Video Memorabil! Ce gol a marcat Adrian Rus în Universitatea Craiova - Levski. Întreg stadionul a ”explodat”
articol scris de Digi Sport29.07.2026, 21:54
Universitatea Craiova a avut parte de un start de coșmar în partida cu Levski Sofia, scor 2-2, din Bănie, de joi seara, după 0-1 în turul din Bulgaria, în preliminariile UEFA Champions League.
Conference League UCL: Liverpool - Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: Barcelona - Feyenoord, miercuri, 19:45, DGS 1
Everton Bala, minutul 12 și Aldair Neves, minutul 16, au marcat primele două goluri ale partidei incendiare din Craiova, în direct la Digi Sport.
Oltenii au continuat să evolueze dezolant, însă, ușor-ușor, și-au revenit, iar la ultima fază dinainte de pauză, Nicușor Bancu (33 de ani) a sunat trezirea oltenilor.
Adrian Rus, gol de la peste 25 de metri, direct în vinclu, în Universitatea Craiova - Levski
După o acțiune individuală superbă a lui David Matei, Nicușor Bancu a egalat cu o lovitură de cap, excelent plasată, în stânga portarului Vutsov.
Impulsionați la pauză de Filipe Coelho (45 de ani), oltenii au revenit de la cabine cu o altă atitudine, total schimbată față de cea din prima parte.
Și a venit și golul egalizator, marcat foarte repede, de către Adrian Rus, care a marcat absolut memorabil, direct la vinclu, cu un șut de la peste 25 de metri.
A fost momentul în care pur și simplu stadionul ”a explodat”, iar fanii au început din nou să spere la calificare.
VIDEO cu golul marcat de Adrian Rus în Universitatea Craiova - Levski, minutul 48
VIDEO cu reacțiile de după Universitatea Craiova - Levski 2-2
Fanii lui Levski, intrați la meci pe locurile oficialilor, la un pas să fie evacuați
În altă ordine de idei, cei de la Levski Sofia n-a avut voie să aibă suporteri la acest meci. Totul, după ce UEFA a sancționat clubul bulgar cu disputarea unui meci în deplasare fără suporteri, din cauza scandărilor rasiste ale fanilor bulgari de la partida de pe terenul lui Borac Banja Luka, din turul 1 preliminar al Champions League.
Și, totuși, pe stadionul ”Ion Oblemenco” și-au făcut apariția câțiva dintre ultrași în frunte cu liderul lor de galerie, conform surselor Digi Sport.
Cum s-a ajuns la o astfel de situație? Înaintea ”dublei” Universitatea Craiova - Levski Sofia, oficialii celor două cluburi au fost de acord cu un protocol, conform căruia la fiecare meci a existat o reciprocitate prin care delegațiile cluburilor au fost formate din 200 de persoane.
Din respectivele delegații fac parte oficiali, dar și membri ai familiilor jucătorilor și nu numai.
Pe cale de consecință, după meciul de la Sofia, a fost rândul oltenilor să le ofere oaspeților cele 200 de tichete. Însă, între cei 200 de oameni care stau în spatele băncii lui Levski par a fi și ultrași. Așa că cei de la Jandarmerie au mers în zona respectivă pentru a se asigura că totul este ok și pentru a preîntâmpina eventuale incidente, mai ales că acolo sunt și suporteri de-ai gazdelor.
Micuța galerie a celor de la Levski Sofia, aflată în sectorul special amenjat pentru oficialii bulgarilor, se comportă ca niște adevărați ultrași, spre iritarea oltenilor, astfel că forțele de ordine discută evacuarea acestora din arenă.
Până la urmă, se pare că s-a ajuns la un acord ca ei să rămână pe stadion, dar să nu se mai manifeste zgomotos și mai ales prin ridicarea în picioare.
VIDEO cu fanii celor de la Levski, la meciul cu Universitatea Craiova
Universitatea Craiova - Levski Sofia / Echipele de start:
Universitatea Craiova (3-4-3): Laurențiu Popescu - Stefanovic, Adrian Rus, Vladimir Screciu - Mora, Cicâldău, Anzor, Nicușor Bancu - David Matei, Nsimba, Baiaram.
Rezerve: Badelj, Băluță, Băsceanu, Crețu, Elisor, Monday Etim, Heri Tavares, Alexandru Maxim, Denys Muntean, Mihnea Rădulescu, Răzvan Sava, Teles.
Antrenor: Filipe Coelho
Levski Sofia (4-3-3): Vutsov - Maicon, Serafimov, Dimitrov, Neves - Serginho, Moubarik, Bouras, Reinaldo, Oko-Flex.
Rezerve: Cantelles, Kusso, Lukov, Makoun, Miktov, Perea, Raychev, Sangare, Soula, Stoyanchiv, Trdin, Vladimirov.
Antrenor: Julio Velasquez
Etichete: levski sofia , adrian rus , filipe coelho , universitatea craiova - levski sofia live video , adrian rus gol craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Echipaje de poliţie şi jandarmerie au intervenit marţi, la sediul Institutului de Medicină Legală...