Dezastru pentru echipa lui Andrei Coubiș în Anglia!
articol scris de Digi Sport09.09.2026, 10:53
Lincoln, echipa unde este legitimat internaționalul român Andrei Coubiș (22 de ani), a suferit un eșec drastic în șaisprezecimile de finală ale Cupei Ligii Angliei.
Fotbal SuperLiga: Farul - Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Univ. Craiova, duminică, 18:00, DGS 1
Lincoln a fost eliminată de Bournemouth, după ce a pierdut meciul cu 0-4, jucat în deplasare.
Lincoln, echipa lui Andrei Coubiș, eșec drastic în Cupa Ligii Angliei: 0-4 cu Bournemouth
Andrei Coubiș a evoluat 32 de minute în acest meci. Fundașul român a fost introdus pe teren în minutul 58, când l-a înlocuit pe Honohan.
Pentru evoluția avută, internaționalul român a primit calificativul 6.2 din partea aplicației Sofascore.
Andrei Coubiș a avut 21 de atingeri ale balonului, iar cifrele sale au fost destul de bune.Fundașul român a avut o precizie a paselor de 100% (8/8 corecte), la fel ca mingile lungi (1/1 corecte). Coubiș a câștigat singurul dribling avut și a pierdut posesia de doar 3 ori în acest meci. El a parcurs o distanță totală de 42.2 metri cu mingea la picior.
Până acum, Andrei Coubiș a bifat 6 meciuri în Anglia pentru cei de la Lincoln. Internaționalul român a ajuns în Championship după ce Lincoln City le-a plătit celor de la "U" Cluj suma de 3 milioane de euro.
În prezent, Andrei Coubiș este evaluat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1,2 milioane de euro
- Andrei Coubiș are 3 selecții la prima reprezentativă a României.
Andrei Coubiș fusese desemnat "omul meciului" la partida Lincoln - Southampton 1-1
Anterior, Andrei Coubiș fusese desemnat cel mai bun jucător din partida Lincoln - Southampton 1-1, din cadrul etapei cu numărul 5 din Championship, liga a doua din Anglia.
Andrei Coubiș a fost folosit ca fundaș lateral dreapta într-un sistem 3-4-2-1, iar surpriza a venit la final, atunci când a fost desemnat ”omul-meciului”.
”A fost în formă maximă la primul său meci ca titular în campionat”, au scris cei de la Lincoln, imediat după meciul contra ”Sfinților”.
După 5 etape jucate, Lincoln City se află pe locul al 18-lea în Championship, cu 5 puncte acumulate.
Clasament Championship
Andrei Coubiș se află pe lista preliminară a lui Gică Hagi pentru primele meciuri din Nations League
PORTARI
Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 25/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 1/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
MIJLOCAȘI
Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Andrei MĂRGINEAN (Dinamo, 0/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Constantin GRAMENI (FC Rapid 1923, 0/0);
ATACANȚI
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 7/0), David MICULESCU (FCSB, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 6/1), Rareș ILIE (Mantova | Italia, 0/0), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 45/6), Alexandru MUSI (Dinamo, 0/0).
Program ”de foc” pentru România în Liga Națiunilor. Prima acțiune cuprinde patru meciuri
UEFA a schimbat calendarul grupelor Ligii Națiunilor, care se dispută acum în doar două ”ferestre”, spre deosebire de trei, cum se întâmpla până acum. Prima acțiune oficială a lui Gică Hagi pe banca echipei naționale va cuprinde nu mai puțin de patru partide, disputate în perioada 25 septembrie - 5 octombrie. Ultimele două jocuri se dispută în noiembrie.
Programul României în grupa din Liga B a Ligii Națiunilor:
- Suedia - România, 25 septembrie (21:45)
- România - Bosnia și Herțegovina, 28 septembrie (21:45)
- Polonia - România, 2 octombrie (21:45)
- România - Suedia, 5 octombrie (21:45)
- România - Polonia, 14 noiembrie (21:45)
- Bosnia și Herțegovina - România, 17 noiembrie (21:45)
Etichete: cupa ligii angliei , lincoln , andrei coubiș
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Volodimir Zelenski a respins presiunile exercitate de SUA pentru a înceta atacurile...