Criticat că ar fi refuzat naționala României, dar a acceptat altă reprezentativă pentru 10.000.000 €, Olăroiu a răbufnit
articol scris de Digi Sport23.04.2025, 18:35
Cosmin Olăroiu (55 de ani) a devenit selecționerul Emiratelor Arabe Unite, națională pe care are misiunea dificilă de a o duce la CM 2026.

Premier League: Brighton - Liverpool, luni, 22:00, DGS 2
SuperLiga: Rapid - CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul își va duce la final contractul cu Al-Sharjah, valabil până în vară, apoi va prelua oficial funcția de selecționer al EAU. Olăroiu a semnat un contract valabil doi ani, cu un salariu anual de 5,3 milioane de euro.
Galerie Foto
Cosmin Olăroiu: ”Eu mi-am făcut firma de antrenor și banii în străinătate, nu în țară. Mi-a oferit cineva echipa națională și eu m-am dat lovit?”
În ultimii ani, când prima reprezentativă a României a rămas fără selecționer, numele lui Cosmin Olăroiu a fost menționat inevitabil.
Fostul tehnician al Stelei chiar a fost asupru criticat pentru că ar fi refuzat postul la cârma naționalei noastre, în favoarea banilor din Golf, dar Olăroiu a infirmat categoric faptul că ar fi fost cu adevărat dorit la selecționata României.

”(n.r.- s-a spus că a refuzat naționala României în 2024) Am auzit sau am citit și m-am întristat, deși minciunile ar trebui să treacă neobservate. Să nu fie puse la inimă. Păi, mi-a oferit cineva echipa națională și eu m-am dat lovit?
Într-adevăr, a existat o discuție în acest sens prin 2015, ori 2016, când o antrenam pe Al Ahli Dubai, dar s-a încheiat repede deoarece clubului cu care eram sub contract trebuia să i se achite o clauză eliberatoare de vreo două milioane de dolari și n-a dorit să plătească suma respectivă.
Acum ce, era naționala la liber și eu m-am făcut că plouă? Acum nu m-a contactat nimeni, nu m-a întrebat nimeni, deci ce mi se impută, pe ce bază?! Nu-mi stă în obicei să mă mint, nici să-i mint pe alții. M-am născut român și voi muri român, sunt mândru de originea mea.
Pe de altă parte însă, cu excepția a două luni, parcă în 2011, când am lucrat la Steaua, lipsesc din țară de 18 ani. Perioadă în care am câștigat de 4 ori titlul în Emirate și câte o dată în Arabia Saudită și în China.
Le putem număra împreună, am cucerit peste 20 de trofee, dintre care numai două acasă, campionatul și Supercupa în 2006. Așa că, să nu se supere nimeni, eu mi-am făcut firma de antrenor și banii în străinătate, nu în țară. Poate că pe unii îi deranjează această precizare, dar trebuie ținut cont de ea”, a spus Olăroiu, potrivit gsp.ro.
Debutul lui Cosmin Olăroiu pe banca echipei Emiratelor Arabe Unite e programat la începutul lunii iunie, când au loc meciurile din ultimele două etape ale preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026, cu Uzbekistan și Kyrgyztan.
Cosmin Olăroiu a plecat de 18 ani din fotbalul românesc. În 2007, o lăsa pe Steaua și semna cu Al-Hilal
Galerie Foto
Etichete: cosmin olaroiu , olaroiu emiratele arabe unite , olaroiu romania , olaroiu selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Între cele două mesaje ale lui George Simion, de proclamare a victoriei și de acceptare a...