Decizia lui Thomas Tuchel, după eșecul istoric al Angliei cu Senegal
articol scris de Digi Sport12.06.2025, 09:16
Anglia a suferit un eșec istoric cu Senegal, scor 1-3, în cadrul unui amical care a putut fi urmărit în direct la Digi Sport 4.

SuperLiga: Botoșani - Farul, luni, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Dinamo, luni, 21:30, DGS 1
Harry Kane a punctat pentru englezi, în timp ce Sarr, Dia și Sabaly au marcat pentru senegalezi și astfel s-a înregistrat primul eșec al Angliei în fața unei grupări africane.
Galerie Foto
Thomas Tuchel: "Este o onoare să fiu selecționerul Angliei. Voi vrea să-mi prelungesc contractul"
Thomas Tuchel a sugerat că este tentat să solicite o prelungire a contractului ca selecţioner al naţionalei de fotbal a Angliei după Cupa Mondială din 2026 până la Campionatul European din 2028, în ciuda criticilor aduse echipei sale pentru evoluţiile slabe recente.
"Voi fi mereu tentat să rămân pentru că iubesc grupul şi oportunitatea, este o onoare să fiu selecţionerul Angliei. Vă pot spune asta chiar şi după dezamăgirea de ieri", a declarat Tuchel într-un interviu acordat miercuri postului de radio Talksport.

"Dacă mă întrebaţi pe mine astăzi, da. Mă bucur de asta, simt sprijinul, încrederea şi respectul oamenilor din FA (n.r. Federaţia engleză de fotbal). Îmi doream o nouă provocare şi un nou mediu", a spus germanul, în vârstă de 51 de ani.
Tehnicianul a recunoscut că nu s-a simţit bine după eşecul în faţa Senegalului: "Nu sunt foarte bine, nu am dormit bine după noaptea trecută. Sunt dezamăgit, a fost o noapte scurtă, nu ne place să pierdem. Felul în care am pierdut, acasă, nu m-a făcut să dorm bine.", conform Agerpres.
VIDEO rezumat Anglia - Senegal 1-3
Etichete: anglia , thomas tuchel , video anglia senegal 1-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Invitat în studioul Digi24 la emisiunea „Briefing”, ministrul Muncii Florin Manole a răspuns unei...