”Coșmar” pentru Răzvan Lucescu! PAOK, învinsă de penultima clasată
articol scris de Digi Sport09.03.2025, 21:18
PAOK Salonic, formația pregătită de Răzvan Lucescu (56 de ani), a pierdut surprinzător, scor 1-2, pe terenul Atenei Kallithea, în ultima etapă a sezonului regulat din campionatul Greciei.

La Liga: Barcelona - Celta Vigo, sâmbătă, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - U Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Adversara pe care trupa românului a înfruntat-o în acest meci se află pe penultimul loc în Superliga elenă.
PAOK Salonic, eșec ”usturător” cu Atena Kallithea, penultima clasată din Grecia
PAOK Salonic a început excelent acest meci și a deschis scorul încă din minutul 2 prin bulgarul Kiril Despodov (28 de ani).
Însă, elevii lui Răzvan Lucescu au reușit să țină de acest scor doar 12 minute, întrucât Atena Kallithea a marcat în poarta lui Jiri Pavlenka (32 de ani) în minutul 14 prin Migouel Alfarela (27 de ani).
Gazdele au fost foarte aproape să întoarcă scorul în finalul primei reprize și să-i dea lovitura lui Răzvan Lucescu, dar Demethryus (25 de ani) a ratat un penalty pentru Kallithea în minutul 45+1, iar golul secund al lui Alfarela din minutul 45+2 a fost anulat pentru ofsaid.

În cele din urmă, fotbaliștii Atenei Kallithea au marcat în minutul 90 prin Giannis Loukinas (33 de ani) și au produs surpriza: s-au impus cu 2-1 în fața trupei pregătite de Lucescu Jr.
Astfel, PAOK Salonic a încheiat sezonul regulat din campionatul grec cu o înfrângere ”usturătoare”. După acest eșec, echipa lui Răzvan Lucescu se află pe locul al 4-lea, cu 46 de puncte după 26 de meciuri.
PAOK s-a calificat în play-off-ul din SuperLiga elenă, din care mai fac parte Olympiacos, AEK Atena și Panathinaikos.
PAOK a părăsit competițiile europene, după ce a fost eliminată din faza șaisprezecimilor de finală ale Europa League de FCSB, cu scorul general de 1-4.
Clasamentul din campionatul Greciei

Etichete: razvan lucescu , grecia , paok salonic , atena kallithea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Statele Unite au prezentat aliaților lor europeni propriile propuneri pentru un „acord de pace”...