul cuvânt l-au avut nordicii.
Holm (95) a reușit dubla, iar Eriksen (105) a dus scorul la 4-2 în favoarea lui Brann, care a rămas în inferioritate numerică în minutul 118, după ce Ingason a văzut al doilea cartonaș galben.
Această eliminare nu a mai contat în economia jocului, iar în play-off-ul UECL nordicii vor da peste învinsa dintre PAOK și Anderlecht. În tur, belgienii s-au impus cu 1-0.
Și celălalt joc din preliminariile Conference League disputat marți a intrat în prelungiri. CSKA 1948 Sofia și Panathinaikos au încheiat la egalitate primele 90 de minute, scor 1-1, la fel ca în tur, iar grecii au dat lovitura în minutul 94 și s-au impus cu 2-1.
Surprize uriașe în preliminariile UEFA Champions League: Olympiacos și Steaua Roșie Belgrad, OUT
Meciuri spectaculoase, răsturnări de situație și surprize mari s-au înregistrat și în turul 3 preliminar din UEFA Champions League. Levski Sofia, echipa care a eliminat-o pe Universitatea Craiova, a trecut de Kairat Almaty, cu un dublu 1-0, și s-a calificat în play-off-ul competiției.
Union Saint-Gilloise, cu Darius Olaru printre titulari, a pierdut dramatic returul cu Bodo/Glimt, 2-3, după prelungiri și a picat în Europa League, unde, însă, va juca în faza principală.
Sabah, campioana Azerbaijanului, a trecut suprinzător de Aarhus, scor 4-0, și a ajuns în premieră în play-off-ul UCL. Total neașteptat, Olympiacos și Steaua Roșie Belgrad au fost eliminate de NEC Nijmegen, respectiv Hapoel Beer Sheva, în timp ce Celje a câștigat duelul cu Ararat-Armenia, iar armenii vor juca împotriva Craiovei în play-off-ul Europa League, dacă oltenii vor trece de KuPS.
Rezultatele serii de marți, 11 august, în preliminariile UEFA Champions League:
- Kairat Almaty - Levski Sofia 0-1 (0-2 la general)
- Bodo/Glimt - Royale Union SG 2-2, 3-2 după prelungiri (6-5 la general)
- Sabah Baku - Aarhus 4-0 (5-2 la general)
- Kauno Zalgiris - Dinamo Zagreb 1-2 (1-7 la general)
- Steaua Roșie Belgrad - Hapoel Beer Sheva 0-2 (0-3 la general)
- Celje - Ararat-Armenia 2-0 (3-2 la general)
- Slovan Bratislava - Mjallby 2-0 (4-1 la general)
- Sturm Graz - Fenerbahce 0-1 (0-3 la general)
- Lyon - Sparta Praga 3-0 (4-2 la general)
Etichete: apollon limassol , preliminarii conference league , brann bergen , apollon brann , calificare brann , turul 3 uecl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele previziuni privind ninsorile din iarna 2026-2027 încep să indice un impact puternic al...