Cine este Lisav Eissat, marea surpriză a lui Mircea Lucescu de la naționala României
articol scris de Digi Sport22.09.2025, 13:22
Luni, 22 septembrie, Mircea Lucescu (80 de ani) a anunțat lotul preliminar al stranierilor pentru acțiunea din luna octombrie.
Echipa Nationala Liga 2: ASA Târgu Mureș - Poli Iași, luni, 19:30, DGS 1
Liga 2: Chindia - Afumați, marți, 19:30, DGS 1
România va juca în octombrie cu Moldova (amical, 9 octombrie) și Austria (preliminarii CM 2026, 12 octombrie).
Lisav Naif Eissat, în vizorul lui Mircea Lucescu
În vârstă de 20 de ani, Lisav Naif Eissat evoluează ca fundaș central la Maccabi Haifa. Născut în țara "Sfântă", apărătorul central are dublă cetățenie, română, datorită mamei, și israeliană, datorită tatălui.
După ce a jucat pentru naționalele de tineret ale Israelului, inclusiv pentru cea U21, Eissat s-a decis și va reprezenta România de acum înainte. Mai mult, Mircea Lucescu l-a inclus pe lista preliminară a stranierilor pentru acțiunea din luna octombrie și rămâne de văzut dacă se va regăsi în lotul final.
”Din punctul meu de vedere este un jucător foarte interesant. De prima dată când am văzut un meci întreg de-ale lui, mi-am dat seama că este un jucător de calitate, nu știu la nivelul actelor care sunt procedurile.
Dorința e a lui, am vorbit personal cu el, își dorește, dar e în Israel, nu va fi o misiune foarte ușoară pentru el dacă va accepta să vină la noi. Mai sunt detalii de încheiat, dar din punctul meu de vedere este un jucător de naționala mare”, a declarat Marius Niculae, la Digi Sport.
Lotul preliminar al stranierilor pentru meciurile cu Moldova și Austria
Iată lista preliminară cu 22 fotbaliști care evoluează la cluburi din străinătate:
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 16/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0, Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 84/15), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Alexandru MITRIȚĂ (Zhejiang FC | China, 26/4);
ATACANȚI
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7).
Etichete: romania , mircea lucescu , lisaf eissat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Detalii șocante ies la iveală după accidentul extrem de grav petrecut duminică dimineață pe un drum...