Accidentarea lui Steliano Filip nu este gravă: "Voi relua antrenamentele"
16.06.2016, 14:44Steliano Filip s-a numărat printre jucătorii care au avut probleme medicale la finalul partidei cu Elveţia, însă fundaşul stânga dinamovist dă asigurări că accidentarea lui nu este una gravă.
Liga 2: Corvinul - Buzău, joi, 19:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1
Intrat pe teren în minutul 62 al meciului de pe Parc des Princes, încheiat la egalitate, scor 1-1, Steliano Filip a fost nominalizat de selecţionerul Anghel Iordănescu printre jucătorii cu probleme medicale la sfârşitul jocului.
"A reclamat probleme de sănătate şi Steliano Filip. O să vă miraţi, chiar dacă a intrat mai târziu şi nu ar trebui să ne îngrijoreze", a spus Iordănescu, la conferinţa de presă de miercuri seară.
Joi, Filip a confirmat că nu există motive de îngrijorare în privinţa stării sale de sănătate: "Am simțit ceva la coapsă, dar nu e nimic grav, voi relua antrenamentele. Suntem pe un drum bun, sunt ceva probleme medicale, dar nu e din caua staff-ului medical".
Prin prezenţa pe teren la meciul cu Elveţia, jucătorul de 22 de ani şi-a făcut debutul la un turneu final. Dinamovistul speră să rămână cât mai mult în Franţa.
"Mă bucur că am jucat bine. Acesta a fost primul meu gând când am intrat pe teren, să fiu atent la marcaj. Avem șanse foarte mari la calificare, important este să câștigăm meciul cu Albania", a spus Filip.
Etichete: romania , elvetia , euro 2016 , steliano filip , albania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O femeie din Peru a ajuns de urgență la spital, după ce ar fi înghițit un os. Medicii, însă, au...